Preşedintele Klaus Iohannis face primii paşi pentru Unirea Basarabiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţiile politice despre Unirea Moldovei cu România pot influenţa percepţia publică despre realizarea acestui deziderat naţional. Ultima declaraţie a preşedintelui României, Klaus Iohannis, despre Unirea Basarabiei aduce în discuţie necesitatea schimbării atitudinii şi implicării României.

Ieri, 9 Noiembrie 2016, preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat că „o unire cu Basarabia este posibilă, dar în acelaşi timp nu cred că este posibilă în viitorul apropiat”. El a afirmat că trebuie îndeplinite trei condiţii pentru realizarea unirii cu Republica Moldova: „Să-şi dorească românii, să-şi dorească oamenii din Moldova aşa ceva, nici România, nici Republica Moldova nu trebuie să mai aibă dispute pe propriul teritoriu care sunt sub jurisdicţie internaţională”. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite „este foarte posibil ca un astfel de proces să înceapă şi să fie urmat de succes... fără condiţiile minimale, rămâne un deziderat frumos şi nu un proiect politic”.

În primul rând, este de apreciat că preşedintele României declară public că Unirea este posibilă. O astfel de declaraţie a preşedintelui României era de mult aşteptată în spaţiul public. Această declaraţie poate fi un semnal că, în sfârşit, România se apucă de treabă şi acţionează concret pentru Unire. O astfel de declaraţie publică presupune acţiuni concrete. Indiferent dacă aceste acţiuni concrete pentru realizarea Unirii vor fi sau nu publice, contează atingerea obiectivului final: Unirea.

Singura condiţie necesară pentru realizarea Unirii, d-le preşedinte Klaus Iohannis, este ca Republica Moldova să dorească şi să decidă Unirea.

Preşedintele Klaus Iohannis a greşit în identificarea celor trei condiţii minimale pentru realizarea Unirii, pentru că prima dintre ele este falsă: „să-şi dorească românii”. Aici preşedintele se referă la românii din România, pentru că locuitorii Moldovei sunt disociaţi în următoarea condiţie: „să-şi dorească oamenii din Moldova aşa ceva”.

O astfel de condiţionare a Unirii de dorinţa românilor din România este total greşită. Nu vreau să îi dau lecţii de istorie d-lui Preşedinte, dar îi amintesc că în 28 iunie 1940 românii nu au fost întrebaţi dacă sunt de acord cu cedarea Basarabiei. În consecinţă, nici nu se poate pune în discuţie ca Unirea să se facă doar dacă românii din România o doresc. Acest discurs poate induce ideea necesităţii unui referendum organizat în România despre acceptarea Unirii, idee care a apărut deja în spaţiul public. Este periculos să condiţionezi Unirea de dorinţa românilor din România pentru că creşterea nivelului de trai în România poate genera reacţii adverse Unirii. Cu cât creşte burta românilor, adică creşte bunăstarea în România, cu atât vor fi mai mulţi români împotriva Unirii de teamă să nu le scadă burta, adică bunăstarea.

Unificarea unui popor într-un singur stat este o decizie politică. În cazul Basarabiei, decizia politică trebuie să fie doar a Republicii Moldova. Singura condiţie necesară pentru realizarea Unirii, d-le preşedinte Klaus Iohannis, este ca Republica Moldova să dorească şi să decidă Unirea, fie printr-un vot la Parlamentului, fie printr-un referendum.

A treia condiţie, cea referitoare la statutul Transnistriei (nici România, nici Republica Moldova nu trebuie să mai aibă dispute pe propriul teritoriu care sunt sub jurisdicţie internaţională), este falsă. În spaţiul public este prea des invocată Transnistria ca o sperietoare, exact ceea ce îşi doresc ruşii. România trebuie să se implice în negocierile privind Transnistria. După războiul din 1992, România era parte în negocierile privind Transnistria, dar, după câţiva ani, nu ştiu cum şi din ce motive, România a fost exclusă sau s-a retras. A fost o slăbiciune a României pe plan internaţional, care a afectat inclusiv ideea unionistă, fiind percepută retragerea României ca un dezinteres al Bucureştiului pentru această chestiune. Formatul actual al negocierilor referitoare la Transnistria este ineficient şi este subordonat intereselor economice ale clanurilor care controlează traficul de mărfuri prin Transnistria, clanuri cu origine pe ambele maluri ale Nistrului, dar poate şi la Moscova şi chiar la Bucureşti.

România trebuie să se implice în negocierea statutului Transnistriei şi trebuie chiar să vină cu propuneri concrete, care să aibă şanse reale să fie acceptate de toate părţile interesate. Specialiştii dlui Klaus Iohannis ar trebui să facă o strategie şi pe acest subiect, pentru că nu putem sta după Sfântul Aşteaptă, adică să îi lăsăm singuri pe moldoveni să rezolve această problemă.

Nu mişcările unioniste sunt problema

Preşedintele a atacat total neinspirat mişcările unoniste: Au fost nenumărate mişcări, eu le-am numit cvasi-unioniste, care au clamat că vor să ajute unificarea, dar în realitate vedem acum, la alegeri, că multe din ele şi multe acţiuni nu au făcut decât să îndepărteze moldovenii de România, nu au făcut decât să-i enerveze pe moldoveni. Aici trebuie să vedem şi partea economică, a spus-o un politician moldovean într-o discuţie pe care am avut-o, datorită politicii de asociere cu UE şi situaţiei economice se întâmplă ca mulţi moldoveni care au lucrat în zona Rusiei să ajungă acasă devenind şomeri. Ei ajung acasă şi aşteaptă să găsească un loc de muncă, să găsească oportunităţi, or noi aici am contribuit foarte, foarte puţin”.

Pe moldoveni îi enervează reacţiile întârziate, ca să nu spun somnolente, ale politicienilor români faţă de Moldova şi chestiunea Unirii.

Posibil ca scandalul provocat la Marşul Unionist în urmă cu câteva săptămâni să fi fost provocat sub influenţa unor politicieni avizi de scandal în prag de alegeri, poate chiar fără ca organizatorul marşului, George Simion, să fi fost conştient de aceste implicaţii. Nu vreau să scuz Acţiunea 2012 pentru scandalul de la finalul marşului, dar cel puţin au reuşit să readucă tema Unirii în discursul public, care se cam moleşise în ultima vreme. Poate costul plătit atunci – retragerea sprijinului unei părţi a unioniştilor convinşi – de către Acţiunea 2012 a fost prea mare şi în timp ne vom aminti doar de partea frumoasă a evenimentelor.

Dar să consideri că mişcarea unionistă a îndepărtat moldovenii de România şi nu a făcut „decât să îi enerveze pe moldoveni” este prea mult, dle Preşedinte. În anul 2016 se vorbeşte mai des în Moldova despre Unire decât în 2010, de exemplu. Pe moldoveni îi enervează reacţiile întârziate, ca să nu spun somnolente, ale politicienilor români faţă de Moldova şi chestiunea Unirii. Lipsa unei oferte ferme din partea României îi enervează pe moldoveni, nu mişcarea unionistă.

Voturile adunate de Ghimpu, în jur de 2%, nu sunt un indicator al sentimentului unionist în Moldova, ci reflectă lipsa suportului popular pentru un lider politic asociat clanurilor mafiote de peste Prut. Mişcarea politică unionistă din Moldova are nevoie de un nou lider, însă dl. Ghimpu, la fel ca politicienii din România, nu înţelege să facă un pas în spate pentru a nu arunca partidul său, declarat unionist, în derizoriu.

Referitor la partea economică, ar trebui să nu vă limitaţi doar la ce vă spun politicienii moldoveni, care nu diferă prea mult faţă de cei de pe malurile Dâmboviţei sau Cibinului, care au nivel de trai mult prea ridicat ca să cunoască realităţile din societate. România trebuie să ofere o alternativă muncitorilor din Moldova care ar dori să muncească sezonier peste hotare. Este atât de complicat să angajezi un moldovean în România, sunt necesare atâtea documente încât piaţa românească a muncii nu este deloc atractivă pentru moldoveni. Nu doar din cauza salariilor mici, cât mai ales din cauza birocraţiei. Aici trebuie să lucreze guvernul român dacă vrem ca România să fie o alternativă pentru moldoveni. Luaţi exemplu Poloniei, care oferă un regim special populaţiei care locuieşte în Ucraina în fostele teritorii poloneze: ei beneficiază de un permis de muncă obţinut foarte uşor.

Un mare adevăr

Preşedintele Klaus Iohannis a încheiat discursul său despre Basarabia cu un mare adevăr: Am analizat împreună cu cei care se pricep ce s-a întâmplat în relaţia dintre România şi Moldova din '90 încoace, ce s-a făcut bine, ce s-a făcut rău. Am ajuns la concluzia că intervenţia noastră în Moldova a fost cel puţin ineficientă, ca să nu folosesc alte cuvinte, că iar sar unii politicieni în sus că nu le apreciez munca. (...) De foarte multe ori, în loc să ajutăm Moldova, instituţiile, partidele, am ajutat persoane din Moldova, iar acele persoane câteodată au avut rezultate bune, dar uneori au dus anumite proiecte politice în derizoriu. Am ajuns la concluzia că trebuie să schimbăm lucrurile. Este greşit să ajutăm anumite persoane şi este important să ajutăm organizaţii, instituţii. Nu face sens să ajutăm o anumită persoană sau un grup pentru a obţine ceva ce poate pentru moldoveni nu e relevant, dar pentru noi e”.

Preşedintele României recunoaşte public că politica statului român în Moldova a fost greşită şi ineficientă, că România a sprijinit anumite persoane sau grupuri de persoane care au folosit acest suport în interesul personal.

Bravo! În sfârşit ceva se mişcă la Cotroceni, cel puţin Preşedintele Klaus Iohannis a analizat relaţiile dintre România şi Moldova. Cât de mult se pricep cei care se pricep” o să vedem după rezultate. Hai să credem la fel ca preşedintele că se pricep! Sper că nu sunt aceeaşi specialişti pe Moldova care au gestionat relaţiile dintre cele două state româneşti în ultimii 25 de ani, pentru că atunci e clar că nu se pricep.

Preşedintele României recunoaşte public că politica statului român în Moldova a fost greşită şi ineficientă, că România a sprijinit anumite persoane sau grupuri de persoane care au folosit acest suport în interesul personal. Este un câştig pentru mişcarea unionistă această declaraţie a preşedintelui, care sperăm să fie urmată de fapte, nu de vorbe. Este un început al unei noi abordări, este o dovadă că totuşi, la Cotroceni se lucrează pentru Unirea Basarabiei.

În campania electorală pentru Preşedinţie, dl Klaus Iohannis declara că Unirea este ceva ce Bucureştiul trebuie să propună, iar Chişinăul să accepte.

România este datoare încă din 1990 cu o declaraţie politică fermă: România trebuie să lanseze o ofertă fermă şi necondiţionată de Unire către Moldova, o ofertă care să rămână deschisă indiferent de reacţiile ostile pe plan internaţional sau chiar din România sau Moldova, care să fie explicată tuturor că România trebuie să repare greşeala din 1940 şi să îi aducă pe românii din Moldova acasă, adică toţi românii să trăiască într-un singur stat.

Oferta Bucureştiului trebuie să fie o declaraţie pur politică, care să nu condiţioneze sub nicio formă Unirea. Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia sunt datori cu această declaraţie publică din partea Bucureştiului, o ofertă publică făcută Chişinăului pentru Unire, o ofertă asumată de toate partidele în consens.

Este important să se acţioneze pentru realizarea Unirii, care va fi posibilă doar prin schimbarea mentalităţii antiromâneşti din Moldova, determinată de propaganda rusească.

Fuga de responsabilitate

Nu trebuie să pasăm Unirea pe umerii urmaşilor noştri şi noi, generaţia de azi, să fugim de responsabilitate. Preşedintele Klaus Iohannis vede Unirea într-un cadru temporal mult prea îndepărtat: „nu cred că este posibilă în viitorul apropiat”. Este obiceiul politicienilor români să fugă de responsabilitate.

Nu trebuie stabilite calendare ale Unirii, nici pentru 2018, nici dincolo de „viitorul apropiat”. Este important să se acţioneze pentru realizarea Unirii, care va fi posibilă doar prin schimbarea mentalităţii antiromâneşti din Moldova, determinată de propaganda rusească. Este necesară o propagandă susţinută românească în Moldova, care să anihileze propaganda rusă. Câte ziare şi reviste româneşti se află în chioşcurile de presă din Moldova, în comparaţie cu presa de limbă rusă? Câte canale TV sunt difuzate în Moldova şi câte ruseşti? Ca să enumăr doar aceste canale de propagandă, pe lângă multe altele.

Mişcarea unionistă încearcă să compenseze absenţa unor acţiuni concrete ale statului român. Unii unionişti sunt activişti în Acţiunea 2012, alţii în alte organizaţii, pentru că mişcarea unionistă nu se reduce doar la Acţiunea 2012. Alţi unionişti sunt activi în presă, pe forumuri sau în viaţa de zi cu zi. Fiţi siguri, Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, unioniştii nu fac rău nici Unirii, nici moldovenilor. Apatia, delăsarea, dezinteresul şi trădarea naţiunii române de către politicienii români care fug de responsabilitatea asumării Unirii ca proiect de ţară fac rău.

Este bine că, în cele din urmă, la Cotroceni se pune problema Unirii. Este un pas important în politica României. Declaraţiile politice unioniste trebuie să fie dublate de măsuri concrete şi triplate de acţiuni ale societăţii civile.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite