Un român ca mine. Gala excelenţei, la Roma

Românii reprezintă prima comunitate de străini din Italia. Care e graniţa României de azi, cu o diaspora mişcătoare şi în continuă hemoragie, dar şi cu românii de-acasă, cărora li se datorează întru totul posibilitatea de a ne raporta peren la un teritoriu - fizic, cultural, naţional, spiritual - indiferent din ce punct geografic am face-o, în lumea mondializată şi deteritorializată de astăzi.

În an centenar – celebrarea unirii  României moderne - , mă obsedează o întrebare: unde e graniţa care ne uneşte? Graniţe concrete sau mentale, graniţe încăpăţânate sau futile. De pildă, care e graniţa între festivism şi celebrarea unui autentic sentiment patriotic? Care e justa măsură a lucrurilor, pentru a putea conştientiza frontiera între un patetism de circumstanţă şi bucuria naturală de a spune, mai ales pe meleaguri străine, „uite un român, ca mine“?

Unde o fi graniţa pentru tânărul Radu Valentin Ghiurcanaş, unul dintre cei 1.190.091 de români din Italia, înregistraţi oficial la 31 decembrie 2017.  Cu cel puţin o jumătate de milion în plus peste cifrele oficiale, românii reprezintă astăzi prima comunitate de străini din Italia. Radu s-a născut în Brăila, dar de 12 ani trăieşte cu părinţii în Italia. Elev la liceul Enrico Fermi din Policoro – Matera, băiatul vorbeşte o limbă română surprinzător de curată, nealterată nici măcar de accentul cântător al italienei cotidiene. Într-o zi, în timp ce călătorea cu trenul de la Torino la Bari, împreună cu unul dintre profesorii săi de liceu, Radu a început să-i povestească italianului despre autorul celui mai lung poem de iubire din lume, Luceafărul. Cum profesorul său a vrut să ştie mai multe, timp de nouă ore cât a durat drumul cu trenul, băiatul din România a tradus cele 99 de strofe în italiană. Aşa a început aventura sa, de a deveni un fel de ambasador cultural al României, unul din cei 11 finalişti aleşi între alţi 500 de candidaţi la concursul naţional TEDxYouth 2018 de la Bologna. Într-un discurs de 8 minute, Radu Valentin Ghiurcanaş a vorbit publicului şi juriului italian despre cultura ţării sale de origine, despre nişte „rumeni come me“: despre Eminescu şi Sadoveanu, despre  Henri Coandă şi Petrache Poenaru, despre Nadia Comăneci şi Gheorghe Hagi.

„Un român ca mine“ a fost leitmotivul Festivalului Internaţional Pro Patria-Tinere Talente Româneşti organizat la Roma între 29 septembrie şi 21 octombrie. De opt ani, asociaţia ProPatria înfiinţată de doi români din Focşani plecaţi în Italia, Mioara (foto stânga) şi Nicu Moraru, continuă să caute şi să descopere tineri talentaţi din diaspora, cu scopul de a promova, încuraja şi a-i recompensa pe cei care au obţinut rezultate excelente în diverse domenii, artistice sau ştiinţifice. În parteneriat cu Accademia di România şi cu susţinerea Ambasadei României în Italia, festivalul s-a încheiat cu o Gală unde, la Teatrul Golden din Roma, 14 tineri nominalizaţi au primit diplome de excelenţă şi trofee iar un juriu format din jurnalişti şi personalităţi din lumea culturii, români şi italieni, prezidat de Oana Boşca Malin, director adjunct al Accademia di România, a trebuit să aleagă doi laureaţi ai ediţiei a 8-a.

Cei 14 laureaţi sunt elevi de liceu, studenţi sau cercetători, adolescenţi şi tineri adulţi din Italia, Spania, Anglia, Finlanda, Franţa: toţi vorbesc româneşte şi toţi au simţit bucuria de a vedea că ţara de origine, prin asociaţia ProPatria din Italia, a îndreptat către ei un reflector cu bună lumină, omagiindu-i pentru o idee strălucită, un proiect dus la capăt, un talent cultivat, un potenţial de excelenţă, remarcabile acolo unde-şi duc viaţa, în afara graniţelor ţării.

Ca membru al juriului, mi-a fost foarte de greu să găsesc criterii de departajare între, spre exemplu, tânărul „ambasador“ cultural Radu Valentin Ghiurcanaş, şi un alt  băiat, care a avut geniala idee de a imagina o cască de motociclist cu un transmiţător incorporat, util în caz de accident – pe numele său Emanuel Chirilă. Între tineri muzicieni de excepţie, precum violoniştii Angela Turcheta sau Constantin Beschieru. Şi cum să alegi între tânăra actriţă Roxana Lupu, crescută de bunicii materni în Focşani, interpretă acum în Marea Britanie a rolului actualei regine Elisabeta II într-un documentar de succes la BBC şi spre exemplu, Maria Smaranda din Franţa, iniţiatoarea aplicaţiei CelebRo, destinată redescoperirii, la un click distanţă, a unui patrimoniu cultural românesc puţin cunoscut la Paris… Violonişti, inventatori, cercetători, actori, scriitori, gimnaşti sau atleţi: reuşind să se facă remarcaţi în Italia, Franţa, Spania, Finlanda, Anglia sau SUA, aceşti tineri resemantizează senin şi umplu cu un patetism natural sloganul patriotic „un român ca mine.“

Maria Smaranda

Ambasadorul României în Italia, Gabriel Bologan, invitat să înmâneze unul dintre trofee, s-a referit la bilanţul celor o sută de ani ai României şi a trecut dincolo de festivisme afirmând apăsat că avem nevoie de un patriotism lucid, fără sloganuri, şi fără urlete instinctuale. „Destinul unui popor se regenerează cu fiecare generaţie“ a sunat adecvat lângă tinerii premiaţi la gala excelenţei ProPatria.

De ce nişte români plecaţi de zeci de ani în alte ţări nu-şi văd oare de vieţile lor şi se apucă să organizeze evenimente care, vorbind despre identitate şi cultură, lărgesc infinit de mult graniţe şi mentalităţi? E vorba de iniţiative private, de oameni şi energii care pun în mişcare alţi oameni, trag de mânecă instituţii, fac vizibilă o identitate pe care nu se sfiesc să o pună în ramă. Cum s-a întâmplat la Gala excelenţei organizată în Spania de publicaţia Occidentul Românesc şi recent la Roma, la Gala Tinere talente ProPatria.

„Contează faptul că pui în contact instituţii italiene şi româneşti şi că, intersectând aceste energii, creezi o structură de vizibilitate şi mai ales un cadru care îi ajută pe tineri să se redescopere“, mi-a răspuns Mioara Moraru, organizatoarea de 8 ani a Festivalului ProPatria de la Roma. Nu era nici un patetism în vorbele sale, era bucurie şi era oboseală. Înaintea Galei, Mioara Moraru a făcut noapte albă, pentru a supraveghea ultimele detalii: spre exemplu menţionarea, pe genericul final, a tuturor partenerilor implicaţi în eveniment, din Italia şi din România. În afară de Accademia di Romania şi de Ambasada României în Italia, în an centenar, nicio altă instituţie românească - cu vocaţia de a sprijini iniţiativele românilor de pretutindeni - n-a susţinut acest eveniment.

Graniţele sunt multiple, graniţe concrete sau mentale, graniţe încăpăţânate sau futile. Băiatul care a tradus Luceafărul într-un tren italian tocmai a hotărât că studenţia şi-o va petrece între graniţele tării din care a plecat la şapte ani. În România.