Valentin Riciu, consilierul ministrului Carmen Dan, neagă că ar fi cercetat penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul ministrului de Interne pe probleme de personal, Valentin Riciu, fost lucrător al Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, a dezminţit că ar avea dosare penale pe numele său.

UPDATE Consilierul ministrului de Interne pe probleme de personal, Valentin Riciu, fost lucrător al Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, a dezminţit că ar avea un dosar penal pentru înşelăciune.

Potrivit unor surse din Poliţie, Valentin Riciu ar avea pe numele său trei dosare penale. Primul are numărul 5306/P/2016, pentru infracţiunea de  inşelăciune, şi este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. PJS3.  În acest dosar, este acuzat că a fost plecat la o conferinţă sindicală, la mare, şi timp de două zile a figurat ca fiind prezent prin semnătură în buletinul posturilor şi a şi fost plătit.

Al doilea, cu numărul 13598/P/2016, pentru infracţiunea de ultraj, se află tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.  Este acuzat de ameninţări la adresa unui alt poliţist, Apostol Sorinel.

Al treilea dosar, 6453/P/2017, a fost deschis pe numele lui Riciu pentru abuz in serviciu şi este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Riciu este acuzat că ar fi reţinut abuziv permisul de conducere unui şofer care i-a făcut ulterior plângere penală.

Consilierul ministrului Carmen Dan pe probleme sindicale a dezminiţit însă acuzaţiile. Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Interne a prezentat poziţia lui Valentin Riciu.

”În ultima săptămâna au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram şeful lui. Astăzi, un post de televiziune afirma că aş avea un dosar penal de înşelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă priveşte. Am văzut ştirea şi am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzaţii. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. Situaţia o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi”, se precizează în document. 

Sindicaliştii din Poliţie au susţinut că unul dintre cei care l-ar fi putut identifica pe agentul acuzat de pedofilie este consilier al lui Carmen Dan.

 Valentin Riciu a fost agent-şef şi lider sindical în Brigada Rutieră Bucureşti. Într-o postare pe Facebook, acesta spune însă că poziţia sa nu l-a adus faţă în faţă cu poliţistul acuzat de pedofilie. „Este evident că poliţistul-pedofil nu avea probleme şi conflicte de muncă şi nu avea de ce să solicite discuţii sindicale”, spune acesta.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite