Vela, după inundaţiile din Valea Jiului: PSD a neglijat amenajarea hidrografică. Reparaţiile nu au fost de bună calitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotpo Facebook/Marcel Vela
Fotpo Facebook/Marcel Vela

Ministrul de Interne, Marcel Vela, afirmă, după inundaţiile din Valea Jiului, că ”proiectele cu finanţare europeană pentru amenajarea hidrografică a zonei au fost neglijate ani de zile de către guvernele PSD şi că acestea vor trebui demarate în cel mai scurt timp”.

Ministrul a apreciat că lucrările de reparaţii pe fonduri guvernamentale, făcute în unele localităţi de pe cursul Jiului în urma inundaţiilor din anii anteriori, ”nu au fost de cea mai bună calitate”, dar că este alături de oamenii afectaţi de inundaţii şi că Guvernul le va acorda tot sprijinul pentru ca ”viaţa lor să revină la normal”.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, afirmă, într-o postare pe Facebook, că a mers în judeţul Hunedoara pentru că a vrut să fie alături de oamenii care au trecut în aceste zile prin momente extrem de grele.

”Am vrut, în acelaşi timp, ca oamenii să nu simtă că sunt singuri în această încercare, ci că suntem alături de ei. Este obligaţia noastră, dar mai ales este responsabilitatea noastră! (...) Am constatat că proiectele cu finanţare europeană pentru amenajarea hidrografică a zonei au fost neglijate ani de zile de către guvernele PSD şi că acestea vor trebui demarate în cel mai scurt timp. Totodată, lucrările de reparaţii pe fonduri guvernamentale făcute în unele localităţi de pe cursul Jiului, în urma inundaţiilor din anii anteriori, nu au fost de cea mai bună calitate. Am asigurat cetăţenii că nu sunt singuri şi vor avea din partea actualului Guvern tot sprijinul de care au nevoie pentru ca viaţa lor să revină la normal”, a scris Vela pe Facebook.

Ministrul a cerut autorităţilor locale să facă evaluarea pagubelor, astfel încât să se cunoască necesarul de fonduri şi nevoia de materiale, care să fie trimise în teritoriu.

”Am stabilit cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în gestionarea drumurilor naţionale şi a situaţiilor de urgenţă ca să evalueze riscurile, să menţină siguranţa traficului şi să intervină pentru protejarea oamenilor, a bunurilor şi a infrastructurii din aceste zone. Le-am cerut să rămână în teren până la înlăturarea totală a efectelor inundaţiilor şi să transmită de îndată dacă au nevoie de sprijin suplimentar în intervenţiile lor”, a mai transmis Marcel Vela.

Jiul de Vest s-a revărsat, vineri, localităţile Lupeni şi Uricani fiind cele mai afectate de viitură. 

Jiul de Vest a depăşit cota de inundaţie şi în Vulcan şi Aninoasa, unde au fost acoperite de apă mai multe grădini şi drumuri.

Potrivit ISU Hunedoara, 384 de gospodării au fost afectate de torenţii şi viiturile produse în cursul zilei de vineri. 

Zona de vest a Văii Jiului s-a aflat sub avertizare cod roşu de inundaţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite