Verdictul care o scutea pe Kovesi de plagiat a fost contestat. O nouă comisie va analiza contestaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi FOTO David Muntean
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi FOTO David Muntean

Raportul care stabileşte că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa  Kovesi, nu a plagiat a fost contestat la finalul anului trecut. Urmează să să fie numită Comisia de analiză a contestaţiei.

Grupul de Investigaţii Politice, al cărui preşedinte este Mugur Ciuvică, a contest la finalul anului trecut decizia din 8 decembrie a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), potrivit căruia  procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, nu a plagiat în teza sa de doctorat, a spus preşedintele interimar al CNTADCU, academicianul Marius Andruh, potrivit News.ro

"Procedura va fi aceeaşi ca şi la celelalte contestaţii. Adică, se numeşte o comisie care să răspundă contestaţiei, o comisie diferită de aceea care a făcut analiza iniţială, cum s-a procedat de fiecare dată. Comisia de contestaţii va fi supusă aprobării Consiliul General al CNATDCU. Consiliul General trebuie sa fie de acord sau nu cu această comisie. Apoi, după ce comisia va fi validată analizează raportul şi elaborează răspunsul. Decizia comisiei de contestaţie va fi supusă din nou votului Consiliul General", a explicat acesta.

CNATDCU a hotărât pe 8 decembrie că procurorul-şef al DNA nu a plagiat, deşi membrii Consiliului au mărturisit însă că lucrarea Codruţei Kövesi prezintă similitudini cu alte surse în procent 5%, dar că acestea ţin de formulări generale care nu intră sub umbrela şi protecţia drepturilor de autor. 

Totodată, raportul întocmit de experţi a mai tras o concluzie: lucrarea este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat

Concluziile experţilor

Cei trei experţi, prof. Claudia Ghica Lemarchand, prof. Vlad Constantinesco (de la Universităţile din Strasbourg şi Rennes) şi conf. Radu Chiriţă (Universitatea Babeş Bolyai, din Cluj), care făcut parte din comisia de analiză, au propus trei concluzii/măsuri:

1. Menţinerea titlului de doctor al dnei. Codruţa Laura Kövesi, retragerea acestuia apărându-ne ca fiind o sancţiune excesivă şi neadaptată;

2. Publicarea Raportului comun al Comisiei noastre şi anexarea acestuia la toate exemplarele din teza dnei. Kövesi prezente în toate bibliotecile din ţară – mai ales, în Universitatea de Vest din Timişoara, unde teza a fost susţinută;

3. Interzicerea publicării tezei în starea actuală, când – deşi nu se poate reţine plagiatul – în opinia noastră, este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat", sunt propunerile membrilor comisiei.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a anunţat oficial într-o conferinţă de presă că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în lucrarea de doctorat, apreciind că retragerea titlului de doctor ar fi o decizie excesivă şi neadaptată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite