VIDEO 14 ani de la a cincea mineriadă. Ce-am învăţat de la demonstranţii cu lămpaşe
0
De 14 ani, n-au mai venit minerii. adevarul.ro recompune, cu luciditate, filmul evenimentelor din 16-22 ianuarie 1999.
19 ianuarie 1999. După o serie de confruntări violente, minerii din Valea Jiului intră în Târgu Jiu. Trei zile mai târziu, la ora 18.30, pe baza unui acord consfinţit la Mănăstirea Cozia între premierul Radu Vasile şi liderul sindical Miron Cozma după patru ore de negocieri, cohorta de 20.000 de mineri e convinsă să se întoarcă în vale. „Pacea de la Cozia“ – care durează trei săptămâni! – pune capăt marşului către Bucureşti.
Minerii lasă în urmă o Românie derutată, traumatizată, arătând cât de scurt este drumul de la echilibrul politic fragil la instabilitatea socială. „Evenimentele din 16-22 ianurie 1999“ relevă fragilitatea forţelor de ordine, dar şi o primejdioasă greutate cu care autorităţile reacţionează în faţa unor ameninţări de tip medieval la adresa securităţii naţionale.
După 14 ani de la ultimele mineriade, aventurile lui Miron Cozma, liderul ortacilor din acea perioadă, creator al unei puteri primitive, sunt prezentate cu un serios angajament de presa tabloidă şi de televiziuni. „Luceafărul“ începe să strălucească din nou pe străzile Capitalei. adevarul.ro vă invită la dezbatere: ce-am învăţat de la mineri în primul deceniu de tranziţie?
Mai întâi, istoria. Cea de-a cincea mineriadă a izbucnit în urma unui anunţ făcut de ministrul Industriilor, Radu Berceanu, în decembrie 1998, potrivit căruia două mine nerentabile din Valea Jiului urmau a fi închise din motive economice. Minerii au păstrat liniştea Sărbătorilor de Iarnă, însă, în 4 ianuarie, au ieşit în stradă cu mai multe revendicări, refuzate constant de către autorităţi până când lista a fost simplificată de către liderul sindical Miron Cozma: 10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat şi 500 de dolari – pensie pe viaţă. „Noile pretenţii ale lui Cozma aruncă în aer negocierile!“, scria „Evenimentul zilei“. De la Bucureşti – acelaşi răspuns negativ.
Încolţit, Miron Cozma a creat în Vale o diversiune de proporţii, spunându-le minerilor că sunt aşteptaţi, la Târgu Jiu, de încă 7.000 de disponibilizaţi, că Uzinele Tractorul şi Roman din Braşov au ieşit în stradă şi că metroul din Bucureşti îi sprijină. În plus, i-a invitat pe pensionari, văduve şi alţi disponibilizaţi să se alăture unui marş către Bucureşti. Miron Cozma îşi aroga anvergura unui lider providenţial, iar ziarele mai puneau câte o cărămidă la această imagine. „În curtea CNH-ului nu era decât Victoraş, un pui de miner din Uricani. Venise să-l vadă pe Cozma, ca în fiecare zi de două săptămâni încoace. Puştiul se visează Cozma, îi recită discursurile, i-a împrumutat gesturile. Zice că luni e pregătit de mineriadă [...] Spune oricui îl bagă în seamă că a dat mâna cu el, de faţă cu toată lumea“, scriau reporterii „Adevărul“ trimişi în Valea Jiului.
Pe 18 ianuarie, minerii pornesc către Capitală. Având experienţa regretabilă a altor patru acţiuni minereşti de amploare, jandarmii închid cu baricade Defileul Jiului: „jandarmii şi băieţii vânjoşi din DIAS îşi omoară timpul în Defileu. Când termină cu tablele, ceaiurile sau poveştile despre familii, mai trântesc un baraj“, scria ziarul „Adevărul“ la 16 ianuarie.
Strategia jandarmilor era de a evita confruntarea directă şi, mai degrabă, de a-i extenua pe ortaci. Barajele acestora erau însă distruse cu uşurinţă şi entuziasm de către minerii revoluţionari. „După aproape o oră de marş forţat, coloana, lungă de aproape un kilometru, a ajuns la intrarea în Defileul Jiului. [...] Primul baraj, instalat la 16 kilometri distanţă de Petroşani, a fost atins de mineri în jurul orei 15.00: două camioane şchioape ale Jandarmeriei, cu prelate proaspăt vopsite pentru a crea impresia că sunt pline cu soldaţi, şi mormane de pământ şi bolovani. Obstacolul este trecut cu uşurinţă de grevişti, «pe coate şi genunchi» buldozerul şi cele două camioane rămânând la coadă pentru îndepărtarea pietrelor, şi pentru a asigura retragerea ortacilor în caz de atac“, scria „Evenimentul Zilei“ la 19 ianuarie.
Încercările forţelor de ordine de a rezista valului de mineri se încheie cu confruntări violente, iar minerilor din Valea Jiului li se alătură contingente serioase din Oltenia şi din Banat, ajungând, după mărturiile vremii, la o coloană de un kilometru, cu 70 de autobuze şi peste 200 de autoturisme. „Minerii şi-au continuat drumul către Târgu Jiu, priviţi, cu neputinţă, de către poliţişti, în spatele coloanei minerilor, dinspre Petroşani, au trecut ieri dimineaţă încă alte câteva zeci, poate sute, de autobuze, maşini mici, pline ochi cu demonstranţi cu lămpaşe. Drumul prin Defileul Jiului către Petroşani este presărat cu urmele luptelor date. Zeci de maşini distruse, blocuri de piatră căzute pe carosabil, multe maşini de Politie ba incendiate, ba distruse“, scria „România Liberă“ pe 20 ianuarie 1999.
Urmează noi baraje cucerite, iar în localitatea Costeşti 2.000 de jandarmi înfruntă 20.000 de mineri. 1.500 de jandarmi, alături de prefectul de Vâlcea, Nicolae Curcăneanu, sunt reţinuţi prizonieri. Tensiunea crescută îl detemină pe preşedintele Emil Constantinescu să proclame starea de urgenţă, iar premierul Radu Vasile acceptă să participe la negocieri, la Mănăstirea Cozia. Rezultatul a patru ore de discuţii: renunţarea la închiderea minelor, neînceperea urmăririi penale a liderilor minerilor şi întoarcearea în mină.
Istoricii şi publiciştii care au analizat cea de-a cincea mineriadă evidenţiază că aceste evenimente nu ar mai fi avut loc dacă liderul Miron Cozma nu ar fi fost protejat de justiţie. „În edificarea şi consolidarea instituţiei mineriadei, complicitatea justiţiei a fost esenţială“, scria Horia Roman-Patapievici în Revista „22“. În plus, acesta consideră că, printre artificierii evenimentelor a fost un promoter al extremei drepte Corneliu Vadim Tudor. „Mineriada a cincea a beneficiat de sprijin politic explicit din partea Parditului România mare şi Partidului Socialist al Muncii, care au chemat la revoluţie întraega ţară şi care au oferit, prin reprezentanţii lor teritoriali, sprijin material efectiv desfăşurării mineriadei“, continuă acesta.
„Dacă mineriada din 1999 ar fi fost izbutită şi minerii ar fi ajuns la Bucureşti, învingătorul şi câştigătorul ar fi fost Nicolae Ceauşescu, prin reinstalarea abuzivă a unui comunism de factură minerească“, scria şi Emil Hurezeanu la acea vreme. De asemenea, Ştefan Augustin Doinaş sintetiza mineriadele, ca fenomen, prin capii săi artizani, Ion Iliescu (1990) şi Corneliu Vadim Tudor (1999), ambii aparţinând, potrivit acestuia, unei „civilizaţii a scuipatului“, acesta fiind comunismul rezidual al tranziţiei româneşti.
„Minerii acţionau disciplinat, cu o structură de comandă perfectă, întrecând în maşinărie forţele de ordine. Părea, la o simplă privire, că minerii erau militari şi că militarii erau civili. Explicaţia e însă simplă. Munca în mină presupune, prin ea însăşi, disciplină de fier, respectarea riguroasă a procedurilor standard, ascultarea oarbă a şefilor“, comentează şi Ion Cristoiu, pe platforma adevarul.ro.
Fostul preşedintele Emil Constantinescu a susţinut, într-un interviu acordat reporterilor „Adevărul“, că mineriadele de la începutul anului 1999 au fost o încercare a Rusiei de a-l debarca pentru atitudinea sa pro-SUA şi pro-NATO. Publicistul Andrei Pleşu ridiculizează însă punctul de vedere conspiraţionist al fostului preşedinte: „Mă declar depăşit de anvergura geopolitică a acestei ipoteze! No comment!“. De altfel, Radu Vasile a dezvăluit jurnaliştilor Ion M. Ioniţa şi Ovidiu Nahoi cu francheţe tainele negocierilor de la Cozia: „Ce i-am promis lui Cozma? Fotbalişti“.
La 14 ani de la evenimentele care au bulversat o ţară întreagă, în minele din Valea Jiului mai lucrează câteva mii de ortaci din cei 30.000 care aveau carte de muncă în anul 1999. „Lupta de la Costeşti“ a rămas însă vie în amintirea minerilor, a localnicilor, a românilor. Începând de la 1 decembrie 2012, Miron Cozma este liber să intre în Capitală şi în oraşul Petroşani, după ce interdicţia impusă în urma implicării în mineriadele din 1991 şi 1999 a expirat. Fostul lider al minerilor a fost eliberat în decembrie 2007 din Penitenciarul Rahova, fiind condamnat pentru subminarea puterii de stat.
Altădată, favoriţi fii ai regimului comunist, minerii români sunt afectaţi acum de o necesară reformă financiară. Minerii câştiga circa 90 de euro pe lună, de două ori salariul mediu din România. „Euronews“, ianuarie 1999 În orele acestea, este în joc credibilitatea unei ţări care, timp de aproape 10 ani, nu a reuţit să determine demararea reformei economice, în ciuda potenţialului, indiscutabil, al unei pieţe interne de 23 de milioane de consumatori. „Il sole 24 ore“ (Italia), ianuarie 1999 Miza este astăzi mult prea mare. Deja nu mai este vorba despre salarii, ci despre o luptă pe viaţă şi pe moarte între forţele care militează pentru continuarea reformelor economice şi cei care doresc să întoarca lucrurile la începutul anilor ’90. „Sega“ (Bulgaria), ianuarie 1999
Se încarcă comentariile...
