VIDEO Caii Jandarmeriei au fost loviţi de protestatari. Apelul Jandarmeriei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul în care un protestatar loveşte cu pumnul un cal al Jandarmeriei
Momentul în care un protestatar loveşte cu pumnul un cal al Jandarmeriei

Jandarmeria Română a lansat un apel pentru identificarea protestarilor care ar fi lovit caii jandarmilor care asigurau ordinea publică la protestul de duminică din Piaţa Victoriei împotriva legilor justiţiei.

„«Dar cu caii ce-aţi avut?»…«domnule, domnilor»… care aţi înteles să vă exprimaţi libertatea de expresie lovind cu pumnii un animal sau folosind argumente «luminoase» în ochii cailor, în încercarea «nobilă» de a obţine o reacţie violentă din partea animalului, dar el bland, înţelept şi bine antrenat, a ales să confirme un vechi proverb, care spune că «Dumnezeu nu a lăsat caii să vorbească pentru a nu pune oamenii în dificultate». Jandarmeria Română vă solicită sprijinul pentru identificarea şi tragerea la răspundere conform legii, a acestor “domni”care au lovit caii şi i-au agresat, într-o încercare poate, de a da un alt sens unei manifestaţii paşnice, care s-a desfăşurat fără incidente“, a postat pe Facebook Jandarmeria Română.

Jandarmeria îi roagă pe cei care îi recunosc pe protestatarii care au agresat caii sau au imagini să le transmită pe adresa de e-mail jandarmerie@mai.gov.ro sau pe mesageria paginii de facebook a Jandarmeriei Române.

Explicaţiile Jandarmeriei privind prezenţa detaşamentului de cavalerie

Jandarmeria susţine că folosirea cailor la protestele de duminică seară din Capitală a avut scopul „de a orienta masa de manifestanţi pe un singur sens de circulaţie“, pentru păstrarea unei benzi de siguranţă pentru situaţiile care ar fi impus o intervenţie rapidă a serviciilor de ambulanţă sau de pompieri. Jandarmeria mai susţine că atunci când manifestanţii au ocupat ambele sensuri de circulaţie s-a decis ca echipele ecvestre „să se constituie într-o rezervă de intervenţie“, caii nefiind retraşi, „aşa cum s-a speculat“.

La manifestaţie de duminică seară din Capitală - la care au luat parte peste 20.000 de oameni - Jandarmeria a desfăşurat efective fără precedent la protestele din acest an şi, de asemenea, a fost folosit detaşamentul de cavalerie. Jandarmii au făcut cordon călare în faţa protestatarilor atunci când oamenii adunaţi în Piata Victoriei au vrut să plece în marş pe Bulevardul Lascăr Catargiu, iar manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au strigat ”Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie”. 

.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite