VIDEO Johnny Răducanu: Educaţia mea au fost strada, cartierul, oamenii cu care eram

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzicianul Johnny Răducanu s-a stins din viaţă luni
Muzicianul Johnny Răducanu s-a stins din viaţă luni

Maestrul Johnny Răducanu, diagnosticat cu diabet, a decedat la vârsta de 79 de ani.

Citiţi şi:

Povești inedite despre Jonny Răducanu. Cum a mâncat pe ascuns papricaș de pui

Marius Giura, organizatorul festivalului de la Gărâna: „Johnny a fost în prima ligă a culturii româneşti”

Mădălin Voicu: „Johnny Răducanu a murit de supărare, din cauza umilinţei"

Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, Johnny Răducanu îl vizita pe Andrei Pleşu la Tescani. Rezultatul acestei întâlniri este o seară de romanţe. De ce nu ne preţuim mai mult artiştii, atunci când sunt, încă, în viaţă?

image



Johnny Răducanu a fost invitatul jurnalistului George Rădulescu "La Masa Adevărului", în urmă cu câteva luni, unde a afirmat că mulţi tineri sunt daţi la o parte şi nu pot accede în posturi-cheie pentru că „sunt deştepţi" şi nu se pretează la furtişaguri, minciuni şi alte nereguli.

"Există o mulţime de indivizi care ar trebui să se ocupe de viitorul lor şi de viitorul ţării, dar care se ocupă de chestii individuale. Trebuie să te gândeşti că tinerii sunt viitorul, că trebuie să ţină ţara asta mâine, că trebuie s-o protejeze. Nu o pot proteja din cauză că, dacă eşti deştept, ăştia te dau la o parte", afirma el.

Johnny Bota: „Johnny Răducanu ştia că îi sunt zilele numărate"

Johnny Răducanu a vorbit şi despre simpatiile sale din perioada interbelică, când îi plăcea Curtea regală. "Erau oameni, fratele Nicolae pleca cu maşina. Erau iubiţi de popor", rememora el.

image

Maestrul jazz-ului se declara nemulţumit de "ignoranţa şi lipsa de umanitate faţă de inferior". "Există şi băieţi deştepţi, culturali, care nu se implică. Au în ei un egosim îngrozitor. Nu se gândesc că, dacă ar implica jumătate din fiinţa lor, ar ajuta societatea. Nimeni nu se gândeşte la asta în acest moment. Orice om îngâmfat, chiar şi cel care ştie să spargă o bancă, dacă ar da jumătate societăţii... Asta apropo de „Furi, dar mai lasă şi de prăsilă!". Dar cine să-i înveţe pe români să fie atenţi? Cei care conduc trebuie să facă asta".

În acelaşi interviu, Johnny Răducanu a mai spus că a vorbit de câteva ori cu Dumnezeu, care l-a şi ajutat.

Întrebat de ce a revenit mereu în România în anii dictaturii comuniste, el a răspuns: "Educaţia mea, şi a tuturor celor din generaţia mea, au fost strada, cartierul, oamenii cu care eram. Fiecare contribuiam cu o picătură la frumuseţea ţării. Când spun frumuseţe nu mă refer la cea a naturii pentru că aia o dă Dumnezeu".

Vezi aici intreviul integral!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite