VIDEO Primul român condamnat la închisoare pe viaţă, după 1990, a fost eliberat după două decenii de detenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Tudor a fost eliberat din penitenciar luni, 1 octombrie, după ce a executat 20 de ani de detenţie FOTO: Catalina Sfetcu
Remus Tudor a fost eliberat din penitenciar luni, 1 octombrie, după ce a executat 20 de ani de detenţie FOTO: Catalina Sfetcu

Brăileanul Remus Tudor, în vârstă de 44 de ani, a părăsit penitenciarul, luni după-amiază, după 20 de ani de detenţie. El a fost arestat în aprilie 1990 pentru crimă, după ce şi-a ucis, cu cuţitul, o colegă de serviciu. Pentru că, imediat după Revoluţie, a fost abrogată pedeapsa cu moartea pe care ar fi riscat-o, Tudor a devenit primul român condamnat la închisoare pe viaţă după căderea regimului comunist.

Avea 23 de ani când a fost închis, de-a lungul celor două decenii fiind încarcerat în mai multe închisori. A trecut prin penitenciarele Brăila, Mărgineni, Rahova şi Craiova. Pe 10 noiembrie 2011 a ajuns în Penitenciarul Giurgiu, pe care l-a părăsit luni, 1 octombrie, după mai multe încercări de eliberare. 

„Deţinutul a trecut până acum prin patru comisii de eliberare, după 20 de ani de închisoare efectuată zi cu zi. Primele trei comisii i-au respins cererea, iar pe aceasta, cea de-a patra a acceptat-o şi penitenciarul nostru, şi instanţa (Judecătoria Giurgiu - n.r.)”, a explicat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Giurgiu, comisar Florinel Stănică.

Potrivit legii, cei condamnaţi definitiv la închisoare pe viaţă pot fi puşi în libertate doar dacă au executat cel puţin 20 de ani din condamnare şi au avut, pe perioada detenţiei, un comportament ireproşabil.

Remus Tudor şi-a petrecut cei 20 de ani în închisoare învăţând să picteze. Are şi un site al său, unde îşi pune în vânzare operele de artă. Astăzi, la eliberare, a vorbit destul de rezervat şi doar pentru un grup restrâns de jurnalişti.

A mărturisit că are, totuşi, ceva emoţii. „Mă încearcă emoţii, da, şi un oarecare dor, dar e o mică stare emoţională. Da, este o zi perfectă, uite e soare, e bine!”, a spus el, cumva ironic, precizând că nu-l emoţionează neapărat lumea de afară, ci mai degrabă ideea că a ieşit din închisoare.

„Mi-e dor să înot, să mănânc unele lucruri - mă rog, astea sunt intimităţi. Ca şi persoane, cel mai dor îmi este de sora mea. Prieteni vechi nu mai am, dar am unii noi”, a spus Remus Tudor.

Întrebat dacă va intenţiona să supravieţuiască din artă, din vânzarea picturilor sale suprarealiste, bărbatul a fost tranşant: „Acum am la mine 12 milioane de lei şi mi-am propus să le cheltuiesc până mâine. Nu vreau să supravieţuiesc, ci vreau să am succes”.

Un lucru este cert: Remus Tudor nu vrea să stea prea mult în România şi, cu toate că primul lucru pe care l-a spus când a fost întrebat pe cine vrea să vadă prima dată, a fost „pe Victor Ponta”, fostul deţinut spune că intenţionează să plece în Marea Britanie sau în Olanda. Asta, deşi cel mai mult îi place America Latină, pentru că "este cald acolo".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite