Eveniment

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Statul român continuă negocierile cu Beretta. Ce performanţe vor avea şi cum vor arata armele de asalt standard NATO care vor fi fabricate la Plopeni

16
25 Feb 2019 15:01:56
Autor: Valentin Bolocan

Statul român, prin Ministerul Economiei, continuă negocierile cu Beretta Holding pentru înfiinţarea unei companii mixte care să colaboreze cu Romarm şi să producă puşti de asalt la Plopeni, Prahova.

Investiţiile iniţiale în modernizarea fabricii şi în liniile de producţie sunt estimate la peste 5 milioane de euro, asigurate exclusiv de către Beretta, informează profit.ro. Surse din minister susţin că parteneriatul va fi semnat cel târziu în această vară, statul urmând să deţină pachetul majoritar de acţiuni, iar primele arme ar urma să fie livrate spre sfârşitul anului.
Concret, conform unor surse, în România se vor fabrica armele Beretta din seria ARX. Este vorba de arme de asalt ambidextre care pot fi folosite cu foarte mare uşurinţă atât de dreptaci cât şi de stângaci. Arma se modifică dintr-o variantă în alta în câteva secunde.
 
Soldato Futuro
 
Multe piese ale armei, care a fost proiectată la cererea armatei italiene în cadrul programului Soldato Futuro (soldatul viitorului), sunt fabricate din polimeri, fapt care scade serios greutatea totală. Atât producătorul cât şi militarii italieni au testat arma în diverse condiţii de mediu (umiditate, gheaţă, ploaie torenţială, apă sărată, nisip, praf şi noroi)
 
Între 2008 şi 2014, în jur de 30.000 de arme de asalt ARX160 au fost livrate armatei italiene.  Forţele speciale italiene au folosit  ARX160 în mai multe misiuni, inclusiv în cea din Afganistan unde a fost verificată în condiţii reale de luptă. 
 
ARX, faţă în faţă cu AK47
 
Comparativ cu bătrânul AKM, ARX este mai uşoară cu aproape o jumătate de kilogram. În plus, cu 700 de lovituri pe minut, arma produsă de Beretta are o cadenţă de tragere (teoretică) mai mare cu o sută de lovituri. Mai mult, arma concepută de italieni are şi o rază efectivă de tragere mai mare. 
La experienţă în luptă în competiţia dintre cele două arme AKM iese însă clar învingătoate. Produsă în zeci de milioane de exemplare, arma conceptă de Mikhail Kalashnikov a punctat în mai toate conflictele de pe glob, din 1947 şi până acum. În prezent  mai este folosită de diverse armate naţionale, dar este intens utilizată de teroriştii ISIS sau Al-Qaida. Este considerată extrem de facil de folosit în medii diverse, dar specialiştii consideră că ajuns la sfârşitul ciclului de viaţă. 
 
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

Puscas Marin
25.02.2019, 15:57:18

Nu statul mioritic continua negocierile cu rahatul de Beretta ci Draknea pentru spaga de cacat pe care o vrea!!!! Cugir ofera o pusca de asalt net superioara falimentarei Beretta!!! Gunoaiele de la Berettta au vandut numai 30 000 depusti de asalt armatei (ORICUM DE CACAT) italiene!!!! Deci ei au reusit ca la ordin politic sa vanda numai un BATCH din acel puscoci de cacat!!!! Linia de fabricatie e falimentara pentru acest puscoci!!! In acest caz se cauta un stat din lumea a 4-a care sa accepte sa dea bani care sa scoata Beretta din faliment!!! Evident ca Draknea va primi un commission gras din cumpararea acelor gunoaie de BerettA!!!

-1 (1 vot)
Puscas Marin
25.02.2019, 16:00:12

Beretta s-a bagat in lumea pustilor de asalt desi ei fabricau numai pistolete si pistoale!!! Au dat faliment cu linia de fabricatie pentru pusti de asalt!!! Acum cauta o tara primitiva care sa le acopere paguba de la falimentul cu rahatul de puscoci de asalt italinesc de cacat!!!

-1 (1 vot)
Puscas Marin
25.02.2019, 16:02:55

Se vede clar in poza ca teava e scurta, asta inseamna precizie de cacat!!! Plus greutatea inutila din spatele incarcatorului!!! Nu e de mirare ca armata italiana nu a mai comandat alt batch din pusca asta de cacat!!! Insa pusca de asalt de la Cugir nu e buna ca nu pica spaga la Draknea!!!

-1 (1 vot)
Puscas Marin
25.02.2019, 16:05:50

Bolcane, aici gresesti, enorm, acest puscoci nu este rivalul batranei dar glorioasei AK47 ci a mult mai performatei AK74!!! Te las pe tine sa descoperi diferenta dintre varful glontului NATO 5,56mm si comunistul 5,45mm!!!

-2 (2 voturi)
_Turbatu_
25.02.2019, 16:44:00

Pe filmu' "hai sa citim o fraza si sa comentam. Mai citim o fraza, iar comentam si tot asa". Deci ai citit 4 fraze. Pai si pana la urma despre ce-i vorba in comentariile tale? Fa-mi un rezumat succint ca n-am chef sa citesc.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările