Vizita Patriarhului Kirill la Bucureşti şi rezolvarea ecuaţiei teologico-politice a Basarabiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhul Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii FOTO patriarchia.ru
Patriarhul Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii FOTO patriarchia.ru

Patriarhia Română a confirmat că PF Kirill I, Patriarhul Rusiei, va fi prezent la Bucureşti, cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Bucureştilor.

În această vară, Patriarhia lansa o invitaţie adresată tuturor conducătorilor Bisericilor Ortodoxe din Europa care au trecut prin experienţa comunistă să vină la Bucureşti cu ocazia simpozionului care încheie Anul omagial dedicat celor care şi-au mărturisit credinţa în Hristos în închisorile şi lagărele comuniste. O coincidenţă fericită face ca în acest an să se aniverseze şi 10 ani de Patriarhat al PF Daniel. Bisericile Ortodoxe vor celebra, aşadar, la Bucureşti trei evenimente, dintre care cel mai important, în plan simbolic, este comemorarea victimelor comunismului.

Toate bisericile din statele foste comuniste au suferit în mod egal oprimarea unor regimuri politice care promovau ateismul şi persecuţia creştinilor.

Interesant este faptul că, în vederea comemorării victimelor comunismului, statul român nu a făcut mai nimic în ultima vreme. Nu avem deocamdată un Muzeu al Comunismului, nu există o zi în care cetăţenii să participe din convingere la comemorarea victimelor comunismului, deşi avem o lege în acest sens - cea privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România. Nici declararea anului 2017 ca An omagial în acest sens de către BOR nu pare a fi sensibilizat conştiinţele. Dacă vom marca momentul reuniunii de la Bucureşti doar în cheia prezenţei Patriarhului Kirill, semnificaţia strict teologică a acestui an va fi ratată complet. Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a canonizat câteva sute de martiri din perioada comunismului, iar în calendarul său se regăseşte o zi de comemorare a victimelor comunismului - 25 ianuarie, dat fiind că prima victimă a regimului bolşevic din rândurile clerului a fost în data de 25 ianuarie 1918, mitropolitul Vladimir de Kiev. Aşadar, dialogul între cele două Biserici Ortodoxe, rusă şi română, nu a putut avea loc multă vreme pe marginea unor probleme de jurisdicţie canonică, dar poate avea loc pe un teren comun, cel al comemorării martirilor perioadei comuniste. Regimul comunist a fost instaurat în România cu ajutorul URSS, însă într-o perioadă de suferinţe pentru BORu. Toate bisericile din statele foste comuniste au suferit în mod egal oprimarea unor regimuri politice care promovau ateismul şi persecuţia creştinilor.

Această vizită a fost declinată în cheie politică, imediat după confirmarea ei. Este foarte adevărat că legătura dintre BORu şi puterea de la Kremlin este foarte strânsă. Este, de asemenea, clar că Patriarhul Kirill face anumite gesturi care pot fi interpretate şi în cheie politică. Pe de altă parte, nu trebuie să vedem peste tot manifestarea unor scenarii cu miză politică. Religia nu poate fi redusă la o parte a unei strategii geopolitice, deşi poate fi instrumentată astfel. Credincioşii nu pot fi reduşi la condiţia de alegători sau militanţi politici. O asemenea perspectivă, strict politică, asupra unei reuniuni ecleziale nu reprezintă altceva decât reflecţia modului de a ne plasa exclusiv într-o perspectivă secularizată. Cea mai indicată metodă pentru a analiza obiectiv o asemenea vizită este a-i descifra semnificaţiile religioase, iar apoi pe cele politice, pentru a realiza, pe cât posibil, o sinteză a celor două abordări.

A crede că vizita Patriarhului Kirill la Bucureşti va rezolva disputa canonică de pe teritoriul Republicii Moldova este o utopie.

BORu are relaţii tensionate cu mai multe Biserici Ortodoxe. Sinodul din Creta, disputa pe marginea locaţiei, apoi pe baza documentelor adoptate, arată că în interiorul Ortodoxiei se duce o luptă acerbă pentru supremaţie. Vechiul conflict între Moscova şi Constantinopol s-a acutizat. Paradoxal, BORu a fost favorizată de existenţa unui stat unitar precum URSS care asigura inexistenţa disputelor canonice. Destrămarea URSS a adus după sine mai multe dispute de acest fel. Niciuna nu a căpătat o rezolvare pe termen lung. A crede că vizita Patriarhului Kirill la Bucureşti va rezolva disputa canonică de pe teritoriul Republicii Moldova este o utopie. Ceea ce se poate spera este să se manifeste cel puţin voinţa celor două Biserici de a continua dialogul, sub egida celor doi Ȋntâistătători.

Problema majoră este că nu avem un consens despre care ar putea fi obiectivele unui asemenea dialog.

Aceasta ar fi trebuit să fie discuţia pe marginea vizitei Patriarhului Kirill la Bucureşti: ce anume ar trebui să ceară BOR de la BORu şi ce ar fi dispusă să cedeze?

Referitor la această chestiune, au fost exprimate două perspective, diametral opuse, însă se pare că opoziţia lor nici măcar nu a fost remarcată ca atare:

  • Vlad Cubreacov, fostul avocat al Mitropoliei Basarabiei la CEDO şi bun cunoscător al problemei religioase din Republica Moldova, propune ca BORu să decupleze Eparhia de Dubăsari şi Tiraspol de la Mitropolia Chişinăului şi Moldovei şi subordonarea acesteia direct Patriarhiei Moscovei, pentru a se reveni la o graniţă canonică firească, pe Nistru. Ȋn această ipoteză, arhiepiscopul rus de Tiraspol ar putea avea prerogative exarhale în raport cu etnicii ruşi minoritari de confesiune ortodoxă din Basarabia, după cum mitropolitul Basarabiei are jurisdicţie canonică pentru românii din diaspora de răsărit, la vest de Nistru. BOR ar urma să renunţe în acest caz la Eparhia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria. S-ar ajunge astfel la o graniţă canonică între BOR şi BORu pe Nistru, la fel cum exista înainte de Pactul Ribbentropp-Molotov. Vlad Cubreacov explică şi motivul pentru care aceasta este singura variantă de rezolvare a conflictului de jurisdicţie între cele două Biserici: „o autocefalie moldovenească este imposibilă canonic, întrucât nu are obiect - o etnie moldovenească”;  
  • Radu Preda consideră, dimpotrivă, că „Biserica Ortodoxă din Basarabia trebuie să-şi obţină cel puţin autonomia, dacă nu şi autocefalia, în condiţiile în care nu putem avea două jurisdicţii în avcelaşi teritoriu”. Radu Preda consideră că este important a avea o Biserică unită pe un teritoriu dat, deoarece „segregarea pe criterii etnice este o construcţie falsă”. Ȋn această ipoteză, jurisdicţia BOR în Basarabia nu ar mai exista, iar jurisdicţia BORu ar înceta de asemenea, Radu Preda pledând, ca şi Vlad Cubreacov de altfel, în favoarea unui exarhat al BORu pentru vorbitorii de limbă rusă din Republica Moldova, după modelul Vicariatului Ortodox Sârb de la Timişoara. Pentru a face primii paşi în direcţia reconcilierii între cele două Biserici, este absolut necesar ca Patriarhul Daniel să efectueze o vizită la Chişinău (Patriarhul Kirill a mers de patru ori în capitala Republicii Moldova).

Vlad Cubreacov oferă şi alte câteva sugestii care ar putea luate în seamă, consideraţii valabile indiferent de conflictul de jurisdicţie canonică: o Declaraţie comună a  celor două Biserici, semnată la Chişinău, o şedinţă comună a Sinoadelor, transmiterea către BOR a moaştelor Sfintei Teodora de la Sihla, păstrate la Kiev (sub jurisdicţia BORu), la schimb cu moaştele Sfântului Paisie Velicicoschi, păstrate la Mânăstirea Neamţ.

Vrem unirea cu Republica Moldova, pe baza identificării etnice sau vrem să consolidăm Republica Moldova în calitate de stat suveran, pe deplin integrat în Uniunea Europeană?

Avem, prin urmare, două interptretări perfect contradictorii despre cum ar trebui abordat conflictul de jurisdicţie canonică din Basarabia. Ȋntr-o opinie se consideră că ar trebui să se păstreze jurisdicţia BOR în Basarabia, întrucât există o majoritate etnică românească care se suprapune peste cea confesională, într-o altă opinie se consideră că ar trebui depăşită discuţia etnică şi acceptată existenţa unei Biserici autocefale în Republica Moldova care să respecte totuşi graniţele etnice.

De fapt, aceasta este şi discuţia politică a momentului: vrem unirea cu Republica Moldova, pe baza identificării etnice sau vrem să consolidăm Republica Moldova în calitate de stat suveran, pe deplin integrat în Uniunea Europeană? Oscilaţia permanentă între cele două abordări face ca obiectivul României faţă de Republica Moldova să fie foarte confuz. Oscilaţia între cele două abordări ale problemei confesionale face ca un eveniment precum vizita Patriarhului Kirill la Bucureşti să nu poată fi folosită pentru a pune bazele comune rezolvării unui conflict canonic.

Asistăm la un caz aproape unic în modernitate, când un conflict de jurisdicţie statală (normele cărui stat ar trebui să se aplice în Republica Moldova) se dezvoltă în paralel cu un conflict de jurisdicţie canonică (ce Biserică ar trebui să aibă în subordine credincioşii majoritari din Republica Moldova, cele existente sau una terţă). Desigur, cea de-a doua problemă derivă din cea dintâi şi datează nu de la Pactul Ribentropp-Molotov, ci din 1812. O coincidenţă care poate ajuta la rezolvarea situaţiei din Republica Moldova sau, dimpotrivă, o poate îngreuna. Aceasta este ecuaţia teologico-politică a Basarabiei în acest moment. Ecuaţie a cărei rezolvare depinde de voinţa conducătorilor, civili şi ecleziali, precum şi a naţiunii, compusă din cetăţeni şi/sau credincioşi. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite