Welcome to Halepia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La tenis nu se pricep foarte mulţi, iar cei puţini care înţeleg acest sport probabil au simţit o frustrare odată cu finala Halep - Şarapova. Pricepuţii care o urmăresc de mică pe Simona, care îi cunosc punctele tari şi slăbiciunile în amănunt, s-au trezit cu obiectul muncii confiscat de toată lumea. O ţară în depresie, un popor trist şi nevrotic şi-a găsit un idol în care să creadă, cu care să empatizeze, pe  care să-l susţină fără rezerve.

Comentatorii avizaţi vor trebui să se obişnuiască, începând de azi, că Simona Halep nu mai e doar „a lor“. Lumea tenisului, lumea Simonei Halep, lumea care merge pe terenurile de zgură, sintetice sau cu gazon se ordonează în milimetri şi milisecunde. Este lumea în care jucătorii cunosc geometrie la nivel de comandori de aviaţie. O lume în care regulile sunt stricte, surprizele sunt puţine, topurile au o predictibilitate nefamiliară altor sporturi, rachetele sunt acordate ca instrumentele muzicale iar jucătorii  duc o viaţă ordonată şi se mişcă între turnee – ani de zile - în paşi de ceasornic elveţian. Tenisul, în general, este gustat de un public cunoscător nici de nişă dar nici de masă, de obicei o lume aparte, elegantă cu accente„nobiliare“. 

Audienţele finalei de la Roland Garros din această duminică, în România, sunt o mare excepţie şi nu o regulă. Să aduci telespectatori în faţa televizoarelor la un meci de tenis cât pentru unul de fotbal este, fără dubiu, o performanţă de notat în gazetele sportive.

Faptul că un parcurs aşteptat de cunoscători – calificarea Simonei Halep într-o finală de Grand Slam - a declanşat în România un imens „eveniment“ cu accente patriotice şi efuziuni sentimentale uriaşe este – pe lângă meritul jucătoarei din Constanţa – şi o supralicitare a bucuriei într-o secetă de fapte bune. În Halepia – România de după finala de la Paris – parcă s-au descătuşat energii statice înăbuşite de ani de zile, explozii solare de metafore, câmpuri de semne de exclamare, păduri de felicitări mai mult sau mai puţin reuşite. 

Pentru câteva zile Halepia şi-a adus aminte că bucuria nu este un sentiment ruşinos şi nu doare. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite