William B. Caldwell, comandantul Misiunii NATO de Instruire din Afganistan: „Trupe SUA sub comandă românească. Admirabil!“

O companie americană luptă în Afganistan în subordine românească. Rezultatele sunt excelente.

Generalul William B. Caldwell este comandantul Misiunii NATO de Instruire din Afganistan, responsabilă pentru crearea unităţilor militare şi de poliţie locale. Totodată, acesta coordonează şi Comandamentul Integrat de Transfer al Securităţii din Afganistan (Combined Security Transition Command - Afghanistan). Înainte de preluarea atribuţiilor din Afganistan, generalul Caldwell a condus prestigiosul centru de cercetare de la Fort Leavenworth, acolo unde se formulează doctrina armatei americane.

De altfel, generalul Caldwell este continuatorul unei moşteniri care avea să schimbe decisiv cultura armatei americane, fiind succesorul generalului David Petraeus la Fort Leavenworth. Absolvent al Academiei Militare de la West Point, promoţia 1976, generalul Caldwell a mai ocupat funcţiile de comandant al Diviziei 82 Aeropurtată, o unitate de elită a armatei americane, dar şi pe cea de purtător de cuvânt al Forţei Multinaţionale din Irak, în timpul operaţiunii „Iraqi Freedom".

Ion M. Ioniţă: Zilele trecute a apărut o ştire extraordinară despre descoperirea unor rezerve minerale uriaşe în Afganistan. Este o veste bună, dar pentru cine?

William Caldwell: Ar trebui să fie o veste bună pentru oamenii din Afganistan. Eu cred că cel mai important lucru pe care îl dă această veste este speranţa. Populaţia de aici este în război de peste 30 de ani şi are nevoie de speranţă. Descoperirea acestor rezerve minerale nu înseamnă că imediat poate începe exploatarea lor. Mai este mult până acolo. Dar oferă speranţă locuitorilor. Ţara se bazează pe agricultură, nu există industrie, gradul de analfabetism este foarte mare, iar problemele privind sistemul sanitar sunt foarte dificile. Dar, acum, afganii pot privi în viitor gândindu-se că ţara lor dispune de resurse ce le vor permite să schimbe
lucrurile.

I.M.I.: Acum, foarte mulţi vor fi tentaţi să afirme că aceste rezerve uriaşe au fost adevăratul motiv al intervenţiei Statelor Unite ale Americii în Afganistan.

Americanii se vor întoarce acasă cât de repede va fi posibil acest lucru. Sunt foarte mulţi americani care au fost trimişi în Afganistan, iar misiunea noastră este să-i ajutăm pe aceşti oameni până se vor putea ajuta singuri. Apoi ne vom întoarce la familiile noastre. Nu dorim să stăm mai mult decât este absolut necesar.

I.M.I.: Cât timp estimaţi că va dura acest „absolut necesar"?

La ultima întâlnire a miniştrilor Apărării din NATO s-a spus că perioada de tranziţie ar trebui să înceapă în iulie 2011. Pe măsură ce forţele de securitate afgane vor creşte în număr, va fi posibilă începerea retragerii unor contingente NATO.

Octavian Manea: Care sunt principalele probleme ale Afganistanului? Cum pot fi ele soluţionate?

Cea mai mare problemă este analfabetismul. Doar 20% din populaţie are un grad cât de cât de pregătire. Corupţia a devenit un mod de viaţă, este aproape un fenomen cultural. Mai este insurgenţa propriu-zisă a talibanilor. Trebuie ca forţele proprii de securitate să fie capabile să menţină un nivel scăzut al insurgenţei, asfel încât să poată exista o guvernare a ţării. Guvernarea este foarte importantă pentru a răspunde nevoilor de bază ale populaţiei.

Acum derulăm programe pentru a-i învăţa pe recruţii din armată şi din trupele de poliţie să scrie şi să citească. Deci, noii recruţi sunt mai întâi alfabetizaţi. Sunt lucruri de bază, să înveţe literele, cifrele, să-şi scrie numele. Apoi, programul continuă în cadrul unităţilor pentru a ridica gradul de alfabetizare. Sperăm ca în câţiva ani situaţia să se schimbe semnificativ în cadrul acestor trupe care numără aproximativ 300.000 de oameni.

I.M.I.: De unde faceţi rost de atâţia profesori?

Angajăm afgani. Din fericire, am găsit profesori afgani, acum avem aproape 300. Vom mai angaja până la 1.200. Am găsit profesori cu pregătire medie şi superioară care doresc să lucreze pentru misiunea NATO şi să fie instructori pentru tinerii afgani, între care şi câteva femei.

O.M.: În ce măsură pot trupele afgane să se autosusţină?

Nu am reuşit să construim încă unităţile logistice care să permită trupelor afgane să se autosusţină. Acum este vorba despre trupe de poliţie de aproape 105.000 de oameni şi despre forţe ale armatei de 125.000 de oameni, care vor creşte la peste 300.000 de oameni. Multe dintre unităţile logistice vor fi formate în această a doua etapă care va lua ceva mai mult timp. Poţi recruta un tânăr şi să-l pregăteşti să fie soldat de infanterie în 17 săptămâni, 8 săptămâni instrucţie de bază şi 9 săptămâni instrucţie colectivă.

Dar, dacă vreau un soldat care să se ocupe de logistică, îmi trebuie aceeaşi instrucţie, plus un stagiu de alfabetizare mai aprofundat, apoi trebuie învăţat ce are de făcut ca mecanic sau ca specialist în comunicare sau în transporturi. Asta cere timp. Acum, forţele afgane de poliţie şi cele militare nu sunt capabile să se susţină singure, dar în octombrie 2011 vor fi.

Reintegrarea mujahedinilor

În acelaşi timp derulăm şi un curs de reintegrare a mujahedinilor, a foştilor luptători pe care încercăm să îi readucem în sistem pentru a lucra şi pentru a fi loiali guvernului afgan. Apoi îi antrenăm şi îi transformăm în maiori şi locotenent-colonei. În acest fel încercăm să creăm un corp de ofiţeri de carieră care nu exista.

Totodată, această iniţiativă ne ajută să îi reprezentăm mai bine la nivelul armatei pe paştunii care provin din sud şi est. Cu cât reuşim să îi convingem pe paştunii din sud că guvernul afgan este acolo şi pentru ei, pentru a le oferi protecţie şi că nu se limitează doar la populaţia din est sau nord, cu atât mai bine.

„România răspunde de tot ce se întâmplă în provincia Zabul"

I.M.I.: Lucraţi şi cu trupele române? În Afganistan, România are o prezenţă militară importantă.

Da, lucrez. După cum ştiţi, SUA şi România au o relaţie strategică specială şi, ca ofiţer al armatei americane, am fost un martor al acestui parteneriat în Afganistan. În stafful meu am cinci ofiţeri români. De altfel, pe unul dintre ei l-am adus chiar acum cu mine, dar am să îl iau înapoi pentru că este mult prea bun. Trebuie să se întoarcă să continue să lucreze cu mine. Mai avem alţi 27 care ne ajută să facem un antrenament de bază soldaţilor afgani.

Deci, România este un contributor semnificativ în acest demers. În plus, există un întreg batalion românesc care operează în provincia Zabul şi, după cum spunem noi, România este naţiunea responsabilă pentru tot ce se întâmplă acolo. Avem chiar o companie de 120 de militari americani care operează sub comanda ofiţerilor batalionului românesc. Nu prea există precedent istoric pentru aşa ceva. Nu prea cred ca cineva în trecut să fi luat o unitate americană şi să o plaseze sub comanda unei alte naţiuni.

Dar am făcut acest lucru în cazul României şi am decis: această companie este a voastră şi voi decideţi ce să facă. Şi funcţionează admirabil. Chiar am vorbit cu unul dintre comandanţii americani şi a spus că a fost o experienţă incredibilă.

I.M.I.: Care este percepţia militarilor SUA care lucrează sub comanda unei alte naţiuni?

Acest tip de organizare este complet neobişnuit. Dar am făcut acest lucru în cazul României. Cred că este uşor de acceptat, pentru că acest aranjament se bazează pe încredere reciprocă. Avem o relaţie strategică cu România, iar pe acest fond guvernul american s-a simţit comfortabil să încredinţeze comanda acestei unităţi americane României pentru a răspunde de aceasta cât timp se va afla în Afganistan.

I.M.I.: Cum reuşiţi să comunicaţi cu populaţia şi cu recruţii pe care-i pregătiţi?

Tocmai de aceea analfabetismul a constituit provocarea majoră atunci când am început această misiune de pregătire. Am văzut în taberele de instrucţie un singur profesor pentru 400 de oameni. În medie, revenea un profesor pentru 76 de elevi. Sunt două limbi preponderente în Afganistan, aşa că ne trebuie interpreţi pentru ambele limbi. Acum, media este de un instructor la 27 de oameni.

I.M.I.: Lucraţi şi cu trupele române? În Afganistan, România are o prezenţă militară importantă.

Da, lucrez. După cum ştiţi, SUA şi România au o relaţie strategică specială şi, ca ofiţer al armatei americane, am fost un martor al acestui parteneriat în Afganistan. În stafful meu am cinci ofiţeri români. De altfel, pe unul dintre ei l-am adus chiar acum cu mine, dar am să îl iau înapoi pentru că este mult prea bun. Trebuie să se întoarcă să continue să lucreze cu mine.

Mai avem alţi 27 care ne ajută să facem un antrenament de bază soldaţilor afgani. Deci, România este un contributor semnificativ în acest demers. În plus, există un întreg batalion românesc care operează în provincia Zabul şi, după cum spunem noi, România este naţiunea responsabilă pentru tot ce se întâmplă acolo. Avem chiar o companie de 120 de militari americani care operează sub comanda ofiţerilor batalionului românesc. Nu prea există precedent istoric pentru aşa ceva. Nu prea cred ca cineva în trecut să fi luat o unitate americană şi să o plaseze sub comanda unei alte naţiuni.

Dar am făcut acest lucru în cazul României şi am decis: această companie este a voastră şi voi decideţi ce să facă. Şi funcţionează admirabil. Chiar am vorbit cu unul dintre comandanţii americani şi a spus că a fost o experienţă incredibilă.

I.M.I.: Care este percepţia militarilor SUA care lucrează sub comanda unei alte naţiuni?

Acest tip de organizare este complet neobişnuit. Dar am făcut acest lucru în cazul României. Cred că este uşor de acceptat, pentru că acest aranjament se bazează pe încredere reciprocă. Avem o relaţie strategică cu România, iar pe acest fond guvernul american s-a simţit comfortabil să încredinţeze comanda acestei unităţi americane României pentru a răspunde de aceasta cât timp se va afla în Afganistan.

I.M.I.: Cum reuşiţi să comunicaţi cu populaţia şi cu recruţii pe care-i pregătiţi?

Tocmai de aceea analfabetismul a constituit provocarea majoră atunci când am început această misiune de pregătire. Am văzut în taberele de instrucţie un singur profesor pentru 400 de oameni. În medie, revenea un profesor pentru 76 de elevi. Sunt două limbi preponderente în Afganistan, aşa că ne trebuie interpreţi pentru ambele limbi. Acum, media este de un instructor la 27 de oameni.

Prima zi în Afganistan

A fost o zi cu multe provocări. Am preluat comanda pe 22 noiembrie, iar la acel moment aveam la dispoziţie doar 25% din efectivul organizaţiei pe care trebuia să o conduc. Dispuneam doar de unu din patru oameni de care aveam nevoie să îmi îndeplinesc misiunea. Nici măcar senior leadership-ul nu era complet. Îmi amintesc că am vizitat facilităţile de antrenament din Kabul unde am găsit 300 de tineri recruţi afgani şi numai un instructor cu doi translatori (unul de paştună, celălalt de dari).

Şi l-am întrebat pe militarul american: Cum reuşeşti? Şi răspunsul a fost ceva de genul: „De fapt, nu prea mă descurc. Sunt aici, sunt ai mei, mă asigur că trag nişte gloanţe, dar asta este tot ce pot să fac". Începusem chiar să am îndoieli dacă pot să îndeplinesc misiunea. Din fericire, în două luni, secretarul general al NATO m-a ajutat să primesc oamenii şi trainerii necesari pentru a-mi îndeplini misiunea.

Generalul William B. Caldwell a făcut o scurtă vizită la Bucureşti

„Corupţia este un inamic principal"

I.M.I.: Aţi spus că una dintre principalele probleme este corupţia. Sunteţi soldat, cum reuşiţi să luptaţi cu acest fenomen, care sunt strategiile şi armele pe care le folosiţi?

Să vă dau un exemplu. Studenţii de la Academia Militară a Afganistanului au absolvit în martie, cu două luni în urmă. O promoţie de 212 absolvenţi. Prima promoţie a Academiei a fost cu un an înainte. Atunci tinerii ofiţeri au fost repartizaţi la post într-un mod foarte dubios. Aşa că am mers la ministrul Apărării şi i-am spus că pentru a elimina orice tentativă de corupţie la repartizarea absolvenţilor ar trebui să introducă un sistem de loterie.

Se pun toate cele 212 posturi într-un bol şi apoi fiecare tânăr ofiţer extrage biletul şi află ce post a primit. Am invitat liderii din armata afgană şi presa să asiste la eveniment. Totul a fost filmat, absolvenţii au citit cu voce tare ce post au luat şi listele au fost apoi publicate astfel încât oricine să vadă că s-au dus acolo. Un alt exemplu. Benzina pentru toate unităţile are un aditiv care dă o culoare albastră. Aşa că ştim că acel combustibil este militar.

I.M.I.: Care sunt diferenţele dintre stabilizarea Irakului şi cea a Afganistanului?

Diferenţa cea mai semnificativă este că în Irak există un sentiment naţional. Oamenii simţeau că sunt parte a unei naţiuni irakiene. Totodată exista şi o rată mare de alfabetizare. Majoritatea oamenilor erau educaţi. În plus, exista o infrastructură guvernamentală funcţională, birocraţi care lucrau pentru guvernul irakian, legi şi politici administrative. Irakul era un stat în adevăratul sens al cuvântului.

Dimpotrivă, Afganistanul nu a fost cu adevărat un stat coerent, ci un grup de lideri tribali, de secţiuni teritoriale care funcţionau după bunul plac. Nu avem de-a face cu o ţară în care să existe un sentiment naţional de apartenenţă. Rata de alfabetizare este foarte scăzută, nu existau birocraţi care înţeleg cum funcţionează un guvern, nu a existat un guvern care să fi avut grija de toţi oamenii din ţară. Provocările sunt complet diferite. Exemplul perfect îl oferă armata.

În Irak exista o armată funcţională la un anumit moment. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Afganistan. Existau lideri tribali care aveau armate personale, dar nu exista tradiţia unei armate naţionale. Provocarea numărul unu în Afganistan este dezvoltarea liderilor în armată şi poliţie.

Testul Adevărului: Armata în secolul XXI

1 Afganistan. Când mă gândesc la Afganistan, primul lucru care îmi vine în minte este o ţară frumoasă, în special în zonele de munte. Pur şi simplu îţi taie răsuflarea. Sunt realmente uimit de sistemul de irigaţii şi de cât de fertil este pământul lor. Localnicii cu care am interacţionat au fost mereu foarte deschişi, calzi şi ospitalieri. Este o ţară cu reale oportunităţi. Chiar cred că poporul afgan îşi doreşte pace şi stabilitate şi un mod de viaţă care să le satisfacă nevoile vitale. Nu vrea prea mult, ci doar să trăiască în pace şi securitate.

2 Karzai şi vizitele în ţară. În urmă cu câteva luni, ne-am dat seama că preşedintele Karzai nu călătorise prea mult prin ţară. Dar în ultimele 4-5 luni, Karzai a început să facă vizite regulate în teritoriu. Iar acest aspect este esenţial. Dacă oamenii nu cred în propriul guvern, atunci nu vom fi capabili să facem progrese în acest efort de a transfera responsabilitatea pentru propria securitate poporului afgan.

3 Construcţie. Încercăm să construim armata afgană pe principiul că fiecare unitate militară trebuie să reflecte balanţa etnică a ţării. Fiecărui nou recrut îi facem o completă înregistrare biometrică (scanarea ochiului, luarea amprentelor). Cunoaştem totul despre el, inclusiv originea etnică. Pentru a fi sustenabilă, armata afgană trebuie să reflecte balanţa etnică a ţării.

4 Schimbarea în doctrina armatei. Pentru un militar nu mai este suficient să fie doar un simplu războinic, ci trebuie să devină un diplomat part-time, un politician part-time, un inginer part-time. Instituţionalizarea acestor noi aptitudini, de la limbi străine până la elemente de antropologie culturală, reprezintă marea tranziţie pe care armata SUA a început-o după 2001. A fost o schimbare culturală, una foarte sănătoasă pentru armată.

5 Viziune. Cel mai important principiu pe care generalul David Petraeus l-a introdus prin intermediul „doctrinei de Contrainsurgenţă" poate fi formulat astfel: „You can't kill your way to victory". Oricât ai dori să foloseşti forţa militară pentru a obţine victoria, aceasta nu poate fi realizată exclusiv prin utilizarea puterii militare. Este necesară implicarea celorlaltor dimensiuni şi elemente ale puterii naţionale: guvernare, politică, economie.

Citiţi şi: Militarul mort în Afganistan ajunge deseară acasă