Zeci de copii  au rămas blocaţi pe aeroporturi din Milano, Doha şi Tokyo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Click
FOTO: Click

Peste 80 de copii români au rămas blocaţi pe aeroporturi din Milano, Doha şi Tokyo. Părinţii copiilor susţin că au fost păcăliţi de o organizaţie care efectua tabere în Statele Unite şi în Japonia.

Mai mulţi părinţi sunt disperaţi după ce au aflat că copiii lor, care se întorceau din tabere organizate în Statele Unite ale Americii şi Japonia, au rămas blocaţi pe drumul de întoarcere. Organizaţia le-a abandonat copiii în aeroporturi şi şi-a şters ulterior pagina de Facebook. 

Pagina de Facebook a asociaţiei Asociaţia „Young Partners For Civil Society Development ”a fost luat cu asalt după ce mai multe probleme au apărut pe drumul de întoarcere acasă. Grupul de copii care se întoarce din SUA şi avea o escală la Milano a întâmpinat o problemă la avion. O parte dintre copii au petrecut noaptea pe aeroportul din Italia, în timp ce o altă parte au ajuns la Bucureşti cu întârziere, după ce au mai făcut o escală la Viena.

Şi copiii care au plecat în Japonia au avut probleme pe drumul de întoarcere. O parte dintre aceştia au rămas pur şi simplu blocaţi pe aeroportul din Doha. Mai mulţi copii urmează să decoleze mâine din Tokyo, iar părinţii sunt îngrijoraţi deoarece cei mici pot întâmpina probleme cu biletele promise de această asociaţie.

Mesajele publicate pe Facebook de părinţii copiilor

„Cei din tabăra 18-25 iunie SUA efectiv au fost abandonaţi pe Aeroport. 22 de copii au rămas în Milano, după 36 de ore pe drum. Din informaţiile noastre grupul s-a întors dispersat în Europa, cu 5 avioane, unii copii zburând fără însoţitor. La Milano, 22 de copii au rămas pe aeroport şi organizatorul le-a spus că trebuie să zboare la Viena, apoi la Bucureşti. Numai că la îmbarcarea în avion au descoperit că nu au bilete pentru Viena.” a transmis un părinte pe pagina de Facebook.

„Grupul din Japonia este divizat în doua grupuri de fapt. Au plecat 76 de copii, din care 36 sunt încă în Japonia, iar ceilalţi am înţeles sunt blocaţi pe aeroportul din Doha, rămaşi fără bilete! Cei rămaşi în Japonia au avionul mâine dimineaţă, sunt în Tokyo, rămaşi fără cazare! Speram ca biletele de avion pentru mâine dimineaţa sa fie ok.” a scris un alt părinte.

„Mă număr printre cei aprox 70 participanţi ai acestui "proiect", momentan ne aflam în trenul spre Tokyo, urmând ca mâine sa plecam de aici cu avionul, bineînţeles dacă domnul Ghinoiu ni le-a cumpărat. Am fost abandonaţi de dimineaţă, "îndrumătorul" nostru a plecat fără să mai dea nici măcar un semn. Ne-am cumpărat biletele spre Tokyo noi singuri din banii noştri, acestea fiind aprox 130€ de persoană. Sper ca acest individ îşi asumă faptul ca toţi îl vom trimite în instanţă imediat cum ajungem în Romania” a transmis Cristian Neculaiu, din Japonia.

Fundaţie ”Young Parteneres For Civil Society Developemenet Association”, este condusă de Iulian Ghinoiu. Toate taberele organizate de asociaţie au fost anulate şi pagina de Facebook a fost ştearsă.

Mesajul organizatorului, înainte să şteargă pagina de Facebook

„Anunţ! Din cauza unor probleme apărute în ultimul moment începând cu data de 26.06.2019 toate proiectele sunt suspendate. Imediat ce se va lămuri situaţia vom revenii cu detalii. Inclusiv proiectul de la Londra, care urma să se desfăşoare începând cu data de 27.06.2019 va fi suspendat! În momentul în care se va clarifica situaţia vom reveni cu detalii. Ne cerem scuze pentru inconvenientele create!” au scris reprezentanţii organizaţiei, pe Facebook. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite