Ziua Naţională a Culturii. Fără comunism

Astăzi e Ziua Naţională a Culturii. Se fac evenimente în toată ţara. Nu cred că se vor organiza multe serbări în şcoli, dat fiind faptul că este prima zi de şcoală, sobele sunt reci şi copiii încă nu şi-au revenit din vacanţă.

Este totuşi posibil să se pună o coroană de flori ici-colo sau să se organizeze un concert. Chestii clasice. Bun. Întrebarea pe care vreau să o adresez astăzi este: ce se întâmplă în România cu povara comunistă care încă se mai agaţă de cultură? Şi nu numai de cultură, dar fiindcă astăzi asta sărbătorim, voi scrie despre un studiu de caz: prezenţa în România a cultului persoanelor care au făcut parte din conducerea directă a Partidului Comunist si ale căror nume mai sunt încă purtate de şcoli, grădiniţe, străzi sau pieţe. Numele de astăzi este Mihail Sadoveanu. Un prozator virtuos care a lăudat orice regim aflat la putere, dar care nu a experimentat mai mare ascensiune politica la fel ca cea din plin comunism.

Ce a făcut mai concret? A fost preşedintele Marii Adunări Naţionale, a susţinut stalinizarea României prin ode ca „Lumina vine de la răsărit“ şi a susţinut colectivizarea brutală la care au fost expuşi ţăranii români în anii ’50. Plus că a fost în fruntea propagandei comuniste conducând publicaţia „Albina”, revista care oferea fundament teoretic agitatorilor din toată ţara. Acestea sunt doar câteva menţiuni din palmaresul politic al marelui scriitor.

Criticii vor spune că acţiunea de cenzurare publică a personalităţii scriitorului va ştirbi din meritele sale literare. Chiar deloc, din contră, le-ar amplifica.

Ce facem noi cu asemenea făuritori de comunism? Îi cinstim cu nume de străzi şi licee. Încă. E trist.

Nimeni nu contestă moştenirea literară a lui Mihail Sadoveanu, dar afilierea lui la Partidul Comunist Român şi funcţiile deţinute ar trebui să constituie motive întemeiate de a nu-i acorda atâta atenţie în spaţiul public. Nu vreau să se înţeleagă faptul că îmi doresc ca operele lui să nu mai fie publicate, de exemplu, nici vorbă. Avem libertate de expresie şi operele lui chiar sunt valoroase, nu asta criticam, dar poziţia lui în fruntea PCR a legitimat cea mai brutală perioadă de represiune comunistă în România. Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea. Acum, la început de centenar, este foarte potrivit să îndreptăm aceste omisiuni.

Criticii vor spune că acţiunea de cenzurare publică a personalităţii scriitorului va ştirbi din meritele sale literare. Chiar deloc, din contră, le-ar amplifica. În sensul că apreciem ce este de apreciat la Sadoveanu şi criticăm fără rezerve afilierea lui politică. Procese similare s-au întâmplat şi în alte state. Knut Hamsun, câştigătorul norvegian al premiului Nobel pentru literatură şi nazist convins la bătrâneţe a scris un necrolog la moartea lui Hitler. Susţinerea lui faţă de nazişti i-a atras o pedeapsă publică. În Oslo nu există nicio stradă sau instituţie care să îi poarte numele. Însă se investesc milioane de coroane în infrastructura care să maximizeze atenţia meritată de literatura lui. Ce înseamnă infrastructură? Un centru futurist în localitatea lui natală unde se studiază Hamsun şi unde este un muzeu al literaturii lui.

La aproape 70 de ani de la preşedinţia lui Sadoveanu în Marea Adunare Naţională şi la 100 de ani de la Marea Unire, suntem chemaţi să facem curăţenie în trecutul nostru. Astăzi, de Ziua Naţională a Culturii, vă anunţ că la începutul sesiunii parlamentare pregătesc o iniţiativă legislativă care să reglementeze această scăpare a ultimilor 30 de ani.