Ṭinta: B.A.C.H.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum două zile, fix la aceeaṣi oră, soarele îṣi revărsa dogoarea (globală, desigur!), peste Sala Toma Caragiu. Nici vaga briză de răcoare venită de vis-à-vis, dinspre copacii cochetului parc Grădina Icoanei nu m-a convins să nu grăbesc pasul, pentru a intra în umbra reconfortantă a Teatrului Bulandra. In foaier... liniṣte... spartă deodată de un sunet puternic, dar catifelat.

Ṣtiam că Ducu Darie ṣi echipa vor avea repetiṭii generale pentru cea mai nouă premieră cu “The Bach Files” ṣi am venit să aflu mai multe chiar de la autorii noii aventuri. Deṣi stagiunea nu s-a deschis încă, “Dosarele Bach” sunt programate la întâlnirea cu publicul (în 2 ṣi 3 septembrie), unde altundeva decât în cadrul Festivalului George Enescu, adevărat templu internaṭional al muzicii, care îṣi ridică pereṭii lichizi de sunete la Bucureṣti, din doi în doi ani. Ṣi aceasta se întâmplă, fiindcă noua producṭie a teatrului, condus cândva de Madame Bulandra ṣi acum de Alexandru Darie, s-a alcătuit tocmai în jurul unui solid nucleu muzical, gândit de inegalabilul compozitor Adrian Enescu, alături de muzicienii de la Zoli Tóth Project.  

Sanda Viṣan - Ce legături are un câṣtigător de Eurovion cu Festivalul George Enescu?

Zoli Tóth – Muzica. Prietenia mea cu Adrian a început în 2009, când am lucrat pentru piesa Domino, scrisă pentru zece instrumente de percuṭie, vibrafon ṣi orchestră - vreo 60 de instrumentiṣti. Am cântat această piesă în Festivalul Enescu, în 2011.

S.V. - Cu mare succes, după cum îmi amintesc.

Z.T. – Aṣa e. Apoi, în 2013, am cântat alte două lucrări ale lui Adrian, în primă audiṭie absolută, în Piaṭa Festivalului Enescu. Ṣi apoi am hotărât să facem împreună un proiect, de la A la Z.

Ṣi l-au făcut, plecând de la muzica marelui compozitor ṣi organist german ṣi intitulându-l Bach în showbiz, cu o evidentă intenṭie de a transgresa genurile, în spiritul acestei epoci postmoderne. Deṣi doar pleca de la temele muzicii clasice, noua compoziṭie a putut fi ascultată chiar sub cupola Ateneului Român, anul trecut.

image

Adrian Enescu - Proiectul a început în 2014, am avut concerte în filarmonicile din 14 oraṣe din Transilvania, am fost în străinătate, am cântat la Gdansk, într-un teatru shakespearian, iar orchestra a fost ṣi la Chiṣinău, unde au cântat în Festivalul Bach.

Continuăm cu această idee, împreună cu regizorul Alexandru Darie încercăm să facem un experiment audiovizual. E o încercare de a face un alt tip de spectacol, alt tip de evoluṭie scenică. Muzica mea este una fusion. Am fost prieten cu Bach de foarte mulṭi ani, este unul din geniile acestui pământ. După ce a murit, a trebuit să treacă peste 100 de ani, până când a fost descoperit în cotloanele unei biserici, unde omul a fost organist. A fost omul potrivit, la locul potrivit. A adunat informaṭiile de la două generaṭii de muzicieni, încercând să dezvolte acest deziderat major, care este polifonia. Ce este ea? E un cântat pe mai multe voci. Ca ṣi viaṭa: noi vorbim, trec maṣini pe stânga, se ceartă doi pe dreapta, auzim păsări, vântul. Totul este polifonic, de când te naṣti. Nu înṭeleg cum oamenii acceptă uneori numai o singură linie melodică, o informaṭie muzicală atât de succintă. Toată viaṭa este o efervescenṭă de muzică, de idei, de desen, de culoare.

image

Repetiţiile pentru „The Bach Files”  FOTO Sanda Vişan

Când mă uit în ochii lui Alexandru Darie ṣi îl întreb: de ce dosarele...?, izbucnim amândoi în râs, fiindcă ṣi-a pierdut inocenṭa ṣi acest cuvânt, cu atâtea afaceri dubioase îndosariate în ultimii 25 de ani în România. Numai dosare Bach n-am mai avut!

Vreau să aflu de la regizor dacă s-a gândit să facă un spectacol de vedete: cu Adrian Enescu, cel mai titrat compozitor român de muzică de film (65 de pelicule), pionier al muzicii electronice din România anilor ’70, autorul a numeroase ṣlagăre pop, piese simfonice ṣi muzica pentru teatru; cu Zoli Toth, tânăr campion al muzicii de percuṭie neconvenṭionale, fondator al fostei trupe Sistem, cu care a câṣtigat locul III la Eurovision, alături de Luminiṭa Anghel, ṣi lider al noii formaṭii ce-i poată numele; cu Octavian Neculai, arhitectul ce a semnat proiectele de renovare ale sălilor Teatrului Bulandra ṣi scenograf la mai multe din spectacolele aceluiaṣi teatru, regizate de Alexandru Darie; cu Arcadie Rusu, coregraful i regizorul care a dansat la Olimpiada culturală, ce a acompaniat Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012; cu trupa de actori, nume consacrate ale teatrului, ca Adrian Ciobanu i Antoaneta Cojocaru, alături de tinerii abonaṭi la audiṭii (din cauza sistemului cvasi închis de intrare în teatrele de stat), dar afirmaṭi deja în alte producṭii, cum a fost proiectul UNITER, West Side Story, adică vedetele de mâine.

Alexandru Darie - E un spectacol de vedete, din care prima este Johann Sebastian. Ca să-ṭi spun istoria de la început, s-a întâmplat aṣa: Adrian Enescu ṣi cu Zoli Tóth au lucrat mai demult. Eu atunci nici nu-l cunoṣteam pe Zoli. Mi-a făcut mare plăcere să cunosc un asemenea artist. Adrian a venit la mine ṣi mi-a zis: ascultă ṣi tu discul ăsta, dacă-ṭi vine vreo idee, să facem un spectacol. Am ascultat, mi s-a părut extraordinar de frumos. Am ascultat, am ascultat ṣi dintr-odată am avut o revelaṭie, că pot face pe această muzică un film noir, o bandă desenată, un film 2D, cu actori 3D, cu animaṭie, în care actorii se suprapun peste animaṭie. M-am apucat să scriu această poveste. Când eram mic ṣi voiam să mă fac regizor de film, apăream în faṭa clasei, pe la 9-10 ani, cu un caiet dictando ṣi făceam desene de poveste ṣi o prezentam copiilor, la ora de dirigenṭie, pagină cu pagină. Am avut mare succes la clasă.

Sanda Viṣan  - Ṣi te-ai gândit să recidivezi ṣi la maturitate.

A.D. - Exact, mi-am adus aminte de epoca aia. Am scris acest scenariu. Mi-a venit această poveste naivă ṣi frumoasă, în care un detectiv particular – evident, fiind vorba de un film noir- într-un oras sinistru ṣi fascinant în acelaṣi timp – un fel de Bangkok sau Tokyo- caută –nu ṣtim de ce- descendente ale familiei Bach.

S.V. - Descendente, la feminin?

A.D. - Da. M-am documentat ṣi le-am găsit pe toate. El a avut foarte multe fiice.

S.V. - A avut mulṭi copii, dar din cei 20, doar 10 au atins vârsta adultă.

A.D. - Da, dar din ei, multe au fost fete, care, la rândul lor s-au măritat ṣi au făcut alte fete. Se pare că prin anii ’70 mai trăia o descendentă a familiei, care în orice caz se revendica din familia Bach. In povestea noastră, detectivul caută aceste descendente pe internet ṣi ajunge în acest oraṣ poluat, plin de demoni, un oraṣ al sexului, cu personaje frumoase ṣi periculoase. Aici găseṣte fata care n-are buletin, cont de bancă sau telefon, dar de care se îndrăgosteṣte. Se iubesc, dar el pleacă, că asa e viaṭa.

Eu am rearanjat complet ordinea pieselor scrise de Adrian Enescu, am ales 15 din cele 17 ṣi le-am ordonat ca pe niṣte secvenṭe. Există un text în una din piese în care se spune: el m-a părăsit ṣi ploua, eu plâng... Ca să se răzbune, ea se duce în acest oraṣ al pierzaniei, căutând iubirea ṣi găseṣte un personaj malefic, dotat cu puteri supranaturale, care, dintr-un bătrânel nemernic, se transformă într-un bărbat. O iubeṣte, dar această iubire nu e deloc plăcută –ṣi asta n-are legătură cu ce s-a întâmplat de curând la noi!- o violează ṣi o bagă în spital. E scris înainte de evenimentul Vaslui!

S.V. - Evenimentele! Din păcate e la plural.

A.D. - Detectivul revine spăsit, îṣi cere iertare faṭă de ea, un înger o readuce pe ea la viaṭă, iar el pleacă să o răzbune. Se întâlneṣte cu personajul malefic, pe care l-am numit Butterfly, se bat, zboară prin aer, răul este învins ṣi tot oraṣul se bucură că a scăpat de gheara răului. Cei doi îndrăgostiṭi se reîntâlnesc, dar cumva iubirea lor nu e posibilă.

S.V. – Vorbeṣti de desen animat. După cum povesteṣti, mi se pare că e mai curând un joc de computer.

A.D. - E adevărat, jocurile acestea au plecat de la benzile desenate ṣi animaṭie. Cine ṣtie, poate vom avea asemenea succes, încât să se nască un joc de computer intitulat Dosarele Bach.

S.V. - De ce Dosarele Bach?

A.D. - Pentru că în aceste dosare îi găseṣte pe descendenṭii lui Bach. In animaṭia din spectacol, când cei doi sunt pe punctul de a se îndrăgosti, apare capul lui Bach, care îi spune: nu te duce cu el, se va întâmpla o nenorocire. Ei nu ṭin cont de avertizare. E ca în basme. Totul e în alb si negru.

Scenograful Octavian Neculai, autorul decorului animat si al costumelor, se află la a patra colaborare cu Alexandru Darie ṣi Adrian Enescu, dupăTriumful dragostei”,Orfeu ṣi Euridice” ṣiConversatie după înmormântare”, toate pe scena Bulandrei.

image

Sanda Viṣan Nu suntei la prima colaborare în această echipă. Ce v-a adus nou acest proiect?

Octavian Neculai - Adrian Enescu vorbea de polifonie. La noi nu e policromie, ci totul e în alb ṣi negru. Premiera pentru mine este că, în afară de decor, am făcut tot ce înseamnă bandă desenată, lucrând cu o echipă specială.

S.V. -S-a lucrat pe computer?

O.N. - S-a desenat de mână, s-a proiectat pe computer, unde s-a făcut tot restul. Un proces destul de complex.

S.V. -Pe care a trebuit sa-l supervizai.

O.N. - Desigur.

S.V. - Deci ceva nou pentru dv.

O.N. - Foarte nou. Iniṭial am avut mici ezitări, mă gândeam ce ṣi cum o să fac. Desenul îmi era la îndemână, dar conceptul în banda desenată este cu totul altceva.

S.V. - E ca diferenṭa dintre cadrul fotografic ṣi cel cinematografic. In orice spectacol, muzica adaugă straturi emoionale, dar la dv. este exact invers: discursul teatral s-a constituit, plecând de la muzică.

O.N. - Când am ascultat prima oară ce a scris Adrian, o noapte întreagă am stat ṣi am desenat.

S.V. - A fost, deci, sursă de inspiraṭie.

O.N. - Sigur. Apoi am adunat zeci de imagini pentru scenă. N-am crezut să fie atât de greu, dar m-a dus într-o lume specială. Eu sunt arhitect de profesie, am făcut ani de zile scenografie, dar tipul ăsta de imagine care se pune în miṣcare este cu totul altceva. Aceste imagini urmează fluxul muzicii, creând stări emoṭionale. Sau cel puṭin asta am încercat.

Am făcut un film, pe care sper să-l ṣi facem până la urmă, mi-aṣ dori foarte tare.

S.V. - Unde v-aṭi documentat pentru această nouă aventură?

O.N. - Am destule cărṭi, iar pe internet am urmărit cu atenṭie filme, între care, de pildă, Sin City. Am evitat însă să ne inspirăm direct din ele. Am căutat expresionismul din Sin City, dar nu o manieră anume de expresie.

S.V. - E un spectacol lipsit de forṭa cuvântului. Spectatorii care vin la teatru s-au obiṣnuit ca ideile să le fie transmise prin instrumentul nostru zilnic de comunicare, anume limbajul. Inṭeleg că în spectacolul dv. nu există cuvinte.

O.N. - In afară de ceea ce recită Adina Popescu ṣi o parte cântată, nu prea există. Sunt vorbe scrise de noi: buf, trosc...

S.V. - Ca în benzile desenate, vorbe în cerculeṭe.

O.N. - Totul este o premieră ṣi a fost greu de făcut.

image

Repetiţii pentru „Dosarele Bach”  FOTO Sanda Vişan

Iniṭial, acest proiect muzical fusese invitat la Festivalul George Enescu 2015 în formulă de concert. Din fericire, lui Adrian Enescu i-a venit ideea să-i dea CD-ul lui Alexandru Darie. Ṣi aṣa a început această joacă foarte seriosă.

Sanda Viṣan - Ce ai făcut cu muzica lui Bach, pentru acest nou proiect?

Adrian Enescu - Mi-am permis să fac o fuziune. I-am spus: lasă-mă să iau câteva note, nu multe, să vezi ce pot să fac cu ele. Am luat dintr-un preludiu, dintr-o fugă, dintr-o cantată, dintr-o arie, dintr-o suită de pian, câteva note accesibile, care pentru el poate n-au însemnat mare lucru, dar eu le-am găsit în poza lui polifonică, la vocea a doua, a treia, nu doar la vocea principală.

S.V. - Cu alte cuvinte, nu sunt doar teme pe care publicul să le recunoască.

A.E. - In general, le-am ales de asemenea manieră, ca publicul să le recunoască, dar multe altele sunt necunoscute, le-am extras din aceste măruntaie, din structura matematică ṣi arhitectonică foarte clară, pe care o impune polifonia. Mi-aduc aminte, când eram în anul I de facultate, am studiat foarte atent preludiile ṣi fugile de Bach, le-am descompus în caiete ṣi de atunci m-am gândit ce s-ar putea face cu această informaṭie, cu aceste lucrări minunate. A trecut timpul...L-am cunoscut pe acest băiat Zoli Tóth, care mânuieṣte baghetele la acest instrument ce se numeṣte marimbafon, pe care îl schimbă ṣi cu vibrafonul. Marimbafonul este unul din cele mai vechi instrumente care există pe pământ. Dacă mergem acum în Africa, o să găsim un instrument similar, kalimba, care e făcut dintr-un lemn de rezonanṭă, pe care, aranjându-le într-o anumită ordine, există o scară muzicală aproape europeană, cu care poṭi cânta cele mai minunate lucruri. In anii ’20-’30, aceste instrumente au intrat în arsenalul muzicii simfonice. S-au scris lucrări extraordinare, interpretate de adevăraṭi virtuozi ai acestui instrument.

S.V. – Aṭi gândit acest proiect ca pe un concert. El a căpătat o importantă componentă vizuală, un story, un adevărat film noir. A trebuit să modificaṭi ceva în partitura muzicală?

A.E. - Nu am modificat nimic. Sunt 18 povestiri.

S.V. - De sine stătătoare?

A.E. - Da, sunt gândite ca niṣte teme de film. Pot să iau orice piesă ṣi vă marturisesc că, atunci când le-am scris, m-am gândit ca fiecare să devină temă de film. De aceea, pot fi rotite cum vrei. O parte din ele, 12, sunt scrise împreună cu orchestra electronică –care sunt eu!-, iar muzicienii cântă sincron cu banda, iar alte 7 piese sunt unplugged, cântate live de quartet. Cam asta e povestea compoziṭiei ṣi decompoziṭiei Dosarului Bach.

S.V. - Cel care se va aṣeza în stal la Bulandra, ar trebui să-l ṣtie pe Bach, sau acest spectacol e accesibil oricui, nu doar cunoscătorilor?

A.E. - Acest spectacol este un omagiu lui Bach, dar aceasta o ṣtiu numai eu. Cel ce se va aṣeza în stal va vedea un spectacol, cu o  muzică întâmplător semnată de mine. Bach e acolo, va rămâne forever.

image

Repetiţii pentru „Dosarele Bach” FOTO Sanda Vişan

Aṣa se întâmplă în viaṭă : trăim în comun evenimente, dar avem fiecare povestea noastră despre ele. Tocmai acest fapt face lucrurile interesante, iar într-un spaṭiu al poveṣtii, cum este cel creat acum pe scena Sălii Toma Caragiu, nu puteam să nu ascultăm ṣi altă versiune a începutului.

Sanda Viṣan - De la ce idee a plecat proiectul? Bach ar fi greu de digerat de către tânăra generaṭie ṣi atunci îl facem mai prietenos ?

Zoli Tóth  - Ideea a plecat de la faptul că avem două instrumente spectaculoase pe scenă, marimba ṣi vibrafonul. Se spune în lumea muzicienilor că, dacă Bach ar fi auzit marimbafonul, atunci probabil că suitele pentru violoncel ar fi fost scrise pentru marimbă.

S.V. - Nu cred că violoncelitii spun aceasta...

Z.T. - Cei zece oameni care ṣtiu să cânte la marimbă. Am stabilit cu Adrian să facem un proiect ṣi, după câteva luni de tatonări, ne-am gândit la formula de concert, dar nu ṣtiam decât că vrem să introducem marimba ṣi vibrafonul în proiect. Nu ṣtiam care vor fi celelalte instrumente. Iniṭial au fost patru violoncei, dar s-ar fi suprapus niṣte timbre ṣi ar fi fost mult mai monoton decât este acum. Această formulă este unică în lume până în acest moment, ne mândrim cu acest lucru.

S.V. - In ce constă această unicitate mondială?

Z.T. - Constă în combinaṭia de timbre între marimbă, vibrafon, setul de tobe, vioară ṣi violoncel. Pe zece dintre piese, această combinaṭie este acompaniată ṣi de bandă magnetică. Această formulă nu a mai fost folosită pe scenă de către profesioniṣti. Nu în aceasta stă însă valoarea proiectului, ci în calitatea compoziṭiilor ṣi –lipsit de modestie- aṣ spune că ṣi în interpretare.

S.V. - Cei care îl ṣtiu pe Bach, îl vor regăsi aici? Sau e doar un parfum de Bach?

Z.T. - E doar un clu. Nu trebuie să fii cunoscător de Bach sau de muzică clasică, ca să vezi acest spectacol. Au fost profesioniṣti care au ascultat ṣi nu ṣi-au dat seama de unde provin temele. Ceea ce e interesant e că Adrian a reuṣit să creeze din fiecare piesă un alt gen muzical. Nu ne repetăm în tipologia pieselor.

Chiar dacă admite că spectacolul prezentat în cadrul Festivalului George Enescu va mai suferi perfecṭionări înainte de a intra în repertoriul teatrului, Alexandru Darie se bucură de ceea ce au reuṣit să realizeze cu toṭii, în perioada de pregătire de o lună ṣi jumătate, plus cele 14 zile  X 14 ore pe zi (sper să nu citească inspecṭia muncii!), pretrecute în scenă, înaintea premierei extraordinare din Festival.

image

Alexandru Darie - Asta a fost bucuria mea, să fac această poveste naivă, cu momente de umor ṣi să vorbesc astfel despre relaṭia dintre bine ṣi rău, despre căutarea de sine, despre o poveste de dragoste frumoasă ṣi complet non-verbală. Sper să fie pe înṭelesul tuturor.

Sanda Viṣan - Actorii interacṭionează cu background-ul?

A.D. - Sigur că da. Asta a fost ideea: să am senzaṭia că sunt într-un unic film.

S.V. - Am impresia că vorbeṣti cu mare plăcere despre spectacol, fiindcă este ceea ce îṭi doreṣti demult, anume să te joci, când faci un spectacol. Iar acesta are joaca în însuṣi nucleul său.

A.D. – Aṣa e. Mai mult, e un performance cum eu nu ṣtiu să se fi făcut într-un teatru public, cum e Bulandra. Cred că e important, fiindcă, alături de spectacolele serioase ale teatrului, aici m-am întâlnit cu o echipă de oameni tineri, care se miṣcă extraordinar. E bine într-un repertoriu ṣi în programul Bulandra per musica, pe care l-am început cu spectacolul regretatului Alexandru Tocilescu, cu Elisabeta Bam, l-am continuat cu Orfeu ṣi Euridice ṣi, iată, acum, cu Dosarele Bach. Sigur că totul e ironic ṣi autoironic ṣi sper ca publicul să sesizeze această atitudine a spectacolului.

S.V. - Nu aveti decor, dar aveṭi desen animat. E o producṭie scumpă?

A.D. - Din fericire, nu. Decorul e foarte simplu, dar a fost multă muncă.

S.V. - Adică e o mare investiṭie în idei.

A.D. - Da, în munca acestei mici echipe. E o explozie de vitalitate ṣi toate imperfecṭiunile, care sigur că încă sunt, când e crud, fac parte din farmecul lui, pentru că nu e nici un film de animaṭie per se, nu e nici coregrafie per se, nu e nici un spectacol de teatru sau un concert. Fiind un amestec de toate lucrurile astea, capătă o altă dimensiune. E primul performance din viaṭa mea.

S.V. -Te-ai gândit la un public anume, v-aṭi ales un spectator ṭintă tânăr sau unul de orice virstă, lipsit de prejudecăṭi?

A.D. - Eu cred ca este pentru oricine care n-are prejudecăṭi. Cred că Bulandra are un public care ṣtie acest tip de spectacole, îmi aduc aminte că la Orfeu ṣi Euridice a fost sala întotdeauna plină, cu toate că era cântat în italiană ṣi lumea nu înṭelegea neapărat toate vorbele, dar se înṭelegea din poveste. Acum cred că, de la copii de 9 ani - nu zic 5, că e ṣi o scenă erotică- până la 89 pot veni. Durează o oră ṣi jumătate, nu are pauză, e un spectacol dens, care poate fi văzut cu plăcere. Grădina Icoanei are avantajul că aici a fost afluenṭă de oameni tineri la minte – nu de când sunt eu director...

S.V. - Ci de pe vremea lui Ciulei.

A.D. - Da, la Toma Caragiu s-au făcut spectacolele mai îndrăzneṭe, relaxate, interesante. La Izvor, la sala care acum poartă numele lui Liviu Ciulei, fiind o scenă italiană probabil, totdeauna a fost un public mai sobru. E o tradiṭie pe care, de 13 ani de când conduc teatrul, nu am făcut decât să o fac să fie vie. Eu le spun tuturor celor care intră aici: vedeṭi că aici este o lupă.

S.V. – Artiṣtilor le spui aceasta.

A.D. - Da. E aici o normă pe care n-am făcut-o eu, poate nici Liviu Ciulei, poate a făcut-o Doamna Bulandra: dacă ai succes aici, te duci mai departe fericit, dacă aici eṣuezi, te duci mai departe în anonimat.

image

Repetiţii pentru „Dosarele Bach”   FOTO Sanda Vişan

Sigur că doar publicul poate decide dacă Ducu Darie are sau nu dreptate. Dar, ca să poată face o justă evaluare, trebuie neapărat să cunoască ṣi Dosarele Bach, nou născute din relaṭia de iubire dintre muzică, dans, desen ṣi actorie. La Teatrul Bulandra.

The Bach Files

Un spectacol de Alexandru Darie

Cu : Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Raphaela Lei, Alin State, Cristiana Ioniṭă, Raluca Nicolae, Georgiana Dobre, Daniela Tocari, Andreea Ṣovan, Gabriel Sandu, Bogdan Iacob, Vlad Troncea, Ionuṭ Bârjoveanu

Muzica : Adrian Enescu

Interpretează : Zoli Tóth Project - Zoli Tóth, Bogdan Pop, Iulia Băndilă, Mihai Grigore

Coregrafia: Arcadie Rusu

Decorul ṣi costumele : Octavian Neculai

Grafică bandă desenată: Ana-Maria Criṣan, Ioana Ṭurcanu, Octavian Neculai

 O producṭie a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite