A treia de Enescu la Sala Palatului

Nemanja Radulovič – vioară,  Santtu-Matias Rouvali – dirijor (Foto: Romeo Zaharia)

Ce istorie spectaculoasă are Philharmonia Orchestra! Înfiinţată la sfârşitul războiului de EMI pentru a susţine apetitul pantagruelic al producătorului Walter Legge, care contracta artişti pe bandă rulantă, orchestra a devenit independentă şi auto guvernată în momentul în care celebrul studio nu mai avea nevoie de un ansamblu permanent.

într-o sâmbătă, 4 Septembrie, la Sala Palatului Bartók: Suita de dansuri Sz. 77 Prokofiev: Concertul nr. 2 în sol minor pentru vioară şi orchestră op. 63 Enescu: Simfonia nr. 3 în do major op. 21 Corul Academic Radio (maestru de cor: Ciprian Ţuţu) Nemanja Radulovič – vioară Philharmonia Orchestra, London Santtu-Matias Rouvali – dirijor

Santtu-Matias Rouvali este noul director muzical, urmând unei galerii de imenşi dirijori care începe neoficial cu Karajan, continuă cu Klemperer în perioada de apartenenţă la EMI şi se încheie cu Salonen în zilele noastre. Însă există, în cadrul aceleiaşi orchestre, şi o tradiţie a dirijorilor tineri aleşi s-o conducă: Riccardo Muti avea 32 de ani când a preluat funcţia, Karajan – 37, iar Rouvali 33 în 2019, când a fost numit şeful ansamblului.

Programul concertului de la Sala Palatului a alăturat doi compozitori care sunt celebraţi la 140 de ani de la naştere: Enescu şi Bartók. Dacă primul este compozitorul nostru naţional, nu ştiu de ce România a renunţat să şi-l asume, măcar în parte, pe Bartók, cel născut la Sânnicolau Mare şi un mare etnolog, cu contribuţii importante pentru folclorul românesc, căruia i-a şi închinat o suită de dansuri (Sz 56 – pentru pian, Sz 68 – versiunea pentru orchestră), pe care le vom audia în altă seară din acest Festival. Acum, concertul a început cu Dansurile Sz 77, compuse în 1923 pentru aniversarea a jumătate de secol de la unirea oraşelor Buda, Pesta şi Obuda în metropola care este astăzi capitala Ungariei. Rouvali a condus energic orchestra prin cele cinci dansuri, spre finalul Allegroal lucrării. Gestica sa precisă şi expresivă a produs o lectură muzicală căreia orchestra i-a oferit o textură de înaltă definiţie. A fost un sfert de oră cu care seara a debutat antrenant.

Concertul nr. 2 de Prokofiev l-a readus la Bucureşti, după două decenii (!), pe câştigătorul din 2001 al concursului Enescu, Nemanja Radulovič. O apariţie insolită, care nu promitea nimic înainte ca violonistul francez de origine sârbă să pună arcuşul pe corzi.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.