Concertul Orchestrei Naţionale a Franţei, de la Sala Palatului, în cadrul Festivalului George Enescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Marin dirijor

Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 19.30, în seria Mari Orchestre ale Lumii, la Sala Palatului, Orchestra Naţională a Franţei, dirijată de Ion Marin, va avea în program lucrări de Enescu, Ravel, Debussy. Solistă va fi pianista Alexandra Dariescu.

   La Sala Mare a Palatului, de la ora 19.30, în seria Mari Orchestre ale lumii, are loc al doilea concert din ediţia din acest an a Festivalului Internaţional George Enescu susţinut de Orchestra Naţională a Franţei, sub bagheta maestrului Ion Marin.

În program: Suita nr. 1 pentru orchestră în do major op. 9 – de G. Enescu, Concertul în sol major pentru pian şi orchestră – de M. Ravel, Suita „Imagini” pentru orchestră – de C. Debussy.

Solistă va fi pianista de origine română Alexandra Dariescu. O muziciană cu un palmares impresionant care a evoluat pe cele mai renumite scene - Carnegie Hall, Barbican, Royal Albert Hall, Konzerthaus în Viena, continuând să cucerească publicul din diferite colţuri ale lumii.

Ion Marin a condus mari orchestre

Personalitate fascinantă a scenei muzicale internaţionale, Ion Marin este unul dintre puţinii dirijori care se manifestă la cel mai înalt nivel atât în ​​domeniul muzicii simfonice, cât şi în cel al operei. Este invitat frecvent să dirijeze pe scenele marilor opere ale lumii şi a condus toate orchestrele europene importante, cum sunt Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, London Symphony Orchestra, Philharmonia, Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma şi Orchestra Filarmonică din St. Petersburg. Începând cu stagiunea 2014/15, este dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Hamburg.

Discografia de peste 40 de titluri a dirijorului Ion Marin, apărute la case de discuri precum Deutsche Grammophon, Decca, EMI, Sony sau Philips, i-a adus trei nominalizări la premiile Grammy, Diapazonul de Aur şi premiul Criticii Muzicale Germane pentru Înregistrări. În 2012 a primit premiul ECHO Klassik, la categoria Bestseller. Printre soliştii alături de care concertează în mod regulat, se numără: Martha Argerich, Yo-Yo Ma, Frank Peter Zimmermann, Maxim Vengerov, Gidon Kremer, Hélène Grimaud, Plácido Domingo, Angela Gheorghiu şi Renée Fleming. De asemenea, a colaborat cu personalităţi muzicale emblematice precum Isaac Stern, Mstislav Rostropovich şi Alexis Weissenberg.

Născut în România, Ion Marin a studiat compoziţia, pianul şi arta dirijorală la Academia de Muzică din Bucureşti şi la Academia Mozarteum din Salzburg. În 1986 a părăsit regimul din România şi a început o nouă viaţă la Viena. A devenit dirijor rezident la Opera de Stat Vieneză, în timpul mandatului lui Claudio Abbado (1987-1991), beneficiind, totodată, de îndrumarea dirijorilor Herbert von Karajan şi Carlos Kleiber.

MARI ORCHESTRE ALE LUMII 

Sâmbătă 7 septembrie, ora 19.30                 

Sala Palatului

Imagine indisponibilă

ORCHESTRA NAŢIONALĂ A FRANŢEI

ION MARIN dirijor

ALEXANDRA DARIESCU pian

Program:  

Enescu – Suita nr. 1 în Do major pentru orchestră, op. 9

 Ravel – Concertul în Sol major pentru pian şi orchestră 

Debussy – Imagini pentru orchestră

Citiţi şi:

Orchestra Naţională a Franţei va fi condusă de Ion Marin, pe 7 septembrie, la Sala Palatului

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite