Concertul Orchestrei din Sankt Petersburg, condus de Christian Badea la Sala Palatului

Publicat: 19.09.2019 07:29

Ultima actualizare: 03.08.2022 07:50

Violonistul Vadim Repin va interpreta Concertul nr. 1 în la minor, pentru vioară şi orchestră, op. 77 de Dmitri Şostakovici

Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, dirijată astăzi, de la 19.30, de Christian Badea, la Sala Palatului, va avea în program lucrări de George Enescu, Dmitri Şostakovici şi Antonín Dvořák. Solist va fi celebrul violonist Vadim Repin. Va participa Corul Academic al Radiodifuziunii Române, dirijat de Ciprian Ţuţu. Adevarul.ro va transmite acest concert de la ora 19.30.

Text de Mihai Cojocaru

Poemul vocal-simfonic „Isis” face parte, alături de Simfoniile a IV-a şi a V-a, dintre lucrările de George Enescu (1881-1955) recuperate şi redate publicului de compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu. Acesta mărturiseşte că a descoperit manuscrisul în 1996, în arhivele Muzeului „George Enescu”, în timp ce căuta materialele Simfoniei a IV-a, existenţa acestuia nefiind cunoscută înainte. Datat iunie-iulie 1923 şi conceput sub forma unui adagio simfonic, cu aportul corului de femei, care apare pe parcurs, poemul „Isis” este prima compoziţie pusă pe hârtie după încheierea schiţelor operei Oedipe, cea mai importantă creaţie enesciană. Nu întâmplător, între cele două lucrări se pot observa unele afinităţi sonore. Titlul, deşi trimite la mitologia egipteană, pare să evoce în primul rând chipul femeii iubite, prinţesa Maruca Cantacuzino, al cărei nume de alint era pentru Enescu, încă din 1907, Isis, în timp ce pentru ea, compozitorul era Sphynx. În opinia lui Pascal Bentoiu, lucrarea se constituie într-un „poem obsesiv, ca un cerc magic, greu de spart, în care puţine teme se rotesc tot timpul în jurul subiectului (compozitorul, fireşte). O muzică foarte transparentă, extrem de personalizată timbral (multe indicaţii, în acest sens, sunt chiar de mâna autorului)”. Aportul lui Bentoiu la ordonarea ideilor, la finalizarea şi orchestrarea întregului rămâne, ca şi în cazul ultimelor două simfonii enesciene, pe cât de valoros, pe atât de controversat din punctul de vedere al autenticităţii conservării intenţiilor originale şi, ca atare, al înscrierii fără echivoc a rezultatelor în lista compoziţiilor semnate de Enescu. Dincolo de aceste rezerve, accesul la atelierul de creaţie enescian, în contextul unei opere destul de reduse ca întindere şi presărate cu numeroase proiecte neterminate, oferă posibilitatea unei înţelegeri mai exacte a evoluţiei celui mai important compozitor român.

După ce fusese scos în 1936 din viaţa publică, la ordinul lui Stalin, Dmitri Şostakovici (1906-1975) se vedea în 1948 din nou ameninţat de spectrul pierderii mijloacelor de trai şi a libertăţii fizice, în urma acuzelor de formalism şi decadenţă aduse de Andrei Jdanov, temutul ideolog sovietic. Precaut, a încuiat în sertar manuscrisul Concertului nr. 1 pentru vioară şi orchestră, proaspăt terminat. Deşi URSS câştigase războiul, Şostakovici se încăpăţâna să scrie o muzică străină de realismul socialist, care predica promovarea exclusivă a optimismului şi a obiectivelor progresiste. Când, în 1955, David Oistrah a prezentat primul opus concertant pentru vioară al celui mai important compozitor rus în viaţă, Stalin murise de doi ani şi primele semne ale dezgheţului adus de Hruşciov permiteau, cel puţin în artă, şi exprimarea realismului pur şi simplu. Partitura conţine unele dintre cele mai tulburătoare pagini din creaţia lui Şostakovici. În ele regăsim elegia morţii victimelor ştiute şi neştiute ale războiului şi ale crimei sistematice de stat, ironia, sarcasmul, ritmul obsedant, ca forme de evadare din coşmarul existenţei şi de exorcizare a răului, confesiunea intimă a omului singur şi neputincios în faţa unor forţe care îl strivesc în timp ce îi promit fericirea, vocea artistului care se salvează pe sine şi pe ceilalţi printr-o muzică în care, în mijlocul disperării, îşi face loc darul consolării.

Realizarea Simfoniei Din Lumea Nouă de Antonín Dvořák (1841–1904) se datorează ambiţiei unei femei şi pragmatismului celei de a doua. Jeanette Thurber, fondatoarea Conservatorului Naţional de Muzică al Americii şi a Companiei Americane de Operă, îşi dorea promovarea unei culturi muzicale autohtone, cu identitate clar conturată, precum şi un nume celebru, potrivit realizării acestui proiect, şi care să figureze în fruntea primului conservator înfiinţat peste Ocean. După refuzuri repetate, Dvořák, personalitatea vizată cu o intuiţie impecabilă de antreprenoarea americană, a acceptat invitaţia, nu în ultimul rând datorită puterii de convingere a soţiei sale, Anna, care a văzut în salariul de 25 de ori mai mare decât cel încasat de soţul său la Conservatorul din Praga, un motiv suficient pentru a face sacrificiul plecării departe de casă. Astfel, la 27 septembrie 1892, Dvořák păşea pe pământ american. Luându-şi în serios sarcina, a cutreierat ţara, a cercetat folclorul local şi a compus, în cei trei ani petrecuţi la New York, câteva dintre cele mai importante lucrări ale sale, printre care Cvartetul American, Concertul pentru violoncel şi orchestră şi Simfonia a IX-a. În preziua premierei celei din urmă, care a avut loc în 15 decembrie 1893, la Carnegie Hall, Dvořák declara într-un interviu: „De când am ajuns în această ţară, am fost foarte interesat de muzica naţională a negrilor şi a indienilor. Caracterul, natura însăşi a unui popor sunt conţinute în muzica sa naţională. Din acest motiv, atenţia mi-a fost imediat atrasă de melodiile indigene. Acesta este spiritul pe care am încercat să-l reproduc în noua mea simfonie. Nu am folosit nici una dintre melodiile propriu-zise. Am scris teme originale, care întruchipează caracteristicile acestei muzici, şi le-am dezvoltat cu ajutorul ritmurilor moderne, al armoniei, contrapunctului şi culorilor orchestrale”. Triumful iniţial s-a perpetuat până astăzi, într-o primă capodoperă a muzicii americane, compuse de un ceh pe baza folclorului minorităţilor locale, într-o viziune multiculturală şi, deci, universală.

Citește și: Mozart Week în Residence. Les Sourds-Doués – „The Four Ties“, la Teatrul Excelsior

MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Joi, 19 septembrie, ora 19.30

Sala Palatului

ORCHESTRA FILARMONICĂ DIN ST. PETERSBURG