Festivalul George Enescu

articolul anterior articolul urmator

Al doilea concert al Orchestrei Academice de Stat „Evgeny Svetlanov“ de la Sala Palatului

0
12 Sep 2019 15:06:30
Autor: Redacţia Adevărul
Orchestra Academică de Stat "Evgeny Svetlanov"
Orchestra Academică de Stat "Evgeny Svetlanov"

Astăzi, la Sala Palatului, Orchestra Simfonică Academică de Stat „Evgeny Svetlanov” din Rusia, dirijată de Gabriel Bebeşelea, va avea în program lucrări de George Enescu Erich Wolfgang Korngold şi Piotr Ilici Ceaikovski. La cel de-al doilea concert al orchestrei ruse, în cadrul Festivalului Enescu, solist va fi violonistul Ray Chen. Adevărul.ro transmite acest concert.

Text de Mioara Bâscă

Abandonată într-un sertar după prima audiţie, 19 februarie 1899, Pastorale-Fantesie pour petit orchestre de George Enescu (1881-1955) a avut nevoie de 118 ani ca să ajungă din nou în sala de concert. Această redescoperire o datorăm dirijorului Gabriel Bebeşelea care a transcris, analizat, editat, tehnoredactat manuscrisul, a dirijat şi înregistrat „această bijuterie de tinereţe”.

Compusă în câteva zile, la începutul lui ianuarie, lucrarea ajunge după o lună în sala de concert în cadrul stagiunii Colonne la Théâtre du Châtelet, dirijată de Édouard Colonne. În aceeaşi seară la Cirque des Champs-Elysées, în seria concertelor Lamoureux, avea loc prima audiţie a lucrării L’Apprenti sorcier (Ucenicul vrăjitor) de Paul Dukas. Numeroasele anunţuri făcute concertului au indus o stare de aşteptare a noii creaţii enesciene, mai ales ca apărea la exact un an de la fulminantul succes cu Poema română. Publicul şi o parte a cronicarilor au apreciat lucrarea dar atitudinea contradictorie a altor critici l-a determinat pe Enescu (18 ani!) să o retragă şi să o depoziteze într-un sertar.

Analiza partiturii dezvăluie nivelul stăpânirii tehnicilor de compoziţie ale lui Enescu. Din arhitectura lucrării, construită într-o formă tripartită (A-B-A-plus coda) se constată dexteritatea utilizării formelor specifice barocului şi influenţa muzicii lui Bach. Tangajul ideilor muzicale, cu fraze lungi, legate, destinate compartimentului de coarde, mersul lor ondulatoriu (ascendent-descendent), conturează o atmosferă de aşteptare sonoră care conduce spre fugato-ul median. La revenirea primei secţiuni temele sunt inver-sate, comprimate, dar păstrează atmosfera iniţială cu ruperi de ritm şi scurte reveniri ale fugato-ului în coda lucrării.

Gabriel Bebeşelea relevă că „Descoperim aici primii paşi realizaţi mai puţin înspre cele două Rapsodii, care au urmat după doar doi ani, ci mai degrabă spre prima sa simfonie care va avea premiera după 7 ani.”

Erich Wolfgang Korngold (1897-1957) este unul dintre marii compozitori ai primei jumătăţi a secolului XX. Traseul carierei sale muzicale a început sub auspicii excepţionale, cu recunoaşterea unanimă a calităţilor sale. Când tatăl său, Julius Korngold, cel mai influent critic muzical din Viena, i-a arătat lui Gustav Mahler compoziţiile copilului de numai 9 ani, acesta a decretat: „Un geniu!”. Tânărul Korngold a impresionat prin înţelegerea instinctivă a celor mai moderne stiluri muzicale ale zilei iar sub mentoratul lui Alexander von Zemlinski a ajuns să stăpânească cu măiestrie tehnicile de compoziţie.

Personalitate complexă, el a evoluat ca pianist, compozitor şi dirijor ghidându-se după propria sa declaraţie „...îmi place ideea perfecţiunii. Dacă un lucru nu este corect, se face din nou şi din nou.”

Pe parcursul vieţii el a oscilat între Europa/Austria şi SUA, între muzica clasică şi cea de film. Astăzi este recunoscut ca fiind unul dintre compozitorii care au stabilit jaloanele actuale ale muzicii de film la Hollywood, nominalizat de mai multe ori la premiile Academiei Americane de Film şi deţinător a două trofee Oscar acordate pentru coloanele sonore ale peliculelor Anthony Adverse (1936) şi Aventurile lui Robin Hood (1938).

Posesor al unui limbaj muzical puternic îmbogăţit emoţional, Korngold revine la creaţia pentru sălile de concert îndeplinind astfel ultima dorinţă a tatălui său. Este momentul în care cele două aspecte ale creaţiei sale – muzica clasică şi cea de film – s-au interconectat pentru totdeauna.

De abia în ultimii ani îi sunt apreciate compoziţiile de muzică clasică, care la vremea apariţiei lor au beneficiat de o primire entuziastă dar apoi au fost uitate sau ignorate. Korngold a compus muzică instrumentală, de cameră, simfonică, trei concerte instrumentale (câte unul pentru pian, vioară, violoncel), 10 opere, aranjamente ale operetelor lui Johann Strauss fiul.

După perioada 1934 – 1946 în care s-a dedicat muzicii de film, Korngold reia un proiect început cu ani în urmă (1937): Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 finalizat în 1945. Prima audiţie a avut loc în 15 februarie 1947, solist fiind Jascha Heifetz. Partitura este dedicată Almei Mahler.

În universul sonor al acestui concert, structurat în trei părţi, Korngold realizează, probabil, primul caz de preluare de teme muzicale din propriile coloane sonore ale unor filme. O idee muzicală din Another Dawn (1937) devine tema de deschidere a părţii întâi, a cărei temă secundă este preluată din Juarez (1939). Motivul liric din Anthony Adverse (1936) se impune în partea lentă alături de o temă originală ce pare să fi fost scrisă special pentru acest concert. Apoi, vioara solistă străluceşte pe tema din The Prince and the Pauper (1937) care stă la baza unor variaţiuni exuberante. Caracterul eclectic al preluărilor tematice este anulat de entitatea nouă pe care harul compozitorului le-a conferit-o în acest concert.

 Ignorat o perioadă, concertul a revenit, de abia după 1970, în atenţia violoniştilor a publicului şi a caselor de discuri.

Manfred, simbol al super-eroului romantic de geniu, al auto-izolării şi singurătăţii asumate, a fost considerat dublul Lordului Byron, care a scris în Elveţia (1816-1817) poemul dramatic omonim, după plecarea din Anglia ca urmare a răsunătorului scandal legat de acuzaţiile de incest cu sora sa vitregă.

Decorul fantastic de sorginte gotică, în care realitatea se împleteşte strâns cu elementele supranaturale, vinovăţia pasiunii interzise ce torturează sufletul eroului au rezonat cu Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) şi i-au oferit motivaţia de a compune Simfonia în si minor „Manfred”, op. 58.

Tulburătoare, profundă, de o sinceritate dureroasă, legată de subiecte tabu (tăinuita homosexualitate a muzicianului), simfonia conţine unele dintre cele mai chinuitoare muzici scrise vreodată. Procesul creaţiei a fost dificil, dureros chiar, dar extrem de sincer. Totuşi, Ceaikovski a simţit că a mers prea departe, că a depăşit limitele şi a exagerat cu auto-dezvăluirile. În 1888, el a denunţat-o drept o „urâciune... cu o singură excepţie, cea a primei mişcări”.

Viziunea compozitorului cartografiază sonor subiectivismul nemilos al lui Manfred, coboară abrupt în abisurile sale într-un contrast şocant cu claritatea şi puritatea imaginilor naturii montane. Manfred străbate toate cele patru părţi ale simfoniei: în prima parte, Lento lugubre, rătăceşte în Alpi. Singur, izolat de restul oamenilor, chinuit de dorinţe fără speranţă, caută în van ajutor la puterile întunericului căci nu poate uita. Amintirea Astartei pierdute îl duce la disperare. În partea a doua, Vivace con spirito, contemplă detaşat sublimul naturii alpine şi fiinţele supranaturale apărute pe un curcubeu deasupra unei cascade. Imaginea vieţii simple, libere şi paşnice a oamenilor de munte, din partea a treia, Andante con moto, îl lasă indiferent. În final, Allegro con fuoco, moartea lui Manfred survine după ce evocatul spirit al Astartei îl iartă. Înainte însă, face o călătorie în palatul subteran al lui Arimanes, un adevărat pandemoniu, în care are loc o orgie infernală. Ceaikovski răscumpără explicit sufletul lui Manfred, căci pe măsură ce agitaţia muzicii ajunge aproape de nesuportat, el face loc unui coral de o pace infinită.

 MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Joi 12 septembrie, ora 19.30

Sala Palatului 

ORCHESTRA SIMFONICĂ ACADEMICĂ DE STAT „EVGENY SVETLANOV” DIN RUSIA 

GABRIEL BEBEŞELEA dirijor

Solist:  RAY CHEN vioară

Program:

George Enescu – Pastorale-Fantasie pour petit orchestre 

Erich Wolfgang Korngold – Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră op. 35

Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia în si minor Manfred, op. 58

 

 

                                                                      

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii