Festivalul George Enescu

articolul anterior articolul urmator

Concertul Orchestrei Filarmonicii din Monte Carlo, de la Ateneu

0
11 Sep 2019 09:31:40
Autor: Redacţia Adevărul
Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo
Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo

Orchestra Filarmonicii din Monte-Carlo, dirijată de Maxim Vengerov, a avut în program lucrări de  Enescu şi Ceaikovski. Maxim Vengerov, în ipostază de violonist, a interpretat "Baladă pentru vioară şi orchestră" de George Enescu. La violocencel a interpretat Gautier Capuçon lucrările de Ceaikovski. Adevărul.ro a transmis acest concert de la Ateneu.

 

Text de Corina Bura

George Enescu (1881-1955) a compus Balada pentru vioară şi orchestră op.4a în anul 1895. Prima audiţie a avut loc în 1963. Iniţial Balada s-a numărat printre lucrările fără număr de opus, alături de alte piese scrise de Enescu, în marea lor majoritate, pentru  concursuri sau audiţii la

Conservatorul Naţional din Paris. De-al lungul timpului, din diferite colecţii au fost recuperate pagini, care au fost publicate şi clasificate astfel încât să nu deranjeze ordinea stabilită de autor în cadrul operei omnia. Balada este o foarte frumoasă lucrare scrisă la numai 14 ani. Are o structură tripartită, linia melodică principală fiind de o rară cantabilitate, iar violonistul are oportunitatea de a se desfăşura tehnic pe întreaga suprafaţă a coardei sol. Partea mediană este dramatică, cu accente ceva mai pronunţate, dar dimensiunea redusă nu alterează minunata pace pe care o degajă această îndrăgită piesă.

Andante cantabile pentru violoncel şi orchestră reprezintă cea de-a a doua mişcare a Cvartetului  pentru coarde nr.1 în Re op. 11 compus de Piotr Ilici Ceaikovski (1840–1893) în anul 1871 pentru patru membri al Societăţii Muzicale Ruse. Autorul însuşi a realizat în 1888 un aranjament pentru violoncel şi orchestră de coarde. Versiunea aceasta este în tonali-tatea Si major (originalul era în Si bemol major). Această piesă  plină de melancolie, care  şi-a câştigat autonomia şi notorietatea, are la bază un cântec popular pe care Ceaikovski l-a auzit în casa surorii sale în localitatea Kamenka. Lev Tolstoi, în onoarea căruia a fost cântat cvartetul, a fost emoţionat până la lacrimi şi se pare că nu a fost singura personalitate care a reacţionat în felul acesta. Melodia temei secunde, în Re bemol major, va fi folosită mai târziu de Connee Boswell (mare cântăreaţă americană de Jazz) ca punct de pornire pentru un cântec intitulat On the Isle of May, popularizat în 1940. Finalul piesei aduce în atenţie o cadenţă plagală de mare efect.

Variaţiunile de Ceaikovski pe o temă rococo, op.33, pentru violoncel şi orchestră au fost compuse în 1876. Alături de Concertul nr.1 pentru pian şi de cel pentru vioară, ele fac parte dintre capodoperele ceaikovskiene care strălucesc prin farmec şi virtuozitate. Lucrarea începe cu o scurtă introducere orchestrală urmată de expunerea temei cu aer de secol XVIII, compusă însă tot de Ceaikovski. Între variaţiuni apar pasaje de tranziţie care cadenţează pe dominantă pregătind astfel următoarea intervenţie. Unele variaţiuni folosesc violoncelul pentru expunerea unor linii melodice încărcate de lirism, altele lansează instrumentul în cadenţe grandioase sau au un caracter foarte virtuoz. Structurată pe o temă cu 7 variaţiuni şi coda, varianta preferată de interpreţi nu respectă întru totul manuscrisul original ci versiunea prelucrată de Fitzenhagen.

Simfonia a VI-a op.74 este ultima lucrare a lui Ceaikovski, şi a fost ascultată sub bagheta autorului la doar 9 zile înainte morţii sale (1893). Supranumele de „Patetica” face  referire la o trăire pasională, plină de emoţie. Între Simfonia a V-a (1888) şi a VI-a s-a aşternut  o pauză considerabilă, până în 1893 când Ceaikovski pomeneşte de o nouă simfonie despre care mărturisea că este „cea mai bună” dintre lucrările sale, iar îndelungatele aplauzele de la prima audiţie par să confirme această afirmaţie. S-a presupus că Simfonia ar fi avut un „program ascuns”, idee  pe care autorul a confirmat-o  fără să-i divulge însă conţinutul. Dacă este să luăm în considerare finalul lugubru care se termină morendo, dar şi aluziile scurte la Requiem-ul Ortodox, motivul „încrucişat” – aluzie la Crucificare – şi referirile muzicale la Tristan – toate în primele două măsuri ale simfoniei, înţelegem că autorul face aluzie la puterea sorţii, a ursitei, a destinului, atât în viaţă cât şi în moarte. Partea I-a, Adagio-Allegro non troppo, este dinamică, plină de viaţă, de pasiune, de încredere şi sete de acţiune. Are o dezvoltare energică şi culminaţii uriaşe susţinute de percuţie şi de alămuri. Repriza va aduce tema secundă în prim plan, iar coda, în două faze, epuizează sonoritatea, în pianissimo. Partea a II-a Allegro con grazia are o formă tripartită, scrisă într-un metru mai puţin obişnuit 5/4, fiind descrisă ca un „vals domol” care emană mult lirism. Partea a III-a Allegro molto vivace în caracter de marş, este extrem de dinamică, de mare întindere, îndeplineşte rolul Scherzo-ului dar are formă de sonată fără dezvoltare şi este scrisă într-un metru compus: 12/8 şi 4/4. Mişcarea se termină cu o coda triumfalistă, confundabilă aproape cu un final de simfonie, în spatele ei ascunzându-se de fapt multă înfrigurare. Partea a IV-a Adagio Lamentoso are o formă mixată de sonată cu rondo, iar tema principală, care este expusă fără alte pregătiri, traversează toată mişcarea. Dezvoltarea este impetuoasă, susţinută de aceeaşi percuţie şi alămuri (ca în partea I), dar tema principală şerpuieşte fatal şi se termină în ritmul ostinat (fatum) al contrabasurilor, ca o suflare ce se stinge, în solitudine şi durere.

RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE

Miercuri 11 septembrie       

ora 17.00        

Ateneul Român

ORCHESTRA FILARMONICII DIN MONTE CARLO

MAXIM VENGEROV – DIRIJOR ŞI SOIST

GAUTIER CAPUÇON – Violoncel

Program:

George Enescu – Balada pentru vioară şi orchestră

            solist Maxim Vengerov

P. I. Ceaikovski – Andante Cantabile în Si major pentru violoncel şi orchestră

P. I. Ceaikovski – Variaţiuni pentru violoncel şi orchestră pe o temă rococo, op.33

P. I. Ceaikovski – Simfonia VI-a în si minor „Patetica”, op.74

 

Citiţi şi:

PORTRET Celebrul violonist şi dirijor Maxim Vengerov va cânta Enescu pe scena Ateneului Român

 
PORTRET Gautier Capuçon, muzicianul căruia i s-a dat violoncelul în braţe de la cinci ani: „Doar să fii înzestrat nu este îndeajuns“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii