Cei 12 violoncelişti ai Filarmonicii din Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la ora 22.30, duminică, 1 septembrie, în seria Concertele de la miezul nopţii de la Ateneu, va evolua Ansamblul de violoncele al Filarmonicii din Berlin. Invitat în cadrul concertului va fi Ansamblul Violoncellissimo.

Text de Cristina Sârbu

Începuturile istoriei Ansamblului de Violoncele al Filarmonicii din Berlin coboară în timp până în anul 1922, când un violoncelist virtuoz, profesor şi compozitor pe numele lui Julius Klengel a scris un „Imn” pentru 12 violoncele şi a prezentat lucrarea lui Artur Nikitsch, dirijorul principal al celebrei Orchestre, ca pe o serenadă destinată maestrului cu ocazia sărbătoririi împlinirii a 65 de ani. Imnul a fost cântat însă pentru prima oară în anul 1922 la funeraliile lui Artur Nikitsch şi de atunci a rămas ca o piesă  cu o semnificaţie deosebită în repertoriul formaţiei. Cu acest Imn, compus de Julius Klengel, va începe şi recitalul de la Bucureşti susţinut de cei 12 violoncelişti germani. 

Celebrul violoncelist spaniol Pablo Casals a visat să alcătuiască o orchestră numai din violoncele. Ideea lui părea imposibil de pus în practică, dar o incursiune în istoria muzicii demonstrează că a existat un precedent. Cu trei-patru sute de ani în urmă, a existat un aşa-numit  consorţiu de viole da gamba, alcătuit din strămoşi ai violoncelului, instrumente de diferite dimensiuni din familia violei, instrumente care erau ţinute între genunchi, deasupra pământului, atunci când se cânta. Dar dimensiunile diferite, permiteau instrumentelor să aibă un ambitus mai înalt sau mai grav, să sune în tonuri mai luminoase sau mai triste… Spre deosebire de ele, un „consorţiu” de violoncele e format din instrumente intru totul asemănătoare. Şi totuşi, Pablo Casals a fost convins de frumuseţea, diversitatea şi versatilitatea sonorităţilor violoncelului, instrumentul care, în orchestră, se remarcă întotdeauna şi este folosit în cele mai dramatice momente de compozitori aparţinând tuturor epocilor creatoare. Cantilenele violoncelului sunt splendide, pline de poezie; încărcătura emoţională, dramatică este minunat redată sonor de tonul plin şi apăsat al instrumentului; violoncelul rade  si plange cu aceeaşi sinceritate şi convingere: chiar şi în muzica modernă, sunetul corzilor de violoncel este inegalabil. O mare lucrare destinată unui ansamblu de 32 de violoncele a fost scrisă chiar de Pablo Casals: o piesă de dans Sardana cu trimitere directă la  Catalania natală. Se întâmpla în 1927.

Într-un interviu din iunie 2015, prim-violoncelistiul, Ludwig Quandt, oferă câteva chei prin care cititorul poate înţelege ce se întâmplă şi cum funcţionează această formaţie care a devenit celebră în viaţa muzicală internaţională. Aflam că  Repertoriul este rescris în aşa fel încât, uneori, trebuie să ne substituim unei orchestre de coarde. Unii dinte noi trebuie să cânte cu sonorităţile viorii; şi, cu unele limitări, un violoncel poate chiar să cânte ştima unei viori. (…) Fiecare instrumentist din grupul nostru are propria manieră de a cânta şi asta e foarte bine pentru toţi căci, atunci când se împart rolurile soliste, fiecare poate aduce în prim plan propria sonoritate. Iar atunci când se cântă în ansamblu, fiecare instrument participant are o altă culoare a sunetului şi toate acestea sonorităţi  adunate creează un univers expresiv şi nuanţat coloristic, cu totul special, în continuă mişcare. (…) Noi toţi am stat alături în orchestră, suntem obişnuiţi să cooperam. Nu suntem 12 solişti care s-au adunat şi luptă unul împotriva altuia pentru afirmare. Cred că 12 solişti au oricum şansa să lărgească limitele pe care partida din orchestră ni le-a dat. În orchestră, violoncelele oferă suportul grav al întregului. Avem uneori şi melodia, dar aceasta se găseşte, de obicei, la viori. Iar violoncelul trebuie sa fie un catalizator între diferitele instrumente şi registre în care acestea cântă. Acum, noi între noi, ne servim numai pe noi.”

Ansamblul de violoncele al Filarmonicii din Berlin are un repertoriu uriaş alcătuit din muzică clasică, jazz şi lucrări de avangardă. Piesele de mare popularitate  sunt extrem de gustate de public căci sunt interpretate cu umor şi originalitate. Dar, adevăraţi maeştri, instrumentiştii au inspirat mulţi compozitori contemporani care, din proprie iniţiativă sau onorând o comandă, au dedicat partituri  ansamblului care, în anii  2001, 2005 şi 2017 au fost onoraţi cu premiul "Echo Klassik" ,printre aceştia Boris Blacher, Jean Françaix, Iannis Xenakis, Wolfgang Rihm…

În concertul de la Bucureşti formaţia îşi propune un program de piese de mare virtuozitate şi popularitate, majoritatea bine cunoscute şi mult îndrăgite de publicul românesc: celebrul Vals nr. 2 de  Dmitri Şostacovici, muzica filmului Titanic de James Horner,  minunata melodie a lui  Herman Hupfeld  As time goes by din alt film celebru Casablanca, şlagărul Caravan compus de Juan Tizol şi Duke Ellington, două piese de Astor Piazzolla …. Va fi cu siguranţă, o seară de mare bucurie şi succes. 

PROGRAM

Duminică, 1septembrie  , ora 22.30        

CONCERTELE DE LA MIEZUL NOPŢII

Ateneul Român 

CEI 12 VIOLONCELISTI AI  FILARMONICII DIN BERLIN

Ludwig Quandt

Bruno Delepelaire

Dietmar Schwalke

Nikolaus Römisch

Christoph Igelbrink

Olaf Maninger

Martin Menking

Knut Weber

Rachel Helleur- Simcock

David Riniker

Solène Kermarrec

Martin Löhr

ANSAMBLUL VIOLONCELLISSIMO invitat

Program:

Julius Klengel – Hymnus
Antonín Dvořák – „Lasst Mich Allein” op 82.1 (arr. David Riniker)
Dmitri Şostakovici – Waltz no. 2 (arr. David Riniker)                       
Gabriel Fauré – Pavane op. 50 (arr. Wilhelm Kaiser-Lindemann)
George Shearing – Lullaby of Birdland (arr. Wilhelm Kaiser-Lindemann)
James Horner – Titanic (arr. Wilhelm Kaiser-Lindemann)
Herman Hupfeld – As time goes by (arr. Wilhelm Kaiser-Lindemann)
Juan Tizol, Duke Ellington – Caravan (arr. Wilhelm Kaiser-Lindemann)
Boris Blacher – Blues; Espagnola; Rumba philharmonica (1972/73)                     
Astor Piazzolla – Buenos Aires Hora Cero (arr. Harold Noben); Escualo                      
José Carli – Para Osvaldo Tarantino
Pasquale Stafano – Milonguita (arr. David Riniker)
Astor Piazzolla – Soledad (arr. Ludwig Quandt); Decarisimo (arr. David Riniker)

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite