Bulevardul Unirii a devenit Bulevardul Artelor din Bucureşti

O porţiune din centrul Bucureştiului s-a transformat, timp de cele trei săptămâni cât durează Festivalul, într-un spaţiu dedicat câtorva arte cu muză, Euterpe în primul rând, dar şi „artei fără muză“, filmul şi transmisia TV.

Nu toţi bucureştenii ştiu despre ce este vorba, dar toţi ar trebui să afle până la sfârşitul Festivalului Internaţional „George Enescu“, din care mai avem aproximativ jumătate: capitala noastră dragă are pe parcursul celor trei săptămâni de „sărbătoare a muzicii“ un Bulevard al Artelor. Iniţiativa, aparţinând Centrului Cultural „Casa Artelor“ (din sectorul 3) şi făcând parte din proiectul „Bucureştiul creativ“, nu este una simandicoasă sau făcută ca să ne aflăm în treabă.

Inimoşii organizatori şi-au propus să aducă împreună în acest loc aflat nu departe de centrul tradiţional, istoric al Bucureştiului cele mai importante arte: muzica, pictura, filmul. Nu în ultimul rând, proiectul încearcă să realizeze ceva care în marile capitale europene este de multă vreme un lucru obişnuit, banal chiar: socializarea între oameni în jurul unui eveniment cultural, strângerea alături, într-o atmosferă stenică şi relaxată, în jurul unui concert în aer liber sau al proiecţiei open air cu un film bun.

Se întâmplă în weekend

Dar despre ce este vorba, mai exact? O porţiune din „infamul“ Bulevard al Unirii (cel care se întinde de la Casa Poporului până hăt la Piaţa Alba Iulia, fost – în imaginaţia bogată a lui Ceaşcă – Bulevard Victoria Socialismului, mai exact am spune noi asupra Socialismului), mai precis cea aflată între intersecţiile cu Traian / Nerva Traian şi Lucian Blaga („pân’la Poşta Vitan“, vorba cântecului) – sau Zona Piaţa Regiunilor, cum îi mai spune –, a fost amenajată pentru a găzdui proiecţii live cu transmisiile streaming (asigurate de TVR) ale concertelor din cadrul Festivalului „George Enescu“. Scaune de plastic şi un spaţiu primitor îi aşteaptă pe cei nu doar prea săraci pentru a-şi permite să-şi cumpere un bilet la costisitoarele concerte din seria „Mari orchestre ale lumii“, dar şi care vor să petreacă aceste momente dedicate muzicii (pe care, la urma urmei, ar putea să stea acasă şi s-o asculte în faţa calculatorului sau, dacă sunt utilizatori exclusiv TV, să aştepte până când aceste concerte vor fi difuzate de post, e-adevărat la ore destul de improprii şi târzii) în compania semenilor lor, să devină şi să se simtă membri ai comunităţii.

Se întâmplă în weekenduri, aceste transmisii live de la Sala Palatului, aşadar weekendul trecut a fost prima oară când bucureştenii s-au putut bucura de această idee a celor de la Centrul Cultural „Casa Artelor“. Cei care nu au ştiut la timp sau pur şi simplu nu au putut să treacă pe-acolo în acest weekend nu trebuie să dispere: mai au posibilitatea să participe la manifestare următoarele două săptămâni, începând cu vinerea aceasta. Panouri documentare dedicate Festivalului Enescu şi marelui compozitor (cu imagini, fotografii, documente de epocă, texte explicative etc.) sunt „plantate“ pe trotuar, de o parte şi de cealaltă, şi vor rămâne aici pe toată durata Festivalului. Oamenii trec, în general grăbiţi, au probleme, viaţa e din ce în ce mai grea etc., dar câţiva totuşi se opresc din drum şi aruncă o privire, măcar din trecere, cu coada ochiului, ceea ce nu este puţin lucru.

Sub vraja lui Euterpe şi a Uraniei

Lucrurile nu se opresc însă aici: aşa cum spuneam, demersul este unul sincretic, propunându-şi să (re)unifice artele şi să le aducă din nou împreună, într-un demers totalizator. Astfel, pe parcursul serilor (din ce în ce mai) răcoroase de toamnă, în faţa publicului prezent se vor produce artişti plastici şi, de ce nu, şi reprezentanţi ai celorlalte arte propriu-zis performative. Săptămâna trecută a fost rândul unor simpatici artişti plastici, iar o tânără şi frumoasă pictoriţă a executat în faţa ochilor măriţi de curiozitate o lucrare de la cap la coadă, cu rezultatul final, bineînţeles, o vioară tematică. Dacă tot am vorbit de muze, iluminarea zonei este, desigur, asigurată de italienii de la ENEL, dar – pe măsură ce se întunecă (din ce în ce mai repede în aceste zile premergătoare echinocţiului) şi stelele se ivesc – spectatorii veniţi la concert (mai ales cei tineri şi romantici) îşi pot ridica ochii asupra „cerului înstelat de deasupra noastră“, să încerce să identifice stelele şi să slujească astfel pe ultima şi cea mai năpăstuită dintre muze, Urania (muza astronomiei).

Mini-expoziţiile acestea (create de tineri studenţi inimoşi) sau standurile de carte completează oferta pentru cetăţenii bucureşteni adusă alături de entuziasta echipă de organizatori. Vineri, de cum a mijit de seară (dacă se poate spune aşa), (foto)reporterii „Adevărul“ erau în păr la locul faptei / faptelor. Nu mulţi, dar nici puţini oameni s-au aşezat jos, pe scaunele pregătite de organizatori, şi au ascultat cu încântare Enescu, Beethoven şi Bruckner în interpretarea Staatskapelle Dresden (orchestra Capelei de Stat din Dresda – oraş distrus în întregime de americani în Al Doilea Război Mondial, să nu uităm –, una dintre cele mai mari orchestre din lume pentru unul dintre cele mai mari oraşe din lume). În rest, lume trece, lume vine, câteva acorduri le ajung pe la ureche, se opresc puţin şi ascultă, unii merg mai departe (dacă se grăbesc), alţii rămân şi urmăresc concertul până la sfârşit. Nu e mare lucru că bucureştenii obişnuiţi, nemelomani în mod evident, intră astfel – mulţi pentru prima oară – în contact cu magia marii Muzici, promovată anul acesta în Festival şi de brandul ENEL. Un minut pentru artă, cum ar spune maestrul Gigi Căciuleanu.

Poţi să stai aici să asculţi muzică şi să respiri aer curat, poţi să-ţi iei o bere sau un suc şi să alungi astfel căldura, poţi să vorbeşti cu colegul tău de bancă sau cu persoana dragă cu care ai venit. Nimic nu este interzis, totul este permis („Fais ce que voudras“, cum ar fi spus Rabelais). Cei care se tem de stânjeneala sau de atmosfera scorţoasă din incinta unui Ateneu, de exemplu, se pot bucura astfel de acordurile muzicii clasice în cea mai deplină libertate. Un copil agită în aer un balon inscripţionat cu „Centrul Cultural Casa Artelor“, bucuros poate că aude divinele sunete pentru prima oară în viaţa lui. Dacă închizi ochii, te-ai putea crede la Waldbühne, Proms („prom“ – prescurtarea de la „promenade concert“) sau în alt loc cu tradiţie pentru aşa ceva.

„Eternul Enescu“, în instalaţii

În faţa Sălii Palatului sunt expuse, până pe 20 septembrie (data, din păcate, de închidere a Festivalului Internaţional „George Enescu“), instalaţiile artistului plastic Oana Manuela Pavelescu, intitulate „Vioara cu Secrete“, „Vioara şi tradiţiile“ şi „Scara viorii“. Lucrările, cu dimensiunea de aproximativ 2 metri (!), îmbină tehnica colajului şi o varietate de culori, pentru a reda vioara, în ipostaze neobişnuite. Aşadar, cei care trec în aceste zile prin faţa Sălii Palatului (şi câţi nu trec, doar aici se desfăşoară în fiecare seară concertele din seria „Mari orchestre ale lumii“) se pot opri pentru câteva minute şi admira lucrările talentatei artiste, pentru a realiza astfel – aşa cum intenţionează de fapt proiectul „Bucureştiul creativ“ în concepţia Oanei Marinescu, executat de inimoşii ei subordonaţi – joncţiunea dintre trăirea din preajma marii muzici şi cea din faţa unei opere de artă, cu alte cuvinte de a împăca ochiul cu urechea.

Fără nicio exagerare, lucrările sunt superbe. Imaginile de alături vorbesc de la sine, aşadar cuvintele ar trebui să fie de prisos. Dincolo însă de măiestria realizării (atât tehnice, cât şi artistice), obiectele („instalaţii“, cum le numeşte cred în mod exagerat autoarea) promovează ideea (filosofia, aş spune) festivalului într-un mod şi mai subtil: dacă te uiţi cu atenţie, culorile folosite predominant de artistă sunt exact culorile Festivalului (alese de OMA VISION), adică cele care tronează în bannerul de pe faţada Sălii Palatului, ceea ce creează o imagine teribilă. Dacă ziua platoul din faţa giganticei clădiri este în general însorit, seara şi noaptea iluminarea asigurată de ENEL pune la rândul ei în valoare „instalaţiile“.