Camerata Regală cântă un program din Muzica Secolului XXI, la Sala Radio, pe 1 septembrie
0
Duminică, 1 septembrie, de la ora 13.00, Ia Sala Radio, Camerata Regală, dirijată de Constantin Adrian Grigore, are în program lucrări de Sabina Ulubeanu, Eric Tanguy, Nicola Campogrande, David Philip Hefti.
Text de Corina Bura
Sabina Ulubeanu – #justacomposer P.a.a. „Hashtagul #, cel des confundat cu semnul diez, reprezintă aici persistenţa idealului în haosul zilnic, este acel semn care permite cuvântului să fie transformat în hiperlink, astfel încât să îl poţi citi în toate apariţiile sale, în contexte cât se poate de diverse, uneori surprinzătoare. Analogia # am făcut-o cu creatorul, care îşi păstrează condiţia de creator în orice context l-ar pune viaţa, în această modernitate ispititoare în care timpul se scurge neîncetat, refugiul său fiind foaia cu portativele goale. Lucrarea se articulează pe o formă de quasi Rondo-sonată de tipul ABACBA, formă care apelează cel mai mult la memorie creând permanent o polifonie de timpuri suprapuse”. (Text oferit de autoare)
Eric Tanguy (n. 1968) a scris două concerte pentru violoncel şi orchestră precum şi numeroase piese camerale destinate aceluiaşi instrument. Compozitorul a fost legat de perso-nalitatea lui Mstislav Rostropovici, cel care i-a comandat cel de Al Doilea Concert, pe care i l-a dedicat. Concertul este conceput în patru mişcări contrastante (Très expressif, Passionné, Très mystérieux, Vif) şi are o durată de aproximativ 28 de minte, ceea ce-l situează în categoria concertelor „mari”. Are un efectiv orchestral mai redus decât primul concert; este o lucrare virtuoză, de o mare originalitate, cu o scriitură densă, plină de pasiune şi care pune în valoare solistul. Combină disonanţe şi consonanţe pe care le centrează în jurul unor sunete-pivot. De asemenea combină ritmurile binare cu cele ternare într-o orchestraţie dominată de suprafeţe mari, dedicate alămurilor, şi de efecte care generează o nelinişte permanentă. Primele două părţi solicită extremele instrumentului, implicit ale mişcărilor solistului care trebuie să penduleze între imobilitate şi freamăt, între unison şi disonanţă. Partea a III-a, lentă, este o muzică nocturnă, iar violoncelul foloseşte varii registre, în texturi interesante. Partea a IV-a este un fel de construcţie în oglindă, unde solistul şi orchestra fac corp comun. Cromatismul şi cvarta mărită sunt omniprezente în acest final, care este un elogiu al ritmului şi al forţelor vitale.
Nicola Campogrande (n.1969) – „R” – un ritratto per pianoforte e orchestra (un Portret pentru pian şi orchestră) este scris în 2012, iar autorul este considerat unul dintre cei mai interesanţi ai noii generaţii italiene. El are capacitatea de a crea o muzică care „aparţine” ascultătorului, care nu creează o ruptură între interpret şi ascultător. Partiturile sale comunică un sentiment al optimismului plin de emoţie. Face parte dintre acei care au ales o totală libertate compoziţională, fără vreun tribut stilistic adus marilor maeştri. Scrie o muzică pe placul tuturor, originală şi acaparatoare. „R” are o istorie uimitoare: în 2012 un necunoscut i-a făcut o comandă neobişnuită, adică să compună un portret muzical al logodnicei sale, mai precis, întruchipat într-un concert pentru pian. După un timp de gândire, Campogrande a ajuns la concluzia că poate să realizeze acest portret, partitura fiind capabilă să evoce felul în care se manifestă personajul în spaţiu şi timp, iar diferitele mişcări ale compoziţiei ar arăta ca faţetele unei prisme care se roteşte. Într-un final a cunoscut personal şi „subiectul”, iar după premieră mulţi pianişti au solicitat o versiune pentru pian solo, pe care autorul a şi scris-o, intitulând-o Nudo deci fără înveşmântare orchestrală. Acest lucru a fost posibil fiindcă pianul cântă fără încetare. Concertul are o durată de aproximativ 19 de minute şi are 5 părţi: Home (Vivace), Occhi (Largo), Conquiste (Vivace), Notte (Adagio), Finale (Vivace). O excelentă orchestraţie, plină de culoare şi umor, deosebit de eficientă, pune în valoare solistul într-o partitură care are multe de oferit.
David Philip Hefti (n. 1975) – Changements (Schimbări) – tablouri „de atmosferă” pentru orchestră sunt o lucrare de durată medie (15 minute). Autorul se situează în câmpul tradiţiei modernismului, totuşi scrie o muzică expresivă, iubeşte contrastele puternice fără a ocoli cantilenele consistente şi realizează concentrări bazate pe procese cumulative care pot dezlănţui desfăşurări vehemente. Lucrarea începe cu zgomote pronunţate în registrul cel mai grav, sugerând întunecime, o atmosferă ameninţătoare care nu încetează nici chiar când intervenţiile murmurânde în armonice ale flautelor şi ale coardelor supraîncarcă acest plan profund. Este o atmosferă arhaică, cu sunete tensionate care plutesc calm. Gradat, această stare face loc unei mişcări care aduce intervenţiile individuale ale instrumentelor, care alternează în mare viteză. Foloseşte o percuţie foarte bogată, completată cu instrumente de provenienţă extraeuropeană (din Mali) şi cu altele de rezonanţă gravă precum tuburi de bambus. După două secţiuni mai calme, sfârşitul lent impresionează prin sonorităţile elegiace ale coardelor. Despre propria lucrare Hefti afirma: „Changemets se caracterizează printr-o neîncetată schimbare a dispoziţiei interioare care rezultă din permanente metamorfoze şi tranziţii ce se transformă în intervenţii neaşteptate, aspre şi rebele. Texturile sonore statice sunt încet transformate în structuri care erup prin energia ritmică până când un punct culminant le depăşeşte lăsând în urmă resturi de fragmente motivice. Din aceste rămăşiţe răsare o ultimă cantilenă asemenea unei păsări Phoenix”.
PROGRAM
Duminică, 1 septembrie , ora 13.00
MUZICA SECOLULUI XXI
Sala Radio
CAMERATA REGALĂ
CONSTANTIN ADRIAN GRIGORE – dirijor
Program:
Sabina Ulubeanu – #justacomposer P.a.a
Eric Tanguy – Concertul nr. 2 pentru violoncel şi orchestră (2000)
HENRI DEMARQUETTE – violoncel
Nicola Campogrande – „R” (2012)
MARTINA FILJAK – pian
David Philip Hefti – „Changements”
Se încarcă comentariile...
