Cameristi della Scala, la Ateneu, pe 6 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cameristi della Scala
Cameristi della Scala

Vineri, 6 septembrie, de la ora 16.30, în seria Recitaluri şi concerte camerale de la Ateneul Român, ansamblul Cameristi della Scala,dirijat de Wilson Hermanto, va interpreta lucrări de George Enescu, Joseph Haydn şi Piotr Ilici Ceaikovski.

Text de Alice Mavrodin

Întâmplător sau nu, Cameristi della Scala vor interpreta trei lucrări, toate în Do major, începând cu Octetul de Enescu, căruia interpretarea cu o întreagă orchestră de coarde îi pune în valoare monumentalismul latent.

George Enescu (1881-1955) avea 18 ani când a compus Octetul său în Do major. Ase-menea mai multor compozitori din secolul XIX, şi Enescu utilizează teme comune între părţi la nivelul întregii lucrări într-un mod extrem de complex.

O caracterizare succintă a Octetului o face compozitorul Pascal Bentoiu: „Pe planul construcţiei, faptul cel mai remarcabil este că cele patru mişcări alcătuiesc împreună o uriaşă formă-sonată, în care prima parte constituie ceea ce numim expoziţia, următoarele două oferă dezvoltarea iar finalul conţine repriza”.

De aici rezultă două lucruri: părţile, fiind structural legate, se cântă fără pauză între ele – numai între primele două e un scurt interval pentru acordarea violoncelului; iar al doilea lucru şi cel mai important: temele părţii I străbat întreaga lucrare de la un capăt la altul, pe parcurs adăugându-se temele celorlalte mişcări – 12 cu totul, care se împletesc apoteotic în final. Fiecare mişcare are propria ei formă de sonată foarte liberă – cu excepţia părţii lente care e un lied –, şi propriul ei caracter, temele comune adaptându-se ambianţei pe care o traversează: începutul, „Foarte moderat” e liric şi învolburat în acelaşi timp; vine apoi o mişcare „Foarte impetuoasă” – un Scherzo în accepţiunea beethoveniană, adică deloc glumeţ ci incisiv şi percutant; urmează o mişcare visătoare cu indicaţia „Lent” în timp ce finalul introduce o „Mişcare de vals bine ritmat”.

Unul din elementele care conferă o atât de mare originalitate muzicii lui Enescu îl constituie tematica sa, formată din lungi desfăşurări în caracter improvizatoric, pline de neprevăzut. Există desigur reveniri de motive, dar liber, în afara oricărei simetrii. Aceste impresionante melopei, cu o mare încărcătură afectivă ne fac să înţelegem de ce Enescu spunea despre sine că este „un liric incorigibil”...

Concertul nr. 1 în Do major pentru violoncel şi orchestră de Joseph Haydn (1732-1809) a avut o soartă ingrată: a zăcut îngropat în arhivele Muzeului Naţional din Praga până în 1961, când a fost descoperit întâmplător. Scris cu aproape două secole mai devreme, cam între 1765 şi 1769, el este contemporan cu câteva din simfoniile cuprinse între numerele 31 şi 50 (nu se ştie exact cu care). Cum Haydn avea atunci sub 40 de ani, se poate considera concertul ca fiind o creaţie de tinereţe, lucru confirmat şi de caracterul său tonic şi expansiv, plin de graţie şi chiar de umor pe alocuri.

Lucrarea are trei mişcări: un Moderato iniţial, un Adagio orchestrat numai pentru coarde şi un final Allegro molto. Toate sunt în formă de sonată bitematică. Nu lipsesc nici reminiscenţe de concerto grosso: în prima parte tema principală e tratată în maniera unui riturnel.

Concertul pare a fi fost scris de Haydn pentru prietenul său, violoncelist în orchestra contelui Esterhazy. Instrumentul solist este pus admirabil în valoare, sunt exploatate toate registrele, cu salturi spectaculoase între ele, mai ales în final, care e mişcarea cea mai dezvoltată a lucrării. Tot acolo întâlnim şi un pasaj de virtuozitate de un tip utilizat de Bach în Ciacona din Partita în re minor.

Concertul în Do major, expansiv, plin de vervă şi farmec, a atras, chiar din momentul redescoperirii lui, atenţia celor mai mari violoncelişti, care i-au asigurat definitiv locul în marele repertoriu de concert.

Ceaikovski (1840-1893) a scris Serenada pentru coarde în 1880, într-o perioadă în care a mai compus Simfonia a IV-a şi concertele pentru pian (nr. 2) şi vioară. Dar spre deosebire de lucrările cu care se învecinează, Serenada aruncă o privire retrospectivă spre secolul lui Mozart, compozitor pentru care Ceaikovski avea o mare admiraţie – îi va dedica peste câţiva ani suita „Mozartiana” (1887).

Serenada are patru părţi. Prima, Andante non troppo – Allegro poartă subtitlul „Piesă în formă de sonatină”, fiind vorba despre o formă de sonată simplă, fără dezvoltare – ceea ce n-o împiedecă să fie foarte originală: tema a doua, în loc să adopte tradiţionalul caracter liric, e sprinţară, glumeaţă, ca un joc de spiriduşi. Mişcarea se încheie cu introducerea Andante, care nu numai că deschide şi închide prima parte, dar va reveni şi la sfârşitul lucrării, încadrând întregul ca rama unui tablou. Partea a doua, Moderato este un graţios vals de structură tripartită, urmat de o Elegie Larghetto, având în linii mari aceeaşi formă. În această elegie, pare să iasă la suprafaţă o anumită melancolie latentă, pe care o simţi tot timpul undeva, „în culise”.

Asemenea Simfoniilor a V-a şi a VI-a, Serenada se încheie cu un dans popular, contrastant faţă de muzica ce-l precede. Dar autorul a creat aici o trecere gradată între extreme: Elegia se stinge pe un acord de Re major în registrul supra-acut iar finalul începe tot cu un Re ţinut în surdină. Melodia se pune treptat în mişcare schiţând un prim dans – lent. Finalul propriu-zis, Allegro con spirito, aduce alte două dansuri, de data asta rapide.

Cum spuneam, la sfârşitul finalului, mai exact înainte de Coda, revine cu toată forţa introducerea primei părţi. După care dansul se reia, Serenada încheindu-se în tonuri optimiste.

 RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE                                                           

Vineri 6 septembrie, ora 16:30        

Ateneul Român

CAMERISTI DELLA SCALA

Cameristi della Scala

WILSON HERMANTO dirijor

DANIEL MÜLLER-SCHOTT violoncel

George Enescu – Octetul în Do major op. 7 (versiune pentru orchestră de coarde de Lawrence Foster)

Joseph Haydn – Concertul pentru violoncel şi orchestră în Do major, Hob.VIIb

Piotr Ilici Ceaikovski – Serenada în Do major pentru orchestră de coarde, op. 48

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite