Ce trebuie să aibă un pianist de succes? Andrei Licareţ, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:
andrei licaret

A studiat cu Jacques Rouvier la Paris şi Berlin, cu legendarul profesor Leon Fleisher la prestigiosul Conservator Peabody din Baltimore şi a avut concerte impresionante în întreaga lume. Andrei Licareţ, unul dintre cei mai cunoscuţi  şi mai apreciaţi tineri pianişti concertişti din România, a fost invitat la Adevărul Live.

Joi, 10 septembrie, de la 22.30, Cvartetul Voces şi Andrei Licareţ, vă aşteaptă la Ateneul Român la Concertele de la miezul nopţii, cu un program special: Schumann – Cvintetul cu pian în Mi bemol Majos, op. 44 şi Brahm – Cvintetul cu pian în fa minos, op. 34. Pianistul Andrei Licareţ vorbeşte, la Adevărul Live, despre momentul pe care l-a pregătit pentru cea de-a XXII-a ediţia a Festivalului „George Enescu“ şi despre cariera sa spectaculos de prolifică.

De la debutul său în 1993 cu orchestra „Jeunesses Musicales“, Andrei Licareţ a acumulat un vast repertoriu, de la baroc până la muzică contemporană. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte cu reputate orchestre din ţară şi străinătate, sub bagheta unor mari dirijori precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Jin Wang, Arnold Ostman, Arie Vardi. Din 2000, a susţinut recitaluri la Praga, Berlin, Madrid, Istanbul, Salonic şi Paris. Vădind de timpuriu certe aptitudini muzicale, Andrei Licareţ începe studiul pianului sub îndrumarea tatălui său, binecunoscutul pianist şi organist Nicolae Licareţ.

A continuat să studieze cu renumiţi profesori printre care Viciniu Moroianu, Dan Dediu (compoziţie) la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Jacques Rouvier la Conservatoarele din Paris şi Berlin, Dmitri Bashkirov la Academia de vară Mozarteum de la Salzburg, Leon Fleisher la Peabody Conservatory din Baltimore. Andrei Licaret a înregistrat în repetate rânduri pentru posturi de radio şi televiziune din România. Apariţiile lui Andrei Licareţ în sălile de concert din România şi din străinătate l-au făcut cunoscut publicului şi criticilor de specialitate care au apreciat elogios arta sa şi l-au impus ca un pianist de valoare al generaţiei sale. (Sursa: festivalenescu.ro)

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite