Despre directori, preşedinţi, demisii şi altele în Festival

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plin Festival „Enescu”, pe lângă evenimentele muzicale în general extrem de ofertante, se fac auzite şi aspecte care, ieşind „din culise”, devin subiecte tocmai bune de comentat şi (răs)tălmăcit în funcţie de opinia sau opţiunea fiecăruia.

Văzând şi ascultând diverse, fără voie am rememorat câte ceva din istoria ediţiilor din ultimele două decenii, desigur raportat (şi) la afirmaţiile directorului artistic Ioan Holender, fie pe scena sălii Palatului, fie în numeroase interviuri şi articole. Şi mi-am amintit că, din 1995, toţi cei care au ocupat o funcţie similară au fost dirijori, dar Mihai Brediceanu - care, prin relaţiile sale de o viaţă, a reuşit să ofere o „paradă a marilor orchestre şi a marilor dirijori” - nu a apărut la pupitru, tocmai pentru a nu se considera că... se autoprogramează. Apoi a declarat că „a fost frumos, dar ajunge” şi s-a retras discret. Pentru 1998, funcţia de director artistic a fost preluată de dirijorul Cristian Mandeal, dar prin schimbări-răsturnări-modificări l-a înlocuit... dirijorul Lawrence Foster, recomandat în primul rând de promovarea creaţiei enesciene în lume. În festival a adus ansamblurile din Spania sau din Monte Carlo pe care le conducea, pe lângă altele importante din lume, i s-a reproşat că a dirijat 4 concerte, a început să lucreze la programul pentru 2001, dar în vara lui 2000 a anunţat că demisionează din motive organizatorice, aşa încât a fost înlocuit „din mers” de Cristian Mandeal, care rămas şi în 2003, incluzând, la rândul său, în „desfăşurător”, şi orchestre la care era dirijor permanent, precum cea din Halle, pe lângă cele contactate (şi contractate) ca de obicei de către ARTEXIM. Dar niciunul nu ştiu să fi contat pe faptul că ulterior va fi invitat în stagiunea marilor ansambluri cuprinse în festival. Şi niciunul nu s-a gândit vreo clipă că trebuie să recomande un succesor - ştiau că funcţia nu e „moştenire de familie” şi că „titularul” este ales de către organizatori...   

Pe de altă parte, în 1998 s-a dorit ca, simbolic, Yehudi Menuhin să devină preşedinte onorific, singura sa contribuţie concretă fiind apariţia la pupitrul Orchestrei Festivalului din Budapesta, cu care colabora de multă vreme. În 2001, funcţia onorifică i-a revenit compozitorului Roman Vlad, care a rămas o prezenţă discretă şi elegantă, aşa cum era firesc pentru statutul său onorific. Dar în 2003, „postul” i s-a oferit lui Ioan Holender (FOTO), directorul Staatsoper Viena, care a acceptat cu condiţia implicării efective în structura festivalului, afirmând că nu poate „patrona” o manifestare în care nu ştie ce se petrece sau poate nu este de acord cu anumite aspecte. Şi astfel, consecinţa logică a fost numirea sa, la ediţia 2005, ca  director artistic, aniversând împlinirea vârstei de 70 de ani în această postură, bazându-se în continuare pe organizarea şi coordonarea asigurată de ARTEXIM; iar, la final, a declarat, în interviul publicat de Silviu Mihai în „Evenimentul zilei” din 9 septembrie, că „se va retrage de la ediţia următoare. Directorul Operei din Viena a refuzat să dea explicaţii cu privire la motivul deciziei sale. «Fac ultima dată, sper, festivalul acesta. Să mai facă şi alţii».” Dar spre deosebire de predecesori - deşi, referindu-se la finalul directoratului său la Opera vieneză, îmi spunea, în interviul apărut, în martie 2010, în „România liberă”, că „în România toată lumea îşi dă demisia şi apoi se răzgândeşte, dar în ce mă priveşte, hotărârea e definitivă” - a continuat să fie director artistic al următoarelor ediţii, până în 2015. Desigur, mulţi îşi aminteau că înaintea unui concert la Palat, a subliniat faptul că „aveţi un om aici - Mihai Constantinescu - directorul ARTEXIM, pe care ar trebui să-l îmbrăcaţi în aur”, pentru că face posibilă concretizarea festivalului. În treacăt fie spus, ansamblul Staatsoper şi Ioan Holender au fost invitaţi, în ediţia 2001, de către ARTEXIM! Ca şi Scala din Milano de altfel, ca şi multe altele. Şi totul părea minunat. Se zvonea că ediţia 2013 va fi ultima din „cariera” sa de director artistic dar, după cum notam în cronica semnată, atunci, în „Observator cultural”, la finalul excepţionalului Requiem verdian dirijat de Antonio Papano, „pe fondul ovaţiilor adresate minunaţilor oaspeţi italieni, Ioan Holender a apărut pe scenă anunţându-ne că 'a fost rugat' şi 'a fost împuternicit' de primul ministru să păstreze funcţia şi pentru ediţia 2015. (...) Ei bine, va sărbători atunci 80 de ani şi un deceniu în fruntea festivalului – în fond, la Staastoper Viena a fost director 19 ani.”

image

Şi Brediceanu visa la o nouă sală de concerte, ba chiar făcuse o machetă, stabilise şi amplasamentul. Apoi ni s-a tot promis că se va construi anul acesta, dar nici vorbă de aşa ceva. Sigur că lipsa ei l-a nemulţumit constant pe Ioan Holender, fiind unul dintre argumentele în favoarea renunţării la directorat, pe lângă paharele de plastic, fetele care dau flori etc., menţionate în articolul său din „Dilema veche” nr. 583 din 16-22 aprilie 2015, subliniind că „după cele 6 ediţii desfăşurate în ultimii 12 (!) ani, voi renunţa la conducerea Festivalului şi Concursului ce poartă numele marelui George Enescu.” Iar în vară, cei mulţi care au urmărit pe Internet transmisiunea în direct a finalei „Operalia” de la Covent Garden (se poate revedea pe site-uri), l-au auzit pe Placido Domingo anunţându-l ca membru în juriu, prezentat doar consilier artistic la Metropolitan, spre deosebire de anii trecuţi, când era recomandat şi ca director artistic al Festivalului; deci o nouă confirmare oficială a retragerii sale încă din iulie, dar bănuiesc că a revenit asupra deciziei, pentru că în 3 septembrie, la sala Palatului, a apărut pe scenă în acea calitate, rostind un cuvânt de rămas bun la încheierea mandatului, declarând apoi, în interviul apărut în „Jurnal de festival”, că „am venit cu bucurie şi plec cu plăcere”

M-am gândit la cei care au avut acea funcţie anterior şi care, toţi, erau dirijori, pentru că acum, Ioan Holender a afirmat, în interviul de la TVR din 6 septembrie, dar şi în dialogul cu Monica Andronescu pentru articolul postat pe adevarul.ro din 4 septembrie, că, după cum nota autoarea, „este foarte îngrijorat în privinţa viitorului festivalului, iar numele încă neconfirmat la nivel oficial al dirijorului rus Vladimir Jurowski (FOTO), care ar trebui să-i fie succesor, i se pare o alegere neinspirată, pentru că-şi va urmări doar interesele propriei cariere. (...) N-are niciun fel de justificare de a alcătui programul unui festival. (...) Trebuie să fie cineva care să cunoscă literatura muzicală, să aibă o experienţă de a alcătui programe, pe care Jurowski n-o are. Să cunoască impedimentele enorme pe care le avem prin Sala asta nenorocită a Palatului.” L-am aplaudat însă cu toţii pe Jurowski, în ediţia 2013, în Simfonia nr. 3 Enescu, la pupitrul celebrei Filarmonici londoneze (al cărei dirijor principal şi director artistic este demult) chiar la sala Palatului, pe care deci o ştie „din interior”, ca interpret, cu toate dezavantajele ei. Şi îmi imaginez că, în calitatea sa de preşedinte al vestitului Festival de la Glyndebourne şi director artistic al LPO, a dobândit ceva experienţă în alcătuirea unor programe demne de o asemenea manifestare. Oricum, încă din comunicatul de presă din 16 martie se preciza că Jurowski „va fi director artistic şi preşedinte de onoare al Festivalului internaţional 'George Enescu', începând cu ediţia 2017 şi continuând cu următoarele 3 ediţii”, detalii regăsite şi în scrisoarea oficială trimisă către Preşedintele României, Klaus Johannis, în 17 martie, semnată de organizatorul Festivalului, Mihai Constantinescu, director general ARTEXIM. Se ştia deci de luni bune, nu mai poate fi vorba despre zvonuri. Iar faptul că Jurowski dirijează curent în mari teatre lirice ale lumii şi este invitat constant la pupitrul unor orchestre de elită (dovedind, totuşi, „cunoaşterea literaturii muzicale”), fără a mai vorbi despre atracţia sa declarată către muzica lui Enescu - prezentând, în 7 februarie 2015, la Royal Albert Hall, de asemenea cu Filarmonica din Londra, acea monumentală Simfonie enesciană, pregătind, pentru deschiderea ediţiei 2017 a Festivalului de la Bucureşti, opera Oedip în versiune de concert, urmând a fi reluată şi în Festivalul BBC Proms -, constituie, bănuiesc, argumente în favoarea alegerii sale ca director.

image

În ce priveşte faptul că prezentarea în concert a capodoperei lirice enesciene ar fi „o jignire imensă”, oricine îşi aminteşte că, în seara inaugurală a ediţiei XIV din 1998, Foster a dirijat Oedip în concert, colaborând cu Orchestra Naţională a Franţei, în rolul principal Monte Pederson (care interpretase personajul şi în premiera de la Staatsoper, în mai 1997), versiune aplaudată chiar de către Ioan Holender. Şi apoi, în 2001, ansamblul Operei vieneze a obţinut un succes fuminant cu Salomea de Straus în concert - desigur, o inspirată idee a directorului Ioan Holender care, chiar pentru aceste zile, a propus în festival operele Wozzeck de Berg şi Elektra de Strauss tot în formă concertantă. De altfel, în trecuta ediţie, a dorit enorm să prezinte Tetralogia wagneriană... în concert şi tot la Palat, realizare de asemenea de neuitat. Pe de altă parte, nu a considerat un sacrilegiu faptul că, în ediţia 2007, Oedip a lipsit cu desăvârşire din program, el însuşi afirmând, în conferinţa de presă, că „nu ar fi nicio nenorocire”. Culmea ironiei, exact acum, pentru prima oară spectacolele Operei Naţionale cu Oedip sunt cuprinse doar la secţiunea „alte evenimente”, nefericit plasate simultan cu serile superbelor orchestre din Liverpool sau Amsterdam...

De două decenii se ştie bine că ARTEXIM structurează programul fiecărei ediţii, desigur reflectând şi opţiunile directorilor, ţinând seama şi de posibilitatea artiştilor de a onora invitaţia, un exemplu concludent în privinţa tenacităţii de care organizatorii au dat dovadă în dorinţa de a aduce la Bucureşti cele mai importante ansambluri, cu renumiţi dirijori, fiind cei peste 15 ani de negocieri purtate cu Filarmonica din Berlin, ovaţionată acum, în fine, în festival, cu uimitorul Simon Rattle la pupitru; despre aceste demersuri se ştie şi la cel mai înalt nivel, s-a precizat şi în conferinţe de presă de-a lungul anilor, deci este o realitate. Iar cea mai bună dovadă a faptului că la ARTEXIM se „naşte” fiecare nouă ediţie cu mult timp înainte, este structura deja existentă pentru 2017, pe care, din câte am citit, o cunoaşte şi noul-viitor director Vladimir Jurowski, dorind, ca şi Ioan Holender de altfel, cât mai multă muzică de secol XX în concerte. Răsfoind programul-cadru, regăsim şi marile orchestre şi ansambluri aşteptate de public oricând cu nerăbdare, precum Filarmonica din Munchen dirijată de Valeri Gergiev, ansamblul Scalei din Milano cu Riccardo Chailly la pupitru (pentru prima oară invitat la noi), Santa Cecilia cu Antonio Papano, Orchestra Naţională a Franţei din nou cu Christoph Eschenbach, Filarmonica din Londra sub bagheta lui Vladimir Jurowski, Filarmonica Regală londoneză cu Charles Dutoit - solişti pianista Martha Argerich şi violonistul Peter Zimmermann - sau Filarmonica din Israel condusă, ca şi la actuala ediţie, ca şi altădată, de către Zubin Mehta, Concertgebouw Amsterdam cu Daniele Gati sau Orchestra Naţională a Rusiei cu Mihail Pletnev; dar sunt şi noutăţi de marcă - pianistul Lang Lang, baritonul Thomas Hampson sau tenorul Jonas Kaufman -, pe lângă Muzicienii de la Luvru sub conducerea lui Mark Minkowski în... opera mozartiană Cosi fan tutte, St. Martin in the Fields şi  îndrăgitului violonist Josua Bell, Jordi Saval şi ansamblul său minunat, revenind Anne Sophie Mutter sau Maxim Vengerov sau Leonidas Kavakos sau...

S-a anunţat că Zubin Mehta va fi preşedinte onorific al ediţiei 2017 (FOTO)- bănuiesc că (nici el) nu poate fi „suspectat” că a acceptat această poziţie ca „rampă de lansare”. Oricum va dirija, din nou, două concerte. Şi fără voie mi-am amintit (şi) că, în urmă cu un deceniu, în cadrul celebrului Maggio Musicale Fiorentino al cărui director artistic a fost mulţi ani, a condus, în două luni, 17 concerte şi spectacole (l-am urmărit în 4 seri consecutiv) - şi nimeni nu a considerat că astfel îşi face interesele.

image

Mi s-a spus că „nu e bine”, dar conform comunicatelor, Vladimir Jurowski va fi director artistic, deci vom avea doi dirijori de anvergură, din generaţii diferite, în fruntea Festivalului „Enescu”, ceea ce va asigura un plus de „vizbilitate” manifestărilor pe plan internaţional - dacă s-ar fi optat, spre exemplu, pentru un compozitor autohton, s-ar fi priceput „mai bine” să alcătuiască programe şi să relaţioneze cu artişti din lumea largă? Eu doar mă întreb, îmi amintesc, citesc şi ascult păreri, pun „cap la cap” diverse, ca oricare trăitor al evenimentelor de ieri şi de azi, încercând să înţeleg.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite