Dialectica prieteniei. Tharice Virtuosi

Cea mai frumoasă formă de prietenie e muzica de cameră. O prietenie care, cu siguranţă, începe dinainte de concert. Prietenia în muzică, în forma ei cea mai elevată, e o relaţie metamuzicală în sensul platonician al grecescului dialectiktike . Cea mai frumoasă exemplificare a ei, anul acesta în Festivalul Enescu, s-a numit Tharice Virtuosi.

10 muzicieni se întâlnesc 10 zile pe an. În Elveţia. Pentru prietenie în muzică, pentru a cânta împreună. 10 virtuozi. Tharice Virtuosi. Unde Tharice vine de la numele unei fundaţii înfiinţate de Maurice şi Martha Muller, doi elveţieni iubitori de muzică. Martha şi Maurice, Martha-Maurice, Tha-rice. Un omagiu adus mecenatului, formă rarisimă de sustinere în zilele noastre şi  omagiu şcolii care i-a educat. Toţi membrii Tharice au fost susţinuţi de Fundaţia Tharice în perioada studiilor la IMMA. Ei sunt foşti studenţi şi actuali profesori ai Academiei Menuhin, prestigioasă instituţie creată în 1977 la Gstaad în Elveţia de cel mai iubit discipol al lui George Enescu, Lordul Yehudi Menuhin. International Menuhin Music Academy înseamnă de aproape 40 de ani Alberto Lysy, Pablo Casals, Benjamin Britten, Nadia Boulanger, Gaspar Casado şi Maxim Vengerov. Toţi, animaţi de ideea lui Menuhin de a asigura o continuitate a patrimoniului muzical european şi o legătură în arta interpretării. Un link între generaţii.

10 muzicieni, 10 zile pe an îşi dau întâlnire. Vin în Elveţia la Basel , din Buenos Aires, New Haven, Barcelona, Duisburg, Geneva, Amsterdam sau Göteborg, locuri unde fiecare îşi are agenda foarte încărcată. Sunt profesori, concertmaeştri, primconcert-maeştri sau solişti. Toţi, muzicieni de vis, instrumentişti excepţionali, cu baze şi vise muzicale comune.  Se vede în felul în care cântă că le face plăcere să fie împreună şi că se simt foarte bine laolaltă pe scenă. Şi că e distractiv pentru ei să facă ce fac pe scenă. Dar nu, să nu credeţi că am  asistă la o glumă. Chiar dacă aceşti admirabili instrumentişti zâmbesc cu aerul că ar comite vreo şotie.

Interpretarea lor taie pur şi simplu răsuflarea. Pe scenă, muzica se ţese într-un adevărat dialog, trialog etc. între două, trei, patru, opt sau zece voci. Un dialog, în sensul construcţiei unei idei din altă idee, un dialog cumva platonician, din care toată lumea învaţă. Dialectică pură, la care noi, spectatorii, asistăm, din ce în ce mai pătrunşi de realitatea muzicală, esenţă suprasensibilă, în afara timpului şi spaţiului: Idea de muzică. Mousike.

Vivaldi, Jean Baptiste Barriere, Max Bruch, Eugene Ysaye, Frank Bridge, Dmitri Şostakovici. Tot atâtea forme de ”prietenie”, ”pe căi mai puţin bătute”, adică aranjamente şi formule camerale adaptate, îngrijite şi conduse de Liviu Prunaru, prim-concertmaestrul Concertgebouw Amsterdam, pe care l-am văzut în postura de dirijor. Dirijor, alături de Valentina Sviatlosvkaia, Bogdan Zvorişteanu şi Vlad Stănculeasa, cam aşa cum bănuim că Vivaldi îşi conducea ansamblul de violoniste la Ospedale della Pieta în Concertul pentru trei viori în Fa Major RV 551, în care basso continuo  e preluat magistral de cello şi restul ansamblului. (cred că aranjamentul îi aparţine lui Liviu Prunaru). E redundant să spun ceva despre interpretare: trei solişti de anvergură şi un ansamblu extraordinar. O notă specială pentru Vlad Stănculeasa, cel mai tînăr membru al Tharice, absolvent al Menuhin Academy la chiar invitaţia lui Liviu Prunaru (superb gest)  un tânăr excepţional, a cărui întâlnire cu vioara Sanctus Serafin ce a aparţinut lui Enescu şi a fost moştenită de Menuhin se datorează tot Fundaţiei Tharice. Şi de a cărui revedere pe scena Ateneului m-am bucurat mult, după momentul de aur cu Maxim Vengerov la ediţia din anul 2013. Şi de care, vom auzi multe pe viitor. Cu siguranţă.

”Lament” pentru două viole de Frank Bridge e un dialog obsedant tradus într-un adevărat caleidoscop timbral interpretat de Sophia Reuter (prim-violistă la Gran Teatre del Liceu, Barcelona, Gewandhausorchester Leipzig şi Deutsche Oper Berlin şi Ettore Causa (membru al Poseidon Quartet şi profesor la Yale School of Music). Superbă partea centrală, un menuet elegant, melancolic. O revelaţie.

Duetele pentru viori de Şostakovici sunt cea mai ciudată muzică scrisă vreodată de marele compozitor rus, în sensul că n-au nici cea mai mică legătură cu autorul simfoniei Leningrad. Sună superb în interpretarea lui Liviu Prunaru şi a lui Bogdan Zvorişteanu, am ascultat trei din aceste ironice piese ”light” scrise de Şostakovici în original pentru două viori şi pian şi aranjate de compozitorul sovietic Leon Atovmyan ca muzică de scenă, balet sau chiar ca muzică de film : The Gadfly, Condiţia Umană sau Întoarcerea lui Maxim. Despre Bogdan Zvorişteanu, minunatul violonist prim-concertmaestru Orchestre Suisse Romande, Geneva, nu mai e nimic de spus.

A urmat Andante din concertul pentru vioară, violă şi corzi în mi minor op. 88 de Max Bruch, scris în original pentru clarinet şi vioară, o pagină de factură romantic rapsodică, interpretată di granda de Ettore Causa şi Oleg Kaskiv (solist şi profesor la Conservatorul din Geneva şi Academia Menuhin). 

Sonata pentru două violoncele în Sol Major de Jean-Baptiste Barrière e cel mai bun exemplu de prietenie muzicală. Şi dacă aţi văzut Master and Commander: The Far Side of the World, înţelegeţi sigur despre ce e vorba. Solişti, uimitorii celişti ai ansamblului, Stanimir Todorov (violoncelist principal la Orquesta Estable del Teatro Colon Buenos Aires) şi Pablo de Naveran (solist şi profesor resident la Academia Menuhin). Finalul aparţine capodoperelor miniaturale, în variantă dublu solistică - Amitiȅ op 26 de Eugene Ysaye pentru două viori şi corzi cu Liviu Prunaru şi Valentina Sviatlosvkaia (violonistă în Royal Concertqebouw şi premiul pentru cea mai bună Sonată Enescu la Concursul Enescu 2009) şi variantei tutti – Octetul de coarde în Si b major de Max Bruch, cu Liviu Prunaru dirijor.

De menţionat şi delicioasele bisuri, Bagatela de Ioan Scărlătescu, piesă de inspiraţie lăutărească cântată peste tot în trecut de Grigoraş Dinicu, Ginette Neveu şi Ion Voicu şi un superb Andante de Paganini.

Regrete ? Cîteva, puţine scaune goale în sala Ateneului, prea multe totuşi pentru o întâlnire de un asemenea calibru. Şi lipsa unui opus enescian. Un muzician atât de înzestrat ca Liviu Prunaru, sufletul şi dirijorul Tharice putea lesne aranja un Aubade, o Serenade Lointaine, Balada pentru vioară şi pian sau Aria şi Scherzino. Sau alege una dintre aceste piese camerale, în varianta original. Poate data viitoare!

Cam atât. Mulţumiri Tharice Virtuosi pentru că ne-aţi arătat ce poate face prietenia în muzică. Şi de aici ar avea multe de învăţat tot felul de maeştrii cu ego-uri monstruos de exacerbate, de pe la noi şi de-aiurea! Şi felicitări organizatorilor Festivalului Enescu pentru iniţiativa de a-I aduce în ediţia de anul acesta, în această formulă!

Festival Enescu 2015. Recomandări pentru data de 1 septembrie

Cvartetul Belcea , Ateneul Român ora 17.00

O întâlnire cu un veritabil Rolls-Royce al muzicii de cameră, unul dintre cele mai apreciate cvartete de coarde ale momentului. În program Beethoven nr.14 op 131 şi minunatul cvintet schubertian op.163 în Do Major

*recomandat tuturor iubitorilor muzicii de cameră şi celor care nu ştiu că unul dintre cele mai bune cvartete ale momentului, la scară mondială,  poartă numele unei violoniste născută la Oraviţa

Israel Philarmonic Orchestra & Zubin Mehta, Sala Palatului, ora 20.00

Al doilea simfonic al IPO cu Zubin Mehta, după momentul emoţionant de aseară. După Schonberg-Bruckner de aseară, marele Mehta, unul dintre cei mai iubiţi şefi de orchestră în România va conduce filarmonica israeliană în al doilea program la Mari orchestre: Vox Maris de George Enescu cu Marius Vlad Budoiu solist şi Corul Filarmonicii ”George Enescu” şi Simfonia a 9 a de Gustav Mahler.

*nerecomandat snobilor