INTERVIU Adrian Pop, compozitor: „Muzica bună este bună indiferent de perioada în care a fost scrisă“

Compozitorul Adrian Pop vorbeşte, într-un interviu pentru „Adevărul“, despre impresiile sale cu privire la muzica contemporană, precum şi cele despre ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „George Enescu“.

Interviu realizat de Maria Capelos 

Născut la Cluj în anul 1951, compozitorul Adrian Pop s-a format sub îndrumarea succesivă a maeştrilor Sigismund Toduţă şi Cornel Ţăranu. Afirmarea sa în context naţional şi internaţional s-a produs la sfârşitul anilor ’70, prin câteva lucrări simfonice şi corale ce au dobândit un durabil succes. Recunoscut ca o personalitate marcantă a vieţii muzicale româneşti, Adrian Pop a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural acordat de Preşedintele României (2008) şi este Cavaler al „Ordre des Arts et des Lettres”, acordat de Ministerul Culturii din Franţa (2012). 

Compozitorul Adrian Pop a avut amabilitatea să ne împărtăşească câteva impresii despre ce reprezintă Festivalul „George Enescu“ în peisajul muzical românesc şi internaţional, dar mai ales cum este receptată muzica contemporană, în opinia sa.

„Adevărul“: Ce reprezintă, în opinia dumneavoastră, Festivalul Internaţional ”George Enescu” pentru muzicienii români, dar şi pentru publicul din România? Cum vi se pare această ediţie din punct de vedere repertorial?

Adrian Pop: Prin amploare şi prin calitatea conţinutului, dar şi prin organizarea impecabilă Festivalul este în acest moment o manifestare de prim rang internaţional. Ceea ce el reprezintă este exact ceea ce şi-a propus de la prima ediţie – şi încă şi mai mult. Adică să-l onoreze pe George Enescu pe măsura valorii geniului său şi să-i asume creaţia ca pe un model, un frontispiciu al muzicii româneşti – acesta fiind gândul fondator, urmat neabătut până în ziua de azi. Promovarea muzicii lui George Enescu cere desigur participarea interpretativă cea mai aleasă, el însuşi fiind în timpul vieţii unul dintre cei mai aclamaţi interpreţi, în mai multe ipostaze; şi acest lucru este împlinit în fiecare ediţie, cu mereu mai multă ambiţie. Astfel încât acum ne bucurăm de o maiestuoasă sărbătoare a muzicii, avem satisfacţia de a remarca o receptare tot mai bună a creaţiei enesciene pe plan mondial şi la cel mai înalt nivel, putem constata o lărgire ameţitoare a paletei repertorial-stilistice, unde lumea muzicală a Barocului şi efervescenţa componisticii contemporane sunt mai mult decât generos reprezentate.

Ce înseamnă muzica cultă contemporană românească în peisajul muzicii contemporane internaţionale? A Muzicii secolului 21, cum apare ea ca secţiune în Festival?

Muzica cultă contemporană românească este deja de multă vreme racordată la toate direcţiile şi evoluţiile sesizabile pe plan internaţional, ajungând la un stadiu de sincronie cât se poate de firesc. Sunt mai multe generaţii de compozitori care au demonstrat acest lucru prin creaţii de mare valoare şi în acelaşi timp absolut „la zi”, sau chiar deschizătoare de drumuri – cum ar fi de pildă direcţia muzicii spectrale – chiar dacă acest lucru nu este îndeobşte cunoscut şi recunoscut în perspectiva istorică. 

Aşadar, ceea ce reprezintă acum o sarcină nu tocmai uşoară, este penetrarea creaţiilor noastre pe plan internaţional, pe o „piaţă muzicală” ce este, evident, saturată până la refuz – situaţie de altminteri destul de generală în lumea artelor, şi nu doar aici. 

Trebuie spus că în ultimele două ediţii, Festivalul Enescu şi-a asumat în mod serios şi un asemenea obiectiv, şi ne putem aştepta ca în timp, câteva nume ale componisticii româneşti să aibă şansa unei notorietăţi pe care personal o consider pe deplin meritată. Într-adevăr, în această ediţie muzica secolului 21 a devenit un generic de sine stătător, o secţiune deosebit de bogată, dublată de un larg forum al creatorilor prezenţi la Festival, majoritatea invitaţi străini, dar şi colegii lor români – conferinţele şi mesele rotunde ale acestui forum putând interesa nu doar specialiştii, dar şi pe melomani, cu bun folos.

Cum aţi descrie Muzica secolului 21?

Ca pe un flux creativ ce înaintează pe direcţiile deja bine conturate în secolul 20. Nu sesizez vreo schimbare majoră de direcţie, de altfel ar fi şi dificil, întrucât noţiunea de direcţie stilistică dominantă, „dătătoare de ton”, a cam dispărut odată cu anii 70, de când am început să vorbim despre „postmodernism”. De altminteri însuşi acest termen, destul de bizar ca semantică, poate avea pentru unii sau alţii înţelesuri diferite, până la cu totul contrare…

Este publicul românesc familiarizat cu muzica compozitorilor români? În ce măsură poate fi ea ascultată pe scenele româneşti în timpul stagiunii muzicale? Face parte curent din stagiunile filarmonicilor româneşti?

Depinde despre care public şi care compozitori vorbim: pentru domeniul muzicii uşoare putem să spunem că da, este foarte familiarizat! În ceee ce priveşte sfera muzicii culte, masa publicului savurează îndeosebi marea muzică clasică şi romantică, negreşit şi pe cea barocă, şi tot mai mult, în ultima vreme, creaţia de factură mai tradiţională a secolului 20.

În acest context al vieţii muzicale curente, creaţia compozitorilor români este puţin reprezentată, ca atare publicul concertelor simfonice aude doar când şi când astfel de creaţii. Instituţiile de spectacol nu se străduiesc să le promoveze prea des, dar atunci când ele sunt valoroase, ele sunt răsplătite cu generozitatea caracteristică publicului românesc.

Ce i-aţi spune unui ascultător de muzică clasică, reticent, să spunem, în a merge să asculte compoziţii contemporane, pentru a-l convinge să vină la concertele Muzicii secolului 21?

Nu i-aş spune nimic şi nu l-aş îndemna să meargă nicăieri. Convingerea mea este că ascultătorul de muzică clasică, ceea ce numim meloman, fie şi reticent în a-şi extinde aria curiozităţii în raport cu repertoriul, poate fi plăcut surprins de o lucrare contemporană foarte bună, pe care o primeşte „la pachet” cu muzica pe care o admiră în mod curent, adică la un concert obişnuit. Şi dacă i se întâmplă asta o dată, de două ori, nu va mai fi aşa de reticent… De aici până la a căuta cu dinadinsul manifestări cu repertoriu exclusiv contemporan mai e încă o cale lungă de parcurs.

Totuşi, muzica bună este bună indiferent de perioada în care a fost scrisă, sau de genul respectiv, sau chiar de limbajul şi mijloacele sonore folosite – acest lucru e recunoscut, cel puţin în principiu, de multă lume. Ideea este deci ca muzica secolului 21 să-şi găsească un loc în manifestările curente, un loc pe care să-l merite şi să-l menţină. Iar asta ţine atât de cei care scriu, cât şi de cei care cântă – sau care decid ce anume se cântă…