INTERVIU cu dirijorul Andrew Litton: ”Prin intermediul Festivalului Enescu aveţi toată lumea muzicală în România!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dirijorul Andrew Litton
Dirijorul Andrew Litton

Andrew Litton este Director muzical al Orchestrei Filarmonicii din Bergen, Director artistic al stagiunii de concerte Minnesota Sommerfest, dirijor laureat al Orchestrei Simfonice din Bournemouth, iar în luna august a acestui an a devenit de asemenea Director Muzical al Orchestrei Simfonice din Colorado

Dirijorul american se bucură de a fi prezent în Festivalul ”George Enescu” alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra şi aşteaptă cu nerăbdare colaborarea cu Alexandra Dariescu, în Concertul pentru pian şi orchestră de Edvard Grieg, compozitor născut la Bergen, care l-a precedat, în urmă cu peste 120 de ani, pe Andrew Litton în funcţia de Director muzical al Filarmonicii din acest oraş. Alături de lucrarea compozitorului norvegian, din program fac parte opusuri din repertoriul muzicii germane şi ruse, semnate de Johannes Brahms şi Piotr Ilici Ceaikovski.

CV

Visa de la 10 ani să devină dirijor

Nume: Andrew Litton

Data şi locul naşterii: 16 mai 1959, New York

Andrew Litton a studiat la Şcoala Fieldston din New York şi a obţinut diploma de masterat în dirijat şi pian de la renumita Şcoală Juilliard din acelaşi oraş. Cariera sa internaţională a început în 1982 prin câştigarea Concusului de dirijat BBC de la Londra. Personalitate muzicală complexă, s-a dedicat ca dirijor repertoriului simfonic şi de operă, iar ca pianist, atât solisticii cât şi muzicii de cameră. Este recunoscut pentru interpretarea muzicii compozitorului american George Gershwin şi a dirijat premiera operei acestuia ”Porgy and Bess” la Covent Garden. Este invitat frecvent pe scene importante din S.U.A., Europa şi Asia, iar înregistrările sale au obţinut de-a lungul timpului premii Grammy, Diapason dˈOr şi BBC.

Aţi început studiul pianului la vârsta de 5 ani şi v-aţi îndrăgostit de muzică imediat. Cum s-a întâmplat acest lucru?

Eram extrem de timid când eram copil, iar pianul mi-a dat cumva un glas. A început să nu-mi mai fie teamă să cânt în faţa publicului, mi-am găsit şi fani care spuneau ”cântă, cântă!” şi am ajuns să fiu cumva centrul atenţiei. Pianul mă anima foarte mult, aşa că m-am îndrăgostit de acest instrument şi de muzică, în acelaşi timp. Creşteam în New York, oraşul în care m-am născut, iar numărul de evenimente muzicale era incredibil de mare, cam ca în Festivalul ”George Enescu”. Iar ca tânăr muzician, să poţi asculta frecvent toţi marii pianişti, ca Arthur Rubinstein sau Vladimir Horowitz, era extraordinar. La 10 ani am început să merg la Concertele pentru tineri ale Filarmonicii din New York, dirijate de Leonard Bernstein. Îmi amintesc un concert cu Pinii Romei de Respighi, care a avut un impact foarte puternic asupra mea, iar viziunea lui Bernstein m-a captivat atât de tare încât când am ieşit de la concert i-am spus mamei mele: vreau să devin dirijor! Ea şi-a dat ochii peste cap şi a răspuns: ”bine, cum zici tu”. Dar eu vorbeam serios. Sunt cel mai fericit om pentru că iată, încă fac ceea ce mi-am dorit încă de când aveam 10 ani.

Aţi studiat apoi la Juilliard School din New York. Ce face ca acesta instituţie să fie atât de faimoasă?

Primul şi cel mai important motiv este că a atras cei mai buni profesori, la începutul secolului XX, cei care emigrau din Europa ajungeau frecvent să predea aici. Astfel s-a creat reputaţia instituţiei, apoi la sfârşitul anilor ˈ60 - începutul anilor ˈ70, când sediul a devenit în sfârşit la Lincoln Center, s-a stabilit rolul pe care Şcoala Juilliard îl va avea în viaţa muzicală şi a artelor spectacolului din Statele Unite ale Americii.

Aţi câştigat Concursul Internaţional de dirijat BBC. Ce influenţă a avut acest premiu asupra carierei dvs.?

Aşa a început cariera mea. Am plecat de la New York spre Londra la concurs în ianuarie 1982 şi am revenit o săptămână mai târziu cu un început în carieră. Oricât aş vrea să mă alătur celor care condamnă posibilele nedreptăţi din concursuri ştiu că nu există drum mai rapid spre o carieră. În cazul meu, aveam 22 de ani, nu aveam experienţă, iar primul meu program întreg ca dirijor a fost cu Orchestra Simfonică BBC! Ce mod de a începe! Apoi, un an mai târziu, în ianuarie 1983, am debutat la Londra cu Orchestra Filarmonică Regală, ansamblu cu care colaborez acum de 30 de ani. Mă bucur mult şi e foarte emoţionant să vin alături de ei în România, pentru că avem o relaţie foarte, foarte lungă, la fel de lungă precum cariera mea. Cu această ocazie voi colabora pentru prima dată cu pianista Alexandra Dariescu şi mă bucur foarte mult.

Cum aţi primit invitaţia de a dirija un concert în Festivalul ”George Enescu”? Are acesta o semnificaţie deosebită pentru dvs.?

Este foarte cunoscut la nivel internaţional. Mă uitam pe site şi este extraordinar, prin Festivalului ”Enescu” aveţi toată lumea muzicală în România! 3-4 concerte pe zi, incredibil! Invitaţia mea a venit prin Orchestra Filarmonică Regală din Londra şi mă bucur de relaţia profesională pe care o am cu acest ansamblu. Îmi dă, iată, şansa de a participa la mari festivaluri din lume, cum ar fi acesta.  

Având în vedere că sunteţi şi pianist, cum este să dirijaţi alţi pianişti? Vă gândiţi că aţi avea o viziune diferită, că aţi cânta altfel?

De fiecare dată, dar sigur că închid gura, pentru că ştiu cât de greu este să cânţi. Legat de Concertul pentru pian de Grieg, este amuzant faptul că sunt de 10 ani Director muzical al Filarmonicii din Bergen, Norvegia, unde a activat chiar Grieg iar în 2007, iar la comemorarea centenarului morţii compozitorului am cântat Concertul lui pentru pian de 21 de ori cu 13 pianişti. Gluma era că mă întorceam spre pianist, zâmbeam şi întrebam: deci, vrei să cântăm prea repede sau prea rar? Sigur, fiecare capodoperă, ca şi această lucrare, poate avea numeroase interpretări posibile. A fost fascinant, lăsând la o parte gluma anterioară, să cunosc concepţiile a 13 pianişti asupra unei singure lucrări. Aşadar, Concertul acesta are acum o puternică semnificaţie pentru mine acum.

Plănuiţi de asemenea să o întrebaţi pe Alexandra Dariescu dacă vrea să interpreteze concertul ”prea repede sau prea rar”?

Cu siguranţă! Lucrând împreună, o voi ruga să-mi cânte anumite fragmente şi să-mi spună ideile ei. Pentru că deşi fiecare dirijor poate sta pe podium şi urmări un solist, sunt importanţi factorii psihologici – un rallentando, accelerando, ceea ce solistul vrea să realizeze. E mult mai uşor dacă discutăm şi ajungem de asemenea să ne cunoaştem. Unele dintre cele mai bune concerte la care am luat parte au fost cele date alături de cei mai apropiaţi prieteni ai mei. Cred că această comunicare solist - dirijor este foarte importantă, mai ales în muzica romantică. Aştept cu nerăbdare să colaborez pe scenă cu Alexandra Dariescu, restul programului este de asemenea extraordinar! Simfonia a 6-a ”Patetica” de Ceaikovski - ce lucrare poate fi mai de impact? Nu cred că există piesă care să redea mai bine ultimele momente din viaţa cuiva.

Iar programul începe cu Uvertura Academică de Brahms.

Iubesc această lucrare! Este scrisă ca mulţumire pentru Universitatea din Breslau, care îi oferise titlul de Doctor onorific. Ce mulţumire minunată! Plină de bucurie, conţine cântecele studenţilor, cred că este o capodoperă şi deşi unii m-ar contrazice, nu aş fi deloc de acord. Cred că partea genială este să încorporezi muzici preluate. Şi cine ştia să facă asta mai bine ca Enescu? Era un maestru!

Cred că Brahms este un mod extraordinar de a începe un concert. Îmi place de asemenea că Brahms şi Ceaikovski se cunoşteau, nu aş spune că erau prieteni, cred că nu ar fi adevărat, pentru că mai curând se aflau într-o competiţie fructuoasă. Îl aduc înapoi în discuţie pe Grieg şi o întâmplare care îl înfăţişează la o petrecere stând între Brahms şi Ceaikovski. Exact asta am pregătit în programul acestui concert. Grieg era plasat la masă între cei doi pentru că gazda ştia că Brahms şi Ceaikovski îl plac mai mult pe Grieg decât se plac între ei. Eu privesc însă această istorisire într-un fel diferit. Grieg a fost un compozitor minunat, care a scris însă muzică în forme diferite faţă de Brahms şi Ceaikovski, preponderent miniaturi. Aşa că nu era o competiţie din acest punct de vedere şi Grieg era foarte bine poziţionat în acea situaţie între cei doi mari giganţi ai timpului.

Aţi spune că Romantismul este perioada dvs. preferată din istoria muzicii?

Cu siguranţă! Dar îmi place foarte mult şi muzica secolului 20, sunt un produs al acestui secol. Spun mereu că sunt specializat în perioada 1850 până în prezent, dar cine este compozitorul meu preferat? Beethoven! Iubesc muzica, toată muzica, deşi cariera mea s-a centrat pe capodoperele Romantismului târziu şi ale începutului de secol 20. Dar dacă mă trimiteţi pe o insulă pustie, care este compozitorul pe care l-aş lua cu mine? Muzica lui Beethoven!

Aţi realizat de-a lungul timpului foarte multe înregistrări? Cum reuşiţi să impregnaţi emoţia într-o înregistrare?

Trebuie să menţionez, le-am pus pe perete acasă şi mă uit la ele, am realizat până acum 150 de înregistrări. Unul dintre lucrurile pe care am început să le fac în Dallas, ca Director muzical al Orchestrei Simfonice de aici, din 1994 până în 2006, a fost să instaurez înregistrările live, pentru că aveam în fiecare săptămână 4 reprezentaţii ale aceluiaşi program şi simt că poţi scoate tot ce e mai bun atunci când în sală se află şi publicul. Aş spune că acest tip de înregistrări îmi oferă cea mai mare satisfacţie. Pot să simt energia sunetului orchestrei şi implicarea foarte mare a muzicienilor când cântă în faţa publicului. Aşa simţea şi Sergiu Celibidache. Eu am crescut însă ascultând înregistrări, comparând interpretări şi cred că atâta timp cât păstrezi un fel de elemente live, pentru că muzica este o artă vie, atunci situaţia este una fericită. Păstrezi adevărul acelui moment, chiar dacă vei avea poate o părere diferită peste câţiva ani, dar este o interpretare valabilă pentru acea zi, este aşa cum simţeai atunci. La fel ca o carte poştală, priveliştea se va schimba constant, dar în acea anume zi, arăta aşa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite