INTERVIU Emil Pantelimon, directorul Corului Madrigal: Programul „Oraşul Cântă“ reuneşte aproape 2.000 de muzicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” şi al Programului Naţional Cantus Mundi vorbeşte, într-un interviu pentru „Adevărul“ despre rolul Festivalului Internaţional „George Enescu“, ce aduce el Capitalei, dar şi întregii Românii, şi, mai ales, despre programele în care este implicat.

Unul dintre proiectele ediţiei din acest an a Festivalului „Enescu“ este şi „oraşul cântă“, program menit să aducă muzica mai aproape de oamenii din Capitală, în afara sălilor de spectacol. Cantus Mundi, programul condus de Emil Pantelimon. Într-un interviu pentru „Adevărul“, acesta spune că „Oraşul Cântă“ reuneşte aproape 2.000 de muzicieni, în cadrul unor recitaluri, spectacole de stradă şi al unor concerte în aer liber, corale sau instrumentale.

„Dacă George Enescu spunea că «muzica uneşte», noi, prin Programul Naţional Cantus Mundi, ne propunem să «unim România prin muzică», astfel încât şi de această dată corurilor din Bucureşti li se alătură, pe aceeaşi scenă, coruri din Dobrogea, Moldova, Banat şi Ardeal. Cel mai mic corist participant are 5 ani, iar la limita superioară nu am impus nicio restricţie de vârstă“, explică Pantelimon. 

Directorul Corului Naţional de Cameră „Madrigal- Marin Constantin“ vorbeşte şi despre rolul festivalului în ansamblul său şi despre cum contribuie activitatea corală în cadrul corului la dezvoltarea copiilor implicaţi. 

„Adevărul“: Sunteţi partenerii Festivalului Enescu în programul Oraşul Cântă, prin care muzica cultă ajunge în parcurile, muzeele, centrele comerciale şi de business ale Bucureştiului. Ce v-a determinat să vă alăturaţi acestui proiect?

Emil Pantelimon: Ne-am propus ca prin acest program, derulat în premieră în ediţia din acest an a Festivalului Internaţional George Enescu să aducem muzica cultă în spaţii neconvenţionale şi să triplăm, astfel, numărul de spectatori ai festivalului, ajungând la oamenii care locuiesc, lucrează sau vizitează capitala şi care poate au acces limitat la bogatul program desfăşurat în sălile de spectacol. Avem certitudinea că muzica îşi găseşte locul oriunde, iar în perioada Festivalului Enescu, cu atât mai mult se află în centrul atenţiei tuturor. Ne onorează asocierea cu Festivalul - emblemă a României şi considerăm că avem obiective similare în ceea ce priveşte educarea publicului prin oferirea de produse culturale de calitate.

Care este, în opinia dumneavoastră, rolul Festivalului Enescu? Ce aduce el României, mai apoi Bucureştiului?

Mi-e aproape imposibil să nu fiu subiectiv atunci când răspund la această întrebare, căci de Festivalul Enescu mă leagă amintiri din toate registrele profesionale. Pentru Bucureşti, este cu siguranţă un reper cultural îndelung aşteptat, o insulă de firesc ce apare o dată la doi ani şi ne încarcă pe toţi cei implicaţi - organizatori, parteneri, artişti, spectatori - cu cele mai alese trăiri. Pentru România, este o carte de vizită ce deschide cele mai ferecate uşi.

Cantus Mundi este în primul rând un proiect de integrare socială, mai apoi un proiect de educaţie muzicală. Acelaşi lucru se aplică şi în proiectul Oraşul Cântă?

Înainte de a deveni un program naţional finanţat de Guvernul României şi coordonat de un comitet interministerial, Cantus Mundi a fost un concept în mintea dirijorului internaţional Ion Marin. El a fost cel care şi-a propus să creeze cel mai amplu program de integrare socială prin cânt coral destinat copiilor şi tinerilor din România. Primul pas în conturarea acestui demers a fost implicarea membrilor Corului Madrigal, ansamblu a cărui experienţă profesională depăşeşte jumătate de secol pe scene de pe întreg mapamondul. 

Au urmat sute de evenimente, atât în săli consacrate de concerte, cât şi în spaţii atipice, în urma cărora am tras concluzia că muzica, dacă este de calitate, îşi găseşte publicul şi în afara graniţelor fizice care cuprind un act artistic. Cu siguranţă şi programul Oraşul Cântă are o componentă de incluziune socială, de această dată însă atenţia se mută pe public şi categoriile sociale care îl pot constitui. Atunci când muzica este prezentă în locurile unde lucrezi sau unde mergi la cumpărături sau la plimbare, e aproape imposibil să nu aibă un impact asupra ta şi a celor din jurul tău. Când muzica vine aproape, în mijlocul activităţilor cotidiene ale fiecăruia dintre noi, întreg… oraşul cântă!

Dimensiunea proiectului este una foarte mare, peste 30 de spaţii, pe o durată de trei săptămâni. Câte coruri vor participa, câţi copii, ce vârste, din ce regiuni ale ţării?

În programul Oraşul Cântă se reunesc aproape 2.000 de muzicieni, în spectacole de stradă, concerte în aer liber, corale sau instrumentale şi recitaluri ce au loc în Bucureşti pe toată durata Festivalului Enescu. Dacă George Enescu spunea că «muzica uneşte», noi, prin Programul Naţional Cantus Mundi, ne propunem să «unim România prin muzică», astfel încât şi de această dată corurilor din Bucureşti li se alătură, pe aceeaşi scenă, coruri din Dobrogea, Moldova, Banat şi Ardeal. Cel mai mic corist participant are 5 ani, iar la limita superioară nu am impus nicio restricţie de vârstă.

Care va fi repertoriul? Care sunt preferinţele copiilor?

Colegii noştri din departamentul Educaţie Muzicală al Programului Naţional Cantus Mundi au alcătuit o selecţie echilibrată de piese folclorice, muzică sacră, muzică cultă şi de inspiraţie modernă, din care fiecare ansamblu care s-a înscris şi-a ales repertoriul preferat. Copiii cântă cu bucurie împreună, iar dirijorul este responsabil să le cizeleze gusturile şi să le deschidă celor tineri orizonturile, astfel încât să înţeleagă şi să aprecieze muzica cultă. Avem coruri în program care au inclus în recital lucrări dificil de interpretat, chiar şi pentru maturi, cum e, de pildă “Festival Sanctus”, dar şi dirijori care au abordat lucrări de Enescu, având în vedere că participă într-un program asociat festivalului care îi poartă numele.

Cum contribuie activitatea corală la dezvoltarea copiilor din Cantus Mundi? Ce impact are, mai apoi, muzica cultă?

În primul rând, cântatul într-un cor de mic îţi dezvoltă abilităţi pe care nicio altă materie şcolară nu te ajută să ţi le însuşeşti - respiraţia corectă ar fi doar una dintre ele. Apoi, cântatul într-un cor înscris în Programul Naţional Cantus Mundi îţi oferă posibilitatea de a te afla pe scenă, în faţa publicului, mai devreme decât ţi-ai imagina - lansăm apeluri de participare la evenimente la nivel naţional cu o frecvenţă lunară sau chiar bilunară, în funcţie de perioada anului. După 8 ani de când derulăm Programul Naţional Cantus Mundi, avem bucuria să observăm evoluţia copiilor care au participat an de an la evenimente. 

Dacă la primele întâlniri erau timizi sau retraşi, acum sunt o adevărată comunitate. Constatăm aproape de fiecare dată că s-au legat prietenii noi între ansambluri din diferite colţuri ale ţării care se văd prima oară pe o scenă din capitală sau că ansamblurile îşi măresc numărul de membri cu prieteni sau fraţi care au aflat de Cantus Mundi şi vor să fie parte din program. 

Faptul că este un program derulat cu specialişti din Corul Madrigal aduce plusvaloare oricărui concert, astfel încât coriştii interacţionează cu muzica cultă încă de mici, într-un mod care să le facă plăcere - cântând pe scenă împreună cu prietenii lor. Dimensiunea socială a proiectului este dublată de cea educaţională, iar rezultatele se văd în timp. Într-o societate în care există nenumărate moduri de a ne dezbina, Cantus Mundi este singura iniţiativă durabilă care uneşte copiii şi tinerii României, pentru crearea unei identităţi sociale omogene, indiferent de educaţie, religie, etnie şi condiţie materială sau fizică

Unde vor putea fi ascultate corurile Cantus Mundi? Ce alte activităţi aţi pregătit?

Cele peste 250 de micro-concerte şi recitaluri programate în cadrul proiectului Oraşul Cântă au loc în parcuri, muzee, centre comerciale şi clădiri de birouri din toată Capitala, în perioada 31 august – 22 septembrie. Când am stabilit locurile de desfăşurare, am ales câte un parc din fiecare sector al capitalei în funcţie de numărul de vizitatori care îl frecventează zilnic, cele mai vizitate centre comerciale, muzeele din Bucureşti şi o amplă listă de centre de afaceri cu sedii în tot oraşul. Vom “îmbrăca” Bucureştiul în muzică pe toată durata Festivalului Internaţional George Enescu.

Cei interesaţi, pot afla programul concertelor, locul de desfăşurare şi ora la care se întâmplă din aplicaţia Enescu Experience. 

 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite