Interviu cu Paul Müller, directorul executiv al Filarmonicii din München

Dirijorul Sergiu Celibidache    FOTO Fundaţia Sergiu Celibidache

Orchestra pe care o vom asculta astăzi la Sala Palatului mai păstrează aproape jumătate dintre instrumentişti  care au cântat între 1979 – 1996 sub bagheta lui Sergiu Celibidache. Între ei, concert-maestrul român Lorenz Herschcovici-Năsturică, unul dintre favoriţii lui Celi. Die Münchner Philharmoniker este unul dintre cele mai mari aparate simfonice ale lumii.

Dacă despre orchestre se spune, în general, că au un sunet “francez” , “rus” sau “american”, după cum ne mărturiseşte Semyon Bychkov,  cel care va dirija Münchenul în această seară la Bucureşti,  sunetul germanilor este unul unic, un sound special care i se datorează,  într-o anumită măsură lui Celibidache. Nimeni nu poate schimba caracterul naţional, e ceva moştenit la naştere, spune Bychkov, cel care a dirijat de-a lungul carierei sale de şef rătăcitor orchestre ruseşti, franceze, germane şi americane. De acord până la un punct: dar dacă românul Celibidache a creat cea mai bună orchestră a vremii sale în Germania anilor 80, astăzi, mai ales astăzi, în era în care globalizarea a cucerit aproape totul, caracterul naţional al unei orchestre simfonice e un principiu care nu mai stă în picioare.  Iar simplul fapt că Celibidache a existat şi a creat prin ştiinţa şi geniul său orchestra cu sunet universal, Das Orchester, Die Münchner Philharmoniker, pe care avem privilegiul să o ascultăm astăzi în Festivalul Enescu, la 17 ani de la dispariţia dirijorului român, e pentru mine încă un argument că teoria”naţionalului” în muzică nu mai e de actualitate.

Vă  ofer în continuare câteva fragmente dintr-un interviu acordat de Paul Müller, directorul executiv al Filarmonicii din München, emisiunii Universul Celibidache, o emisiune muzicală prilejuită de centenarul UNESCO al naşterii marelui dirijor român, difuzată în august 2012 la Televiziunea Română.

Paul Müller, director executiv al Filarmonicii din München   FOTO wildundleise.de

Pe 4 iulie 2012, în seria concertelor de vară, Zubin Mehta a dirijat la Gasteig  Simfonia a 8 a de Anton Bruckner, un concert im memoriam Sergiu Celibidache. A fost un semn recunoştiinţă pentru Celibidache?

A fost foarte emoţionant. Maestrul Zubin Mehta a avut o relaţie foarte strânsă cu Sergiu Celibidache, mai ales o relaţie în plan spiritual, ştiţi că maestrul a intervenit de câteva ori când Celibidache era bolnav, s-a întîmplat o data şi la Viena, cu Simfonia a 4 a de Bruckner. Maestul Mehta a explicat că avea sentimentul că Celibidache era cu el pe scenă,  sau în spatele lui, şi le-a spus muzicienilor că vrea să dirijeze în spiritul lui Celi. Cred că ceva asemănator s-a întimplat pe 4 iulie. Reverenţa pe care noi împreună cu Zubin Mehta o aducem lui Celi este infinită, aceasta reverenţă se regăseşte şi la nivelul orchestrei,  pentru că tradiţia pe care Celi a instalat-o aici in München, trăieşte în continuare. Şi toti au fost însufleţiti de concert, ceea ce s-a întîmplat acolo nu poate fi decât foarte greu explicat în cuvinte.Sunt aşa numitele minuni care se întîmplă în lumea asta,  şi pentru care trebuie să fim recunoscători. Celi a fost prezent, a fost foarte prezent...

Cum anume a fost „prezent” ?

Bineînţeles că nu vă pot spune în ce formă, asta nu ne este dat nouă oamenilor, şi e bine că este aşa, acest tip de prezenţă este unul dintre cele mai interesante fenomene din această lume şi când este vorba de personalităţi atât de grandioase şi puternice, care au asemenea carismă cum avea Celi,  este cu atât mai extraordinar, şi lucrurile care se termină o dată cu viaţa corporală pot trăi mai departe în lumea artei,  şi în artă, în general , acesta este unul dintre cele mai minunate fenomene pe care le poate oferi arta. Asta arată capacitatea ei incredibilă de a mijloci într-un anume fel între tradiţie, prezent şi viitor, pentru că dacă n-ar exista viitor,  toată această idee ar deveni la un moment dat îndoielnică.

De ce l-a onorat Münchner Philarmoniker pe Sergiu Celibidache,  la 16 ani de la trecerea sa în eternitate ?

Sărbătorile sunt importante, însă maestrul Celibidache este în fiecare zi aici, aşa că nu trebuie să organizăm petreceri la nesfârşit ca să ne amintim de el, puteţi să fiţii sigur că este în fiecare zi aici. Aceşti muzicienii au lucrat foarte mult timp cu el, 50 dintre ei încă mai sunt azi în orchestră, ansamblul are 120 de membri, deci aproape jumătate l-au cunoscut şi prin ei Celi trăieste permanent  . La fel de interesantă este calitatea sunetului, acesta este semnul lui distinctiv care le-a fost transmis şi muzicienilor noi veniţi, un fenomen absolut fascinant pe care îl onorăm şi îl sărbătorim în fiecare  zi.  

Sergiu Celibidache a dirijat primul concert cu Münchner Philarmoniker pe 14 februarie 1979, cînd a fost numit Dirijor şef al orchestrei şi Director general muzical al oraşului Munchen, după mandatul lui Rudolf Kempe, iar ultimul în iunie 1996, cu doar 2 luni înainte de moartea sa. Ce a însemnat pentru filarmonică această perioadă de 17 ani ?

Nu eram aici în 79, eram prea tânăr dar l-am văzu mai târziu live cu Filarmonica din München, n-am să uit niciodată. Aceşti 17 ani au marcat orchestra mai mult ca orice altă perioadă până în prezent. Cu Celi s-au întâmplat nişte lucruri foarte neobişnuite, cu acest minunat Celi, pentru că  aici când este vorba de maestrul Celibidache, toţi îi spunem Celi, un apelativ folosit cu umor şi încărcătură pozitivă. Celi a lucrat atât de consistent cu orchestra, era mereu disponibil pentru ei, dovada fiind că în aceşti 17 ani a dirijat doar două concerte în alte locuri, şi au fost două concerte de binefacere la invitatia Preşedintelui Germaniei în rest nu a lucrat cu nici o altă orchestră. S-a concentrat doar pe Orchestra  din Munchen, ceea ce este este foarte grăitor.

S-a spus că în anii 80, Celibidache a creat la München orchestra Bruckner. Sunteţi de acord cu această afimaţie ?

Nu ştiu dacă doar orchestra Bruckner. Viziunea lui muzicală - care avea foarte mult de a face cu gândirea şi cunoaşterea - mergea până acolo că a construit o filosofie proprie,  pe care a numit-o Fenomenologia muzicii. A ţinut şi workshopuri şi prelegeri  în Mainz pe această temă, eu n-am articipat niciodata la ele, dar am vorbit cu persoane care au participat la ele şi ceea ce mi-au povestit denotă o forţă de convingere uluitoare. Aceasta Fenomenologie Muzicală  trăieşte mai departe, ea  a transformat orchestra  într-o orchestră de vârf  şi i-a confeirt o unique selling proposition singulară, în jargonul de marketing, pentru că ceea ce a făcut el cu orchestra din München nu mai există nicăieri. La timpul respectiv a consolidat reputaţia orchestrei, şi pe plan internaţional a ridicat la cote foarte mari valoarea ei de piaţă şi a catapultat-o la cota de azi. Îi suntem foarte recunoscători.

Care sunt caracteristicile păstrate astăzi de orchestră de la maestrul Celibidache ?

Cum vă spuneam, în ea mai sunt  50 de instrumentişti care au cântat cu el. Avem 120 de muzicieni, deci aproape jumătate, o jumătate care reprezintă o parte consistentă şi definitorie. Pe de altă parte este normal că ne împuţinăm,  ceea ce nu înseamnă că vom pierde ce a construit Celibidache în această orchestră, sunt sigur de asta.  Rolul maestrului în aceşti 17 ani, în această adevărată eră, cum putem spune, este enorm şi permanent, şi  întotdeauna  când este în turneu,  orchestrei  i se spune în permanenţă că are un sunet  foarte special. Acest sunet, cu siguranţă,  a fost imprimat prin Celibidache, iar apoi a fost definit de următorii dirijori - 5 ani James Lhevine, a fost 5 ani aici, apoi a venit Christian Thielemann pentru 7 ani, iar din septembrie va veni Lorin Maazel (Lorin Maazel este astăzi dirijorul principal al Münchner Philarmoniker nn).  Pentru noi toţi,  acest sunet, acest fenomen este un bun foarte valoros care deosebeşte orchestra de altele, lucru care pentru orchestră şi pentru toţi cei care se afla într-o competiţie este foarte important. Aşadar, partea frumoasă este că putem duce această tradiţie în viitor, ca ea să nu se piardă, în condiţiile în care ştim să o respectăm. Respectul este foarte important, pentru că nimic nu merge de la sine. Poate ştiţi cum se recrutează muzicienii într-o orchestră, ei îşi caută singuri colegii, dirijorul este implicat în acest proces, dar cei care îşi aleg colegii sunt instrumentiştii, ei sunt atenţi la sunetul lor, la personalitate, în primul rând la capacităţile de interpretare, toate aceste aspecte şi bineînteles muzicalitatea, joaca un rol foarte important, iar la sfârşit se hotărăşte tabloul general. Cred că acesta este motivul pentru care astfel de lucruri sunt continuate şi sunt foarte preţuite.   

Traducere Raluca Sava & Veronica Kirchner

În această seară la Sala Mare a Palatului, Filarmonica din München va interpreta sub bagheta lui Semyon Bychkov Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră op.8 de George Enescu, solist Gautier Capuçon,  şi Simfonia nr. 1 ”Titanul” de Gustav Mahler.