INTERVIU Rodica Mandache: „La fiecare concert mă închipui jucând ceva”

Actriţa Rodica Mandache

Este o prezenṭă discretă, dar constantă, în sălile de concert ale Festivalului George Enescu. Nu lipseṣte de la niciun eveniment, deṣi poate că viaṭa ar chema-o în altă parte: pe scena Teatrului Odeon, unde joacă, pe culoarele facultăṭii de teatru, unde predă actoria, sau în camera copilului, fiindcă e o tânără bunică.

Cine îṣi aminteṣte verva ṣi umorul negru, etalate de actriṭă în comedia joi.megaJoy, rol pentru care a primit premiul UNITER, nu o va recunoaṣte, ascunsă cum e, sub pălăriuṭele retro, ascultând cu reculegere sunetul muzicii.  

Ṣi totuṣi ea e Rodica Mandache.

Dumnezeu a făcut “stechere” pentru muzică, la toṭi oamenii

Sanda Viṣan - Pentru mulṭi, septembrie e luna muzicii. Pentru dv., care jucaṭi, predaṭi la universitate, sunteṭi ṣi bunică, aveṭi atâtea de făcut, sloganul a fost valabil pe perioada festivalului?

Rodica Mandache - Am aṣteptat Festivalul Enescu, ca toată lumea care a umplut sala aceea de 5.000 de locuri, ca ṣi sala Ateneului. Au aṣteptat cu toṭii doi ani, ca să îṣi hrănească sufletul. Din păcate, ceva s-a petrecut în creierul nostru, pentru că nu toată lumea simte nevoia să-ṣi hrănească inima. Aṣa se face că jumătate de sală e plină de străini. Vin de departe, probabil ṣi pentru că biletele sunt ieftine pentru ei. Pentru noi, nu, că asta-i situaṭia!

S.V. - V-aṭi luat abonament? V-am văzut la toate concertele din ciclul Marile orchestre ale lumii.

R.M. - Da, mi-am luat abonament. Imi place muzica. Eu nu sunt un om riguros. Luna septembrie ṣi Festivalul Enescu mă disciplinează ṣi îmi educă rigoarea. Mă simt mai profundă, câṣtig foarte mult în meseria mea de actriṭă. Incep să gândesc altfel, să fiu mai generoasă, mai înṭelegătoare. Mă simt mai înṭeleaptă, pentru că muzica se duce într-un loc anume. Dumnezeu a făcut “ṣtechere” pentru muzică, la toată lumea. La unii sunt cu curent mai mare, la alṭii, cu unul mai mic, dar fiecare poate trăi un moment de vârf, ascultând muzică simfonică. E falsă ideea că vulgul nu poate înṭelege. Nu i s-a dat. Dacă ar fi educat, dacă s-ar studia în ṣcoală, sunt sigură că toată lumea ar reacṭiona cum trebuie. Cu muzica, se curăṭă ceva în sufletele noastre. Ca atunci când faci curăṭenie de Paṣte.

S.V. – Credeṭi că există vreun echivalent al Festivalului Enescu în alte domenii ale artei, la noi?

R.M. -Toate festivalurile cred că sunt o ṣansă pentru oameni, pentru oraṣ, pentru meserie. Era cândva la Sighiṣoara acel festival, care acum a decăzut un pic. Dar, cine ṣtie, poate că se va ridica din nou. Apoi Sibiul are o deschidere permanentă, cu festivalurile ṣi marile spectacole. Clujul, maghiarii fac un festival extrordinar de bun. Am luat parte, ca actriṭă, când cu Teatrul Odeon, când cu teatrul underground. Am văzut spectacolele tinerilor, care erau extraordinare. M-am simṭit ca mâṭa pusă cu botul pe labe. Am fost impresionată, mai ales că eu lucrez cu studenṭii.

Toate festivalurile sunt importante. Din păcate noi suntem o naṭie de procurori ṣi ne gândim mereu cum nu e chiar aṣa de bine cum ne-am fi aṣteptat. De pildă, în loc să te bucuri că-l vezi pe Malkovich, care e un actor senzaṭional, ṣi că e la cinci metri de tine, oficiind ca un actor oarecare, tu spui că nu e bine. El ṣi-a permis să facă un lucru în care nu are 100% curaj, aṣa cum a făcut ṣi Rebengiuc, care a spus textul senzaṭional, cu mare candoare, iar toti cântăreṭii aceia mari l-au respectat. Aerul se magnetizează în jur, când un actor e mare ṣi spune bine ceea ce spune.

S.V. -Vorbiti de Gurre-Lieder, a lui Schönberg. Aveṭi această aṣteptare de la festival, să aducă ṣi lucruri noi, pe care nu le-aṭi mai văzut la ediṭii anterioare sau în stagiunile obiṣnuite?

R.M. - Imi place întrebarea. N-am ṣtiut să-mi răspund mie cum e festivalul de anul ăsta, până nu mi-aṭi pus această întrebare. Schönberg e foarte greu, nu fuge nimeni de acasă, pentru a-l asculta.

S.V. - Trebuie totuṣi să spunem că acesta nici nu a fost Schönberg-ul epocii dodecafonice, ci mai curând unul postromantic.

R.M. -Tot greu rămâne.

Nu fuge nimeni de acasă, pentru Schönberg

R.M. - In general, festivalul de anul acesta a venit cu lucruri complicate, care îṭi pun cultura la răsfoit: trebuie să te gândeṣti dacă ṣtii. Dacă nu, să cauṭi în Larousse, ca să fii pregătit. La ultimele trei ediṭii, trona Beethoven sau Mahler ṣi ṣtiai. E o mare bucurie a melomanului ṣi a omului de cultură să recunoască lucrul pe care îl aude. Dar trebuie să vină ṣi ediṭii ca aceasta, în care am învăṭat mult. Bucuria senzuală, pe care ṭi-o dă muzica, am avut-o mai rar anul acesta.

S.V. -Dar aṭi avut bucuria cunoaṣterii.

R.M. – Generaṭia noastră aṣa e: ṣtii că singurul lucru pe care poṭi să-l faci bine pe pământul ăsta e să înveṭi. Bucuria învăṭatului nu poate să ṭi-o ia nimeni. Uneori, fiind prea bunică, n-am ajuns la unele concerte. Pe mine mă doare dacă nu ajung undeva. Apoi, pe lângă muzică, mai e ṣi bucuria că te îmbraci frumos...

S.V. - Că te îmbraci, pur ṣi simplu, pentru că nu toată lumea se îmbracă frumos. Ignorarea codului vestimentar cred că e o problemă, care ṭine de relaxarea generala a regulilor, ce asigură armonia unei comunităṭi.

S.V. - Eu vorbesc despre mine: încerc să mă îmbrac frumos. Iṭi pregăteṣti sufletul ṣi apoi te întâlneṣti cu multă lume cunoscută, pe care n-ai văzut-o demult. Toată lumea ascultă cu reculegere.  Anul acesta s-a aplaudat mai puṭin între părṭi, cei care au venit au fost mai educaṭi. Probabil că au fost mai puṭini cei care cred că a veni la concert e monden ṣi face bine la alegeri.

S.V. - Intrucât anul acesta a fost o problemă procurarea biletelor, vă pun o întrebare în ton: pentru care dintre interpreṭi aṭi fi făcut moarte de om, ca să intraṭi?

R.M. - In general, pentru Gergiev sau pentru Ion Marin aṣ fi făcut asta. Eu fiind actriṭă, anul acesta mi-a plăcut ludicul lui Barenboim, pentru că pleacă din locul lui: el, ca pianist, este uluitor ṣi se joacă de-a dirijorul. Nu are seriozitatea dirijorului.

S.V. - Să înṭeleg că seriozitatea dirijorului ar fi reprezentată, de pildă, de Karajan?

R.M. – Da, ṣi chiar Gergiev. E atât de sever aerul în jurul lui, încât eu nici nu îndrăznesc să mă miṣc, chiar dacă am nevoie de batistă. Pe când la Barenboim, puteam să ṣi dansez.

Cu muzica se aṣează altfel organele

R.M. - Concertele simfonice sunt totuṣi o educaṭie în masă. Acei 5.000 de oameni care vin la Sala Palatului pleacă mai educaṭi. Ca ṣi cum au făcut o ṣcoală de vară, nu în ultimul rând în ce priveṣte bunele maniere. Nu ṣtiu ce se întâmplă, se aṣează altfel organele, se distanṭează, stai altfel cu mâinile, saluṭi altfel, toată lumea îṭi face complimente, sau îṣi aduc aminte că ai jucat în ceva.

S.V. - Cu studenṭii dv. vorbiṭi despre aceste lucruri? De fapt, v-au ieṣit în cale la festival nu doar studenṭii dv., ci ṣi tinerii pe care îi ṣtiṭi din teatrul underground?

R.M. - Aici se pune problema banilor: fără să vrei, ṣtii că e un teren minat. Dar există ṣi alte posibilităṭi, au fost ṣi concerte în piaṭa festivalului. Nu e important dacă i-am văzut sau nu. Cred că s-a produs o mutaṭie în creier, sau e puṭin mai la dreapta sau mai la stânga: sunt lucruri fără de care un artist nu poate să existe, dar ei nu mai ṣtiu să meargă pe drumul ăsta. Sunt surzi ṣi orbi la lucrul acesta.

S.V. - Fiindca faceti o afirmaṭie mai generală, vă întreb: cultura nu mai reprezintă un element important în metabolismul creaṭiei actoriceṣti, pentru tineri?

R.M. - Nu mai reprezintă. Ṣi nu doar pentru actori. Tinerii au cu totul alt drum. In înṭelepciunea pe care mi-o dă vârsta, gândesc că ar trebui eu să învăṭ pe ce drum să le ies înainte, ca să le spun ce minunat e să ṣtii. Or, ei te ascultă, învaṭă, scriu în caiet ṣi peste trei ani, dacă-i întrebi cine-i Prinṭul Mîṣkin, nu mai ṣtiu nimic.

S.V. -Imi spunea colegul meu de studii, actorul Doru Ana, că a creat la UNATC, unde predă, o secṭiune în care studenṭii să afle cine sunt marii actori români, fiindcă nu ṣtiau cine e Irina Petrescu, de pildă.

R.M. – Tinerii nu ṣtiu cine-i Prinṭul Mîṣkin, cine sunt Dostoievski, Mateiu Caragiale, Marin Preda. Când citesc Intrusul, pun din pornire eticheta de roman comunist. Le spui apoi că, din cauza romanului, acel om a plătit cu viaṭa. Devin puṭin mai interesaṭi: în faṭa crimei, toată lumea este atentă. După aceea vezi că s-au îndrăgostit de roman ṣi se luptă să joace în dramatizare. Deci nu sunt vinovaṭi ei, ci ṣcoala.

S.V. - Poate ṣi societatea, în ansamblu.

R.M. - Societatea a fost mereu amestecată, mai bună, mai proastă, au fost războaie, foamete. Cu toate lucrurile rele, totuṣi oamenii citeau, se bucurau. La ora asta, eu le explic, ei sunt buni, cuminṭi, învaṭă, iau premii... Le spun că numai în ziua când le va bate inima ṣi vor simṭi că vor să ajungă mai repede la repetiṭie, să fie împreună, să oficieze împreună, numai atunci vor fi făcut primul pas spre actorie. Văd în ochii lor o privire dureroasă. Nu se poate sări peste etape, dar nu sunt ei de vină. In momentul în care puterea instaurată se comportă cu tineretul într-un fel detaṣat, spunând că mai bine ne faceṭi glorie în altă parte ṣi că nu avem nevoie de voi aici, nici nu putem să le cerem să fie altfel.

S.V. -Să ne întoarcem la Festivalul Enescu, din perspectiva spuselor dv. Inseamnă ca noi, melomanii care mergem la festival, citim ṣi mai vedem ṣi expoziṭii sau film, suntem o rasă aflată în extincṭie?

R.M. - Nici vorbă! Totdeauna au existat boli, ciumă, holeră, momente sinistre ṣi prăpăstii între generaṭii. Aṣtept să se refacă armonia. Muzica poate să facă acest lucru. Poate că de aceea alergăm aṣa la festival: instinctul te îndeamnă să fii împreună cu o lume care, adunată, ar putea să emane ceva bun, zeii să te ajute să mergi mai departe ṣi să-i ajuṭi ṣi pe ceilalṭi.

CV

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală ṣi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureṣti, actriṭa a urcat pe scenă încăa de la începutul anilor ’60.

A jucat în diverse teatre din ṭară, dar cea mai consistentă parte a carierei sale s-a desfăṣurat la centenarul Teatru Odeon. Aici a realizat ṣi rolul Adel, din spectacolul joi.megaJoy, care i-a adus premiul UNITER, în 2007.

După cum mărturiseṣte actriṭa, regizorul producṭiei, Radu Afrim, a reprezentat marea sa ṣansă, fiindcă a remodelat-o, într-un moment fericit al vieṭii ei ṣi unul de mare fantezie, al vieṭii lui.