Festivalul George Enescu

articolul anterior articolul urmator

INTERVIU VIDEO Pianista Elisabeth Leonskaja: „Câştigarea Concursului «Enescu» a fost un mare succes al vieţii mele“

2
9 Sep 2019 19:56:12
Autor: Dana Mischie, Otilia Andrei, Dorin Constanda
Pianista Elisabeth Leonskaja trăieşte mereu, pe scena Ateneului, momente sentimentale                              FOTO: Adevărul
Pianista Elisabeth Leonskaja trăieşte mereu, pe scena Ateneului, momente sentimentale                              FOTO: Adevărul

Celebra pianistă Elisabeth Leonskaja, care a interpretat, duminică, „Imperialul“ de Beethoven, la Ateneu, spune că şi-a început în România, în 1964, o carieră prodigioasă, în care muzica lui George Enescu a fost tot timpul un reper.

Duminică, alături de Orchestra simfonică a Radiodifuziunii din Viena, dirijată de Horia Andreescu, pianista Elisabeth Leonskaja a cântat Concertul nr. 5 în Mi bemol major pentru pian şi orchestra, supranumit şi „Imperialul“, de Ludwig van Beethoven. 

„Marea doamnă a şcolii sovietice“  nu este la prima sa vizită la Bucureşti, un tărâm muzical de care o leagă decenii de performanţe extraordinare, printre care şi câştigarea competiţiei de pian, în 1964, a Concursului „Enescu“.

Pianista Elisabeth Leonskaja, născută la Tbilisi, Georgia sovietică, în 1945, a studiat la Moscova, în prezent cu cetăţenie austriacă. Leonskaja a studiat pianul de la şase ani, apoi a continuat studiile la şcoli de specialitate din Tbilisi, pentru ca la 11 ani să susţină pentru prima dată o orchestră cu Beethoven iar doi ani mai târziu şi-a demonstrat talentul cu un solo. În 1964 a început Conservatorul de la Moscova, timp în care a câştigat trei mari premii. În 1964, pe când avea 19 ani, Elisabeth Leonskaja a câştigat Secţiunea Pian a Concursului „Enescu“, afirmând că a fost mereu influenţată de această „creaţie specială“. În 1978, a părăsit Rusia pentru Austria, stabilindu-se la Viena.

A concertat de mai multe ori la Festivalul „George Enescu“, anul acesta reiterând colaborarea cu dirijorul român Horia Andreescu.  Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, celebra pianistă vorbeşte despre Imperialul lui Beethoven, pe care l-a cântat duminică seară la Ateneu, despre colaborarea cu Horia Andreescu, dar şi despre legătura specială pe care o are cu Ateneul Român,, spaţiu în care şi-a început„viaţa concertistică“.

„Adevărul“: Ce ne puteţi spune despre Imperialul de Beethoven, pe care l-aţi interpretat duminică la Ateneu?

Elisabeth Leonskaja: Festivalul „George Enescu“ e plin de programe unice cu adevărat. Am cântat duminică după-amiază şi am încercat să simţim că este seară. Să vorbeşti despre Imperialul lui Beethoven nu e uşor, muzica vorbeşte de la sine. L-am mai cântat, am învăţat acest concert când eram adolescentă, l-am aprofundat de-a lungul anilor. 

Nu e uşor, este o muzică la un nivel atât de înalt, dar în acelaşi timp e atât de aproape de inimile noastre. Nu e uşor să atingi sacrul în fortissimo, în pianissimo, în a  doua parte, în bucuria de la final. „Imperialul“ lui Beethoven mereu o provocare.

Cum a fost colaborarea cu dirijorul Horia Andreescu?

Este vorba de o prietenie veche. Îl iubesc pe acest muzician, care este atât de sincer în tot ceea ce face. Aşa că, de fiecare dată, devine foarte natural să creez o interpretare alături de el. (Foto dreapta: bachtrack.com)

Ce înseamnă pentru dumneavoastră să cântaţi în spaţiul Ateneului Român?

Da, e un moment foarte sentimental pentru că, în trecut, am fost unul dintre câştigătorii Concursului „George Enescu“. A fost un mare succes al vieţii mele, aşa că viaţa mea concertistică a început probabil de la acel moment.

Este publicul din străinătate deschis la muzica lui Enescu?

Da, bineînţeles. Acum sunt alte timpuri. Cred că faţă de acum 20 de ani, de exemplu, acum se cântă orice compozitor peste tot în lume. 

De exemplu, din experienţa mea în Enescu, aş spune că nu e deloc uşor să cânţi muzica sa, pentru că este atât de specific românească, în cel mai bun sens. Interpreţii trebuie să deţină un simţ deosebit al frazării. E o idee foarte bună să convingi orchestre de oriunde din lume să cânte o compoziţie de-a lui Enescu. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

1mike
9.09.2019, 20:50:10

Am avut ocazia s-o ascult pe Elisabeth Leonskaja la Bruxelles si a fost o incantare! Geniala! Culmea, la un moment dat s-a stins lumina in sala iar ea a continuat sa cante ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Este o mare onoare s-o avem la București.

+1 (1 vot)
Gheorghiu Violeta
10.09.2019, 17:15:02

Duminica trecuta concertul de la Ateneu a fost de neuitat.Orchestra Radio din Viena,pianista E.Leonskaia si Maestrul H.Andreescu ne-au incantat timp de 2 ore cu o muzica interpretata sublim.