Măiestria lui Christian Zacharias

Marele pianist Christian Zacharias va susţine, în ultima seară a festivalului, de la ora 16.30, un recital de excepţie la Ateneu, având în program lucrări de Brahms, Schumann şi Schubert.

Lavinia Coman

Cele două Rapsodii op. 79 au fost compuse de Johannes Brahms (1833-1897) în anul 1879 şi publicate un an mai târziu. Unii comentatori au văzut în caracterul lor o revenire a compozitorului din perioada tinereţii furtunoase. Foarte diferite de rapsodiile lui Liszt, aceste piese nu mai au caracterul improvizat de pot-pourri, asociat îndeobşte cu genul respectiv, concepţia lor fiind riguroasă şi exprimată cu precizie.

Rapsodia nr. 1, în si minor e un amplu scherzo cu trio. La început apare o temă vehementă, reformulată curând în tonalitate majoră, după care intră în scenă o melodie gingaşă, cântată încetişor. Urmează episoade de dezvoltare şi reluări ale temelor, încadrate în schema tripartită menţionată. Încheierea se realizează printr-o coda bazată pe desfăşurarea ascendentă, din bas către registrul acut al pianului, a celei de a doua teme.

Rapsodia op. 79 nr. 2, în sol minor e o pagină celebră, probabil datorită caracterului eroic al muzicii şi marii bogăţii tematice pe care o conţine. Forma se înscrie în schema unui allegro de sonată cu o dezvoltare amplă. Patru teme prezentate alternativ, în opoziţie sau concomitent, brăzdează partitura de la un capăt la celălalt, dând viaţă unei muzici de o atractivitate cuceritoare, de la al cărei farmec, de fapt, ascultătorul nu se poate desprinde.

Linii melodice emoţionante

Kater Murr (Motanul Murr) este una din operele cele mai surprinzătoare din literatura romantică germană. Autorul, E. T. A. Hoffmann, conturează aici silueta neliniştitoare a lui Kreisler, un bătrân capelmaistru nebun. Personajul l-a impresionat în aşa măsură pe Robert Schumann (1810-1856) încât, stimulat şi de imaginea reală asemănătoare cu un coleg compozitor cunoscut de el, compune o amplă lucrare pentru pian, pe care o atribuie acestei înrudiri spirituale. Suita Kreisleriana op. 16 este un titlu de referinţă al muzicii romantice şi o capodoperă schumanniană, creată în anul 1838, an de mare prolificitate a compozitorului. Lucrarea e dedicată lui Fr. Chopin. Se observă caracterul sumbru, demonismul înfricoşător care predomină în expresia unei mari părţi din operă. Acestor stări li se opun străfulgerări de seninătate, gingăşie, tandreţe.

Cele opt piese ce alcătuiesc ciclul sunt aranjate astfel, încât numerele impare sunt violente, turbulente, fantastice, iar numerele cu soţ sunt lente, depresive, cu încercări nehotărâte de revoltă. Prima mişcare, Extrem de agitat, conturează un elan frânt de fiecare dată când se apropie de culme. În secţiunea mediană se degajă euforia unei destinderi trecătoare. Piesa a doua, Foarte intim şi nu prea repede, cea mai dezvoltată din întregul ciclu, dezvăluie o frumuseţe melodică emoţionantă. La acest fragment se referea Schumann, când îi vorbea Clarei despre „o muzică simplă de tot, venită direct din inimă”. A treia piesă, Foarte agitat, exprimă nelinişte, exasperare, uneori chiar brutalitate. Melodia celei de a patra piese, Foarte lent, pare a fi întruchiparea sonoră a lui Eusebius, personajul visător din perechea duală care caracterizează eul compozitorului. Consolare, graţie, poezie aduce prezenţa acestui personaj imaginar, dar atât de prezent în opera lui Schumann. Piesa a cincea, Foarte însufleţit, mărturiseşte o strânsă apropiere de muzica lui Chopin, exprimând suferinţă, exasperare până la delir, nefericirea în formă extremă. A şasea piesă, Foarte lent, evocă dulcea obsesie a lui „a fost odată”, prin melodia unei vechi balade germane, preluată şoptit de la o voce la alta. A şaptea piesă, Foarte repede, cea mai scurtă din întregul ciclu, este propulsată de un elan frenetic, diabolic, încheiat cu câteva acorduri mari, rău prevestitoare, parcă auzite de dincolo de mormânt. Epilogul spectral aduce în ultima piesă, Repede, în joacă, o cavalcadă nocturnă misterioasă, cu formule ciocănite exasperant, de o violenţă nemiloasă. După ultima apariţie, refrenul dispare ca înghiţit de o prăpastie. Maestrul Kreisler s-a retras în tenebre, de unde apăruse în faţa noastră, adus de Hoffmann şi de Schumann împreună.

Figuraţii scânteietoare

Definitivată de autor în anul 1828, Sonata în Si bemol major, D 960 este ultima lucrare de anvergură compusă de Franz Schubert (1797-1828), care avea să treacă în eternitate doar două luni mai târziu. Tema principală a primei părţi, Molto moderato, pare că se iveşte dintr-un vis, pentru a ne conduce într-o lume de înţeleaptă resemnare, dincolo de orice mizerie şi disperare. A doua temă, o complementară lirică a celei dintâi, desăvârşeşte conţinutul ei ideatic şi expresiv. Dezvoltarea cu înfruntări dramatice se îndreaptă spre acalmia reprizei, propunând o nouă armonizare şi conducând spre o mare coda, unde tema principală reapare în trei ipostaze diferite, pentru a se întoarce la tăcerea din care s-a ivit.

Partea a doua, Andante sostenuto, este inima şi apogeul sonatei, de o frumuseţe greu de descris. O melodie calmă, uşor plângătoare, se deapănă pe fundalul clopotelor solemne din bas, în pedală ostinato. Treptat, tema îşi schimbă expresia, devenind un imn solemn, în extazul mistic sugerat de figuraţia scânteietoare. O modulaţie bruscă schimbă coloritul şi aduce concluzia spiritualizată, epurată de lumina celestă.

Partea a treia, Allegro vivace con delicatezza, e un scherzo tandru, de o poezie aproape ireală, cu aluzii fugitive la sunete îndepărtate. Finalul, Allegro ma non troppo, se bazează pe o temă sprinţară aflată în contrast cu o altă idee melodică amplă, imnică, o reamintire din ambianţa primei părţi a sonatei. Construcţia în formă de rondo sonată opune episoade diferite ca sens expresiv şi conduce, printr-un lung lanţ de modulaţii, spre stretta scurtă, scânteietoare, voioasă, ca o aluzie prietenoasă la spiritul lui Beethoven, marele său geniu tutelar, care părăsise această lume, nu cu multă vreme în urmă.

Director al Festivalului Mozart

Pianistul german Christian Zacharias a debutat ca dirijor cu Orchestra Suisse Romande, în 1992. În 2000 a debutat şi în Statele Unite, unde a dirijat Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, respectiv Orchestra Filarmonică din New York, în 2006. Deţine funcţia de director artistic al festivalulului anual Mozart, al Orchestrei Simfonice din Barcelona. Este dirijor principal al Orchestrei de Cameră de la Lausanne (din 2000) şi dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Göteborg, din sezonul (2002-2003). O importantă distincţie obţinută a fost cea din 1975, şi anume premiul I la Competiţia Ravel de la Paris. Mai mult, CD-ul său cu fantezii, rondo-uri şi alte lucrări pentru pian, de Mozart, a câştigat „Diapason d’Or”.

PROGRAM

Duminică 20 sept. ora 16.30
Ateneul Român     Seria „Recitaluri şi concerte camerale“

Recital CHRISTIAN ZACHARIAS (pian)

Program:
Brahms – Rapsodia în si bemol minor, op. 79 nr. 1
Schumann – Suita „Kreisleriana“    
Brahms – Rapsodia în sol minor, op. 79 nr.2
Schubert – Sonata în Si bemol major, D960