Omagiindu-ne maeştrii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO C.R. Andrei
FOTO C.R. Andrei

A devenit o tradiţie ca, în 19 august, omagiind ziua de naştere a lui George Enescu, Muzeul ce-i poartă numele să organizeze o seară specială, în care muzica maestrului să fie interpretată de personalităţi recunoscute pentru ştiinţa tălmăcirii paginilor camerale.

Şi de această dată, publicul a fost invitat să asculte asemenea opusuri de mare rafinament, dar într-un context mai larg, prefaţând vernisajul expoziţiei „Constantin Silvestri, eminent susţinător al creaţiei enesciene”, chiar la împlinirea celor 55 de ani de la premiera românească a operei Oedip, dirijată de Silvestri, în cadrul primei ediţii a Festivalului „Enescu”.

După cum au subliniat şi muzicologul Viorel Cosma – consultantul ştiinţific al expoziţiei – şi directorul Cristina Andrei, numeroasele printuri (realizator Adina Sibianu, grafica Aurelian Popovici) ce includ fotografii, afişe, programe de sală, articole, partituri cu dedicaţie, recompun în imagini (parte inedite) viaţa dirijorului şi compozitorului Constantin Silvestri, la centenarul naşterii sale, relevând totodată legătura sa permanentă cu Enescu şi cu creaţia acestuia, pe care a promovat-o consecvent în ţară şi în străinătate. În sala Cantacuzină a Muzeului, am revăzut sau am descoperit repere din copilăria, adolescenţa şi devenirea sa ca muzician de cotă internaţională, pe scene importante din lume, deopotrivă la Ateneu sau la Operă (fiind, în anii ’50, directorul al Filarmonicii, apoi al teatrului liric bucureştean). Desigur, sunt reflectate şi demersurile Fundaţiei „Silvestri”, înfiinţată de Iosif-Ion Prunner care a iniţiat şi orchestra cu acelaşi nume şi concursul pentru dirijori ce poartă numele reputatului muzician (păcat că nu apare, măcar în treacăt, şi dirijorul Sergiu Comissiona, discipol, prieten al lui Silvestri, ba chiar preşedinte de onoare al fundaţiei şi al competiţiei), apoi cele datorate pianistei Anda Anastasescu, în Anglia şi la Tg. Mureş (unde a creat Festivalul „Silvestri”), precum şi monografii scrise de John Gritten sau Raymond Carpenter, menţionându-se şi apariţia, în acest an, a volumului semnat de pianista Lavinia Coman. Sunt expuse, de asemenea, o sculptură de Diane Gorvin şi o linogravură ce-l înfăţişează pe Silvestri în viziunea lui Denis May.

image

Dar în aula Palatului Cantacuzino am ascultat, în „Medalionul George Enescu”, cinci din cele Şapte cântece pe versuri de Clement Marot şi patru cântece de tinereţe (versuri de Prudhmonne, Rolland, Roderick sau populare), abordate cu sensibilitatea şi expresivitatea bineştiute de către soprana Georgeta Stoleriu şi pianista Verona Maier, un duo care, într-o colaborare impecabilă, a subliniat, cu fineţe de filigran, farmecul, tristeţea, cochetăria, sau poezia cuprinse în acele miniaturi, Eu mă duc, codrul rămâne fiind, din nou, impresionant prin dramatismul trăirilor profund umane, atât de simplu şi de adevărat cuprinse în versul popular care i-a inspirat lui Enescu o bijuterie vocală.

image

Dacă reîntâlnirea cu arta celor două muziciene este, întotdeauna, o încântare şi o certitudine a elevaţiei şi eleganţei artistice, prezentarea Rapsodiilor enesciene în transcripţia pentru pian la patru mâini semnată de Marius Sireteanu şi abordată de Duo „Remember Enescu” (tinerii Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu) a constituit o surpriză, mai ales că, în urmă cu doar câteva zile, la Festivalul de la Sinaia, reascultasem varianta propusă de Valentin şi Roxana Gheorghiu (în aranajamentul maestrului). Construite cu sobrietate şi… seriozitate, într-un demers ce urmăreşte atent detaliile partiturilor originale, transcripţiile celebrelor lucrări au fost redate cu dăruire (deşi poate aşteptam un plus de strălucire, de voioşie sau nostalgie evocatoare în maniera de cânt, mai aproape de ceea ce a gândit autorul), trezind interesul publicului şi prin noutatea acelor versiuni şi prin preocuparea cu care pianiştii se implică în promovarea creaţiei enesciene. 

Dacă prima Rapsodie a fost mai încărcată cu „înflorituri” şi mai puţin tratată ca o explozie de ritmuri şi melodii cuceritoare, din punctul meu de vedere cea de a doua s-a apropiat mai mult de spiritul muzicii, de atmosfera cumva marcată de introspecţie, probabil răspunzând structurii şi temperamentului lui M. Sireteanu şi deopotrivă al interpreţilor, vizibil preocupaţi de analiză, de lucrul serios şi meticulos – poate că un plus de exuberanţă tinerească ar aduce acel specific care a cucerit întreaga lume şi a asigurat celebritatea unor opusuri atât de îndrăgite de melomani, dar aproape repudiate de Enescu, mâhnit că alte creaţii mult mai elaborate şi complexe îi sunt umbrite, în preferinţa tuturor, de frumuseţea simplă şi directă a Rapsodiilor de tinereţe. Remarcabil este însă faptul că apar noi astfel de încercări de prezentare a partiturilor sale, în dorinţa de a le oferi publicului care astfel să le redescopere în varii moduri.

Constantin Silvestri a fost şi un redutabil pianist – ar fi interesant de… intuit care i-ar fi fost reacţia ascultând asemenea adaptări-transcripţii-aranjamente -, dar cu certitudine expoziţia vie ce surprinde câte ceva din propria carieră şi creaţie, „alăturată” unui program cameral Enescu s-a dovedit o „combinaţie” inspirată, într-o frumoasă seară de 19 august…

silvestri
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite