Orchestra Europa Galante, dirijată de Fabio Biondi, pe scena Ateneului, pe 5 septembrie, în seria Concertelor de la miezul nopţii

De la ora 22.30, pe 5 septembrie, la Ateneu, vom putea asculta, în seria Concertelor de la miezul nopţii, Orchestra Europa Galante, dirijată de Fabio Biondi, care va interpreta opera "Silla" de Georg Friedrich  Händel.

Text de  Ligia Ardelean

 Georg Friedrich Händel (1685-1759), compozitor şi organist german, titan din amurgul barocului – alături de compatriotul său J.S.Bach – a lăsat o vastă şi diversă moştenire muzicală din care fac parte suitele „Muzica apelor” şi „Focuri de artificii”, 8 concerte pentru orgă, numeroase concerti grossi, lucrări instrumentale. A excelat însă în muzica vocală compunând peste 120 de cantate, vreo 30 de oratorii – între care celebrul „Messias” – şi vreo 45 de opere precum „Rinaldo”, „Giulio Cesare”, „Alcina”, „Serse” etc., etc. Beethoven îl numea „maestrul nostru, al tuturor” adăugând: „Mergeţi la el să învăţaţi cum se obţin efecte maxime prin mijloace atât de simple!

      „Silla”, a patra opera seria pe care Händel – naturalizat englez – a compus-o la Londra, îl are ca personaj titular pe Lucius Cornelius Sulla, general şi politician din Roma antică, notoriu pentru sângeroasele reprimări ale adversarilor săi, instaurarea unei dictaturi personale şi neaşteptata abdicare, după numai trei ani, urmată de retragerea din viaţa publică. Libretul lui Giacomo Rossi surprinde această perioadă într-o manieră superficială, frivolă chiar, întâmplările şi personajele fiind doar pretexte pentru o muzică atractivă în sine. Conştient el însuşi de aceasta, compozitorul a reciclat-o în următoarea sa operă, „Amadigi di Gaula”. Se găsesc în partitură ingrediente tipice operei baroce: virtuozitate vocală etalată în arii de bravură care alternează cu cele menite să redea sentimente diverse, contrastante uneori, scurte duete lirice aferente celor trei cupluri, câteva pagini orchestrale – între care marşuri cu trompete strălucitoare şi aproape nelipsita „furtună pe mare” – efecte de ecou, atât de iubite şi ele în epocă; totul, înlănţuit prin succinte recitative şi încheiat cu un tutti apoteotic. Singura voce masculină a operei este cea de bas a zeului Marte, deus ex machina, într-o elocventă arie războinică. În rest, doar voci feminine, cu timbru grav de mezzo sau contralto pentru personajele masculine interpretate fie în travesti, fie de către contratenori, precum – în epocă – de către castrati. Spre deosebire de libretul păstrat integral, din partitură s-au pierdut anumite numere muzicale, mai ales din ultimul act, ceea ce a condus la câteva neconcordanţe între evenimentele acţiunii şi transpunerea lor sonoră.

            Premiera absolută a operei „Silla” a avut loc – se pare – ca unică reprezentaţie privată, la Londra în 1713, opera fiind oferită publicului larg abia în secolul nostru. 

            Actul I. Triumfător atât asupra rebelilor străini aflaţi sub dominaţia romană cât şi asupra duşmanilor săi personali din interior, Silla revine la Roma trecând în sunet de trompete pe sub arcul de triumf înălţat în cinstea sa. Apoi se autoproclamă dictator şi unic legiuitor, spre consternarea soţiei sale, Metella, a tribunului Lepido şi a consoartei lui, Flavia care cade pradă unor viziuni de rău augur. Evenimentele tulbură şi proaspăt înfiripata iubire dintre Celia şi Claudio, cei doi aflându-se în tabere politice adverse. După confruntarea cu Silla – pe care-l acuză că distruge libertatea romană – Claudio jură să continue lupta împotriva tiraniei.

            Actul al II-lea. Încercând să o seducă pe Celia, Silla este descoperit şi împiedicat de soţia sa. El se orientează apoi spre Flavia dar, surprins de soţul ei, Lepido, se apără atacând; îl acuză pe acesta că a conspirat împotrivă-i şi-l întemniţează împreună cu consoarta lui. În aşteptarea execuţiei, cuplul îşi ia rămas bun. O soartă similară pare hărăzită şi lui Claudio, smuls de lângă Celia şi închis într-un turn unde îşi ia adio de la viaţă privind arena în care urma să fie dat pradă animalelor sălbatice. Metella încearcă să împiedice crimele puse la cale de Silla; îi anunţă o nouă rebeliune pentru ca, după ce acesta pleacă să o înfrângă, ea să-i elibereze pe cei întemniţaţi.

            Actul al III-lea. Lepido îi mulţumeşte Metellei că l-a salvat şi îi dezvăluie intenţia de a-l suprima pe Silla dar ea refuză să participe la un complot împotriva soţului ei. Silla încearcă din nou să o seducă pe Celia şi, respins fiind, îi spune acesteia că iubitul ei e mort. Plângându-l, Celia îl va auzi pe Claudio ca ecou al propriului ei glas şi curând îşi va da seama, fericită, că nu e o nălucă ci chiar el, viu şi nevătămat. Într-un scenariu aproape identic sunt angrenaţi apoi Silla, Flavia şi Lepido. Pe neaştep-tate, cuprins (probabil) de remuşcări, Silla îşi exprimă regretul pentru purtarea faţă de Metella, îşi ia rămas bun de la ea şi pleacă pe mare dar, surprins de o furtună, naufragiază pe o insulă unde-l va găsi mereu iertătoarea lui soţie. El se va lăsa apoi condus de ea în faţa tuturor doar pentru a le cere iertare şi a-şi anunţa abdicarea. În fine, Claudio şi Celia se vor putea căsători bucurându-se împreună cu toţi ceilalţi de fericitul deznodământ al întâmplărilor.

CONCERTELE DE LA MIEZUL NOPŢII

Joi, 5 septembrie, ora 22.30                 

Ateneul Român         

ORCHESTRA EUROPA GALANTE     dirijor FABIO BIONDI

GEORG FRIEDRICH HÄNDEL  – Opera SILLA

SONIA PRINA  Silla, dictator roman (contralto)

SUNHAE IM  Metella, soţia lui (soprană)

VIVICA GENAUX  Lepido, tribun (mezzosoprană)

ROBERTA INVERNIZZI  Flavia, soţia lui (soprană)

FRANCESCA LOMBARDI MAZZULLI  Celia (soprană)

SILVIA BELTRAMI  Claudio, iubitul ei (mezzosoprană)

NICOLÒ DONINI  Zeul Marte (bas)