Pianistul Radu Lupu, între taină şi revelaţie

Radu Lupu va interpreta pe 1 septembrie, sub bagheta lui Daniel Barenboim, alături de Capela de Stat din Berlin, Concertul nr. 4 de Beethoven, la Sala Palatului. Miercuri, 4 septembrie, de la ora 19,30, la Ateneu, artistul va avea un recital de excepţie, cu două sonate de Franz Schubert FOTO Arhiva Festivalului

Una dintre cele mai mari bucurii pe care ni le aduce Festivalul „George Enescu“ este reîntâlnirea cu arta lui Radu Lupu, care va concerta pe 1 septembrie la Sala Palatului şi pe 4 septembrie la Ateneu

Am crescut, ne-am maturizat şi am atins vârstele solemne urmărindu-l de departe cum se împlineşte, urcă şi cucereşte întreaga lume cu măiestria lui. Iată de ce e atât de puternică tentaţia de a rememora drumul formării şi al consacrării unuia dintre cei mai discreţi artişti contemporani.

Galaţi, Braşov, Moscova    

Pianistul Radu Lupu s-a născut pe 30 noiembrie 1945, la Galaţi. Primele îndrumări le-a primit în copilărie de la Lia Busuioceanu. De la vârsta de 14 ani a lucrat cu Florica Musicescu şi Cella Delavrancea. În anul 1961 a fost trimis cu o bursă de studii la Moscova,  unde a urmat mai întâi cursurile preconservatorului cu Galina Egliazarova, pe care le-a absolvit cu diplomă de onoare. În continuare, s-a format la Conservatorul Piotr Ilici Ceaikovski, cu vestitul Heinrich Neuhaus şi cu fiul acestuia, Stanislav Neuhaus, până în anul 1969. În acest interval, tânărul interpret s-a impus în mod spectaculos în rândul pianiştilor de elită. Astfel, a triumfat cu Premiul I la Concursul Internaţional „Van Cliburn“ din S.U.A., în anul 1966. A urmat premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu“ în anul 1967. Apoi Premiul I obţinut la Concursul Internaţional de la Leeds, în anul 1969. După această consacrare definitivă, aşa cum recunoaşte într-un interviu rarisim, „viaţa mi s-a schimbat complet. A devenit teritoriu necunoscut, cu multă presiune, în care nu ştii dacă vei face faţă“. Pentru Radu Lupu, pianistul ideal trebuie „să convingă, să fie o persoană care combină tehnica, reprezentarea, cunoaşterea, cultura, sinceritatea, proiecţia şi personalitatea“, precum modelele sale preferate, Vladimir Horowitz şi Glenn Gould.

„Radu Lupu seamănă cu un pictor“

Arta lui Radu Lupu începe să fie cunoscută şi preţuită. Cuvinte de laudă vin şi din partea unor colegi iluştri. Un pianist, acompaniator de geniu, Gerald Moore, îl aprecia după triumful de la Concursul „Van Cliburn“ ca pe „un artist cu un astfel de intelect şi imaginaţie, încât am fost din ce în ce mai impresionat pe măsură ce-l ascultam“; iar Nikita Magaloff se pronunţa în următorii termeni: „Sunetul produs de Lupu nu avea o amploare aparte. În schimb, nuanţele erau atât de numeroase, încât produceau un clarobscur fantasmagoric: Radu Lupu seamănă cu un pictor care, după ce interzice de pe paleta sa roşul pur, albastrul şi violetul, dezvoltă o gamă infinită de nuanţe de galben, verde şi brun, iar cel care îl ascultă pentru prima oară este fie scandalizat şi sceptic, fie stupefiat şi fascinat“.

Pentru a caracteriza cât mai adecvat arta sa de interpret creator, am apelat la revista Piano International Quarterly, al cărei redactor-şef îl portretizează astfel: „Radu Lupu, cu pregătirea lui rusească, ar putea face pe cineva să se aştepte, superficial, la un leu al pianului, cu degete de tungsten şi cu predilecţie pentru repertoriul de virtuozitate. Şi, totuşi, el se remarcă prin producerea unui sunet somptuos, amortizat, articulat, de o abundenţă de culori ale tonului, ca şi cum ar fi născute din ciocănele create special pentru el. Un asemenea instrumentist – şi-ar putea imagina cineva – gravitează în mod natural spre Debussy, Fauré şi Ravel. Dar repertoriul înregistrat de el este aproape exclusiv concentrat pe tradiţia centrală austro-ungară“ .

Rafinament şi intimitate

Considerat de câteva decenii ca unul dintre marii interpreţi contemporani, Radu Lupu este exponentul ideii de stil clasic pe linia muzicii lui Mozart, Beethoven, Schubert, Schumann, Brahms, în a căror interpretare pare a fi imbatabil. În concepţia sa, e important primatul muzicalităţii asupra virtuozităţii, chiar dacă în perioada tinereţii s-a luptat cu cei mai mari virtuozi în concursuri şi i-a învins! A cântat în mod genial opere esenţiale, şi-a amplificat permanent repertoriul, inclusiv cu lucrări valoroase din secolul al XX-lea, semnate de Bartók sau Janácek, dar s-a reîntors mereu, în recitalurile şi concertele susţinute, la marii clasici, Mozart, Beethoven şi Schubert, în a căror muzică a simţit că poate desfăşura expresia cea mai autentică a naturii sale artistice.

În interpretarea lui găsim rafinament, intimitate, alternanţe misterioase de lumini şi umbre, conflicte interioare şi împăcări cu sine. Iată de ce criticul londonez Adrian Jack apreciază că Radu Lupu „aduce muzicii lui Beethoven, Schubert şi Brahms o profunzime şi o gravitate, un sentiment al infinitului care-i face pe alţi pianişti – chiar pe unii buni – să pară superficiali şi lipsiţi de experienţă, prin comparaţie.”

Între discurile sale de top se află seria completă a operelor pentru pian de Beethoven şi multe lucrări de Schubert.

În anul 1991, după un concert de Mozart la Carnegie Hall, criticul american Edward Said îl considera „cu siguranţă cel mai dificil şi mai retras dintre pianiştii contemporani, un interpret ale cărui nuanţe de pianissimo, inteligenţă ritmică şi, da, pasaje cu game, sunt incredibile, dar a cărui puternică personalitate muzicală e marcată prin trecerea sub tăcere a unor lucruri şi printr-o reflexi-vitate aproape stoică“.

Un alt critic din New York, Edward Rothstein, observa că Radu Lupu „nu pare să ştie cu adevărat dacă îl ascultă cineva; el cântă pentru sine însuşi, conferind muzicii o directeţe neobişnuită“.

Este un excepţional interpret de disc. A realizat enorm de multe înregistrări la DECCA şi la alte case de mare prestigiu. Între discurile de top se află seria completă a operelor pentru pian de Beethoven şi, desigur, multe lucrări de Schubert. Însă, de la o vreme, preferă să facă muzică în sălile de concert, mai degrabă decât în studiourile de înregistrări.