PORTRET Patricia Kopacinskaia, violonista care concertează în picioarele goale: „Muzica folclorică este sângele meu, cea clasică este scheletul meu“

Patricia Kopacinskaia, violonistă originară din Republica Moldova, va concerta în deschiderea Festivalului Internaţional „George Enescu“, artista urcând pe scena de la Bucureşti şi în ediţia din 2017 a festivalului. Considerată un star al muzicii clasice în Elveţia, a fost recompensată de către Ministerul Culturii cu Marele Premiu Elveţian al Muzicii 2017, „pentru căutarea autenticităţii artistice şi interpretarea muzicii celei mai actuale“.

Patricia Kopacinskaia este originară din Republica Moldova, fiind foarte ataşată de folclor, o moştenire transmisă de părinţii săi, ambii muzicieni. Mama ei, Emilia, este de asemenea violonistă, iar tatăl ei cântă la ţambal. Începând cu vârsta de şase ani, Patricia a luat lecţii de vioară, profesoara sa fiind o fostă elevă a celebrului David Oistrah. Ulterior, în 1989, familia sa emigra în Austria, stabilindu-se în Viena, unde tânăra Patricia a studiat la universitate, compoziţie şi vioară. La 21 de ani, a primit un stipendiu pentru a studia la Berna, la conservator, unde şi-a finalizat studiile.

Kopacinskaia se bucură de o mare popularitate printre elveţieni, Grammy-ul pe care l-a primit în 2018, împreună cu Saint Paul Chamber Orchestra, la categoria muzică de cameră pentru CD-ul intitulat „Moartea şi fata“, cimentând admiraţia fanilor. Pentru elveţieni, reprezintă un star al muzicii clasice, impresionând adesea cu performanţele ei. 

Violonista aminteşte adesea de elementele care au adus-o unde este astăzi, printre care repetiţiile părinţilor, la care asista cu drag, sau un festival dedicat compozitoarei ruse Galina Ustvolskaia, la care a participat pe când studia la Berna. Acolo, fiecare piesă pe care a auzit-o a resimţit-o „ca pe o explozie în cap, incomparabilă cu orice auzisem până atunci, mi-a schimbat lumea interioară“, după cum o cita Victor Eskenasy, într-un articol pentru Radio Europa Liberă Moldova, de la începutul lui 2018.

Folclorul şi religia

Toată copilăria sa a însemnat muzică, care „se află în urechile mele, în sufletul meu şi în sângele meu. La noi nu trecea o zi fără muzică, fie că o cântam, o ascultam sau discutam despre ea. Totul era muzică - la micul dejun, la prânz, la cină... În ceea ce mă priveşte, pot spune că muzica folclorică este sângele meu, cea clasică este scheletul meu, iar cea contemporană este aerul pe care îl respir“. Muzica folclorică rămâne, pentru artistă, rădăcina de la care se înalţă muzica clasică. De la Haydn, la Mozart, Beethoven până la Schubert, toţi s-au folosit de ea, toţi „au fost mai mult sau mai puţin inspiraţi de piese pe care le-au auzit în copilărie de exemplu“.  

Este micul ei regret, nepăsarea oamenilor faţă de zona folclorică, după cum mărturisea într-un interviu din 2014, pentru România Muzical. 

„Cred că e foarte trist, pentru că tradiţiile muzicale au nevoie de susţinere. Muzica tradiţională din zona României, Ungariei, Bulgariei şi fostei Iugoslavii este extrem de interesantă, are elemente care o apropie de exemplu de muzica folclorică scoţiană sau irlandeză, dar chiar şi de cea indiană. Se regăsesc atât de multe influenţe din Asia, care circulă până în nordul Europei. E foarte interesant să studiezi acest gen de muzică“.

Kopacinskaia, pe scena Ateneului Român

Kopacinskaia este şi o persoană foarte spirituală, regretând, pe această linie, şi faptul că oamenii din Occident şi-au rărit vizitele la biserică, un handicap, pentru că acolo, crede ea, se regăsesc principiile fundamentale pentru familie, pentru copii, aceştia din urmă înţelegând acolo ce este necesar pentru a fi mai buni.

Între Moldova şi Elveţia

Cu vioara în mână, o Giovanni Francesco Pressenda, din anul 1834, Kopacinskaia se simte în elementul său- o siguranţă care, paradoxal, conţine şi o doză de nesiguranţă. Ştie doar că atunci e ea însăşi, iar originea ei şi locul în care se află în prezent sunt doar nişte coordonate întâmplătoare, căci, „cu toţii suntem o mică parte dintr-un mecanism imens“.

„Spre exemplu uneori mi se pare că faptul de a mă fi născut în Moldova are un înţeles foarte întemeiat, alteori mi se pare că nu… fiecare dintre noi face tot ce este necesar pentru ca acest univers să funcţioneze. Cine ştie? Cine alege ceea ce trebuie făcut? Noi sau ceva mai presus de noi? Tot nu ştiu. Dar sunt într-o permanentă căutare a răspunsului şi cred că muzica are această putere, de a ne ajuta să ne dăm seama cine suntem. Consider cu tărie că muzica ne permite accesul la o altă lume. E ca o coloană de energie în interiorul căreia dacă ne aflăm, ne conectăm la o altă dimensiune. Mie mi se întâmplă asta în concerte, totul pare perfect şi are loc această conexiune extrem de importantă“, explica violonista în acelaşi interviu pentru Radio Muzical.

Kopacinskaia a concertat în calitate de solistă cu numeroase orchestre de renume, precum American Symphony Orchestra, Bergen Philharmonic, Orchestre des Champs Elysees, Deutsche Kammerphilharmonie, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Simfonică de Radio Finlandeză, Münchner Kammerorchester, Orchestra Simfonică NHK din Tokio, Orchestra Simfonică Ceaikovski din Moscova sau  Filarmonica Naţională Maghiară.

(Foto dreapta: captură Youtube/ canal Berliner Philharmoniker)

Concerte în picioarele goale

Pentru celebra violonistă identitatea artistului stă strict în muzica pe care o cântă. „Practic, el trebuie să se dizolve complet în interpretarea ei şi să se întrupeze în ceea cee povesteşte“, spunea aceasta, citată de Victor Eskenasy, într-un articol pentru „Suplimentul de cultură“.  Este evidentă dedicarea trup şi suflet pentru muzică, pentru scenă, pentru public, singurul om care o poate face să iasă din această stare fiind copilul ei care o poate face să îşi uite job-ul şi tot ceea ce ţine de el. Procesul artistic îl aseamănă gătitului, punctând că înaintea oricărui concert, are în faţă toate ingredientele pe care trebuie să le „gătească“, împreună cu ceilalţi, orchestra, respectiv dirijorul. Altfel spus, arta devine bucătăria comună a unor oameni cu înclinaţii similare, motiv pentru care, deşi reţeta rămâne aceeaşi, cu fiecare nou „maestru bucătar“, produsul final se schimbă- „iese la iveală ceva inedit“.

Prorbabil  că din această cauză reuşeşte Kopacinskaia să îşi vrăjească publicul la fiecare apariţie pe scenă, are stilul ei, metodele ei şi e un spirit liber. Dacă distincţiile nu sunt suficiente, iată încă dovadă- mai poetică de această dată- a acestui ultim fapt: cântă adesea în picioarele goale. „Când capul meu e atât de mult în nori şi în cer, în încercarea de a prinde stele, simt nevoia ca picioarele mele să fie pe pământ“, spunea violonista, citată de Ziarul de Gardă, săptămânal din Republica Moldova.