PORTRET Timidul Kirill Petrenko, dirijorul Orchestrei Filarmonicii din Berlin: „Cu greu pot dirija din memorie pentru că nu am o memorie fotografică“

Kirill Petrenko, numele anunţat în urmă cu ceva vreme pentru postul de dirijor-şef al Orchestrei Filarmonicii din Berlin, este una dintre cele mai discrete personalităţi ale muzicii clasice, ţinându-se departe de mass-media. De la gândurile sale cu privire la noua funcţie şi până la metoda sa în muzică, Petrenko rămâne umil, muncitor şi complet dedicat pasiunii sale.

În iunie 2015, odată cu vestea că a fost ales dirijor-şef al Orchestrei Filarmonicii din Berlin (pentru perioada 2019-2020), unde mai activase în calitate de dirijor-invitat în 2006, 2009 şi 2012, apăreau şi părerile împărţite. Dacă unii considerau că nu se compară câtuşi de puţin cu predecesorul său, Simon Rattle, alţii vedeau schimbarea ca pe o dovadă de prezervare a calităţii în interiorul unei structuri de renume.

„Filarmonica din Berlin a demonstrat că nu e interesată de marketing, ci de calitate, prin alegerea lui Petrenko”, a fost unul dintre comentariile internauţilor în acest sens.

Noul dirijor-şef al  orchestrei (47 de ani) se fereşte de presă, interviurile pe care le-a acordat fiind extrem de rare. Comentatorul cultural britanic Norman Lebrecht, jurnalist pentru  „The Spectator“, puncta că, atunci când a trimis o solicitare pentru o întâlnire la cafea cu acesta, off-the-record, a fost respins. Chiar şi repetiţiile lui Petrenko sunt ascunse de ochii lumii, fiind întotdeauna cu uşile închise.  Aşadar, într-un anumit sens, urmează un portret fragmentar.  

Cum s-au topit muzicienii din Israel în faţa lui

Când a păşit în faţa Orchestrei Filarmonicii din Israel, „care are o reputaţie că mănâncă tinerii dirijori la micul dejun“, după cum nota Lebrecht în urmă cu doi ani, Petrenko s-a urcat pe micul podium şi a cerut o favoare deosebită. A vorbit despre două bunici de-ale sale care trăiau într-un apartament din Bat Yam, în sudul Tel Aviv-ului. „E ok, trăiesc în pace. Dar le-am promis un concert bun. Aşa că, vă rog, să lucrăm din răsputeri să le dăm bunicilor un concert bun“. Muzicienii din Israel, continua Lebrecht, „s-au topit ca îngheţata la soare“.

Deşi  îşi afişează în faţa camerelor doar figura profesională, Petrenko e iubit de muzicieni care îl  găsesc prietenos, deschis şi foarte muncitor. O dovadă simplă: la un moment dat, unui muzician de la Munich, venit să înlocuiască pe cineva la operă, i s-a spus să îl vadă pe dirijor pentru o recapitulare scurtă. Deşi se aştepta la o discuţie de maxim cinci minute, Petrenko îşi aştepta muzicianul cu partitura în mână, gata să îi dedice o oră întreagă.                                                       

„Petrenko are acea abilitate furtwängleriană rară de a transmsite, de la primul timp, din prima măsură, structura a tot ceea ce urmează. Cântăreţii îmi spun că îi găsesc prezenţa liniştitoare. Evitând gesturi generoase, insuflă convingere şi încredere de sine“, mai scria Lebrecht.

„Sunt foarte timid la început”, mărturisea Peternko în conferinţele de presă şi în interviurile pentru Orchestra Filarmonică din Berlin, pe subiectul alegerii sale în fruntea acesteia. „Când păşeşti în faţa unei asemenea orchestre, vin atât de multe lucruri către tine, în termeni de sunet, de posibilităţi şi de modalităţi de a vedea lucrurile, încât, dacă n-ai propriul tău punct de vedere asupra sunetului, ca dirijor, te vei poticni”, explica el.  La o conferinţă de presă din octombrie 2016, acesta puncta că, odată cu noua responsabilitate, avea să reducă proiectele de operă, având în plan să dirijeze „foarte puţină operă, doar minimul necesar”, şi asta pentru că o parte a inimii sale rămâne ancorată în operă, după ce a fost director al Operei de stat din Bavaria, din septembrie 2013. Aici, Petrenko a dirijat premiere precum Die Frau ohne Schatten (Richard Strauss), La clemenza di Tito (Wolfgang Amadeus Mozart) şi Die Soldaten (Bernd Alois Zimmermann), Lucia di Lammermoor (Gaetano Donizetti), Polul Sud (Miroslav Srnka, premieră mondială) sau Die Meistersinger von Nürnberg (Richard Wagner).

Dar cum rămâne cu sfaturile de la Simon Rattle? Ei bine, ăsta rămâne un secret între titani, noul dirijor-şef mărturisind că „au variat de la ponturi generale la detalii foarte precise. Am jurat că va rămâne între noi doi”.

Compozitorul Petrenko

Dacă ar fi să aleagă pe cineva din lumea muzicii cu care să îşi bea cafeaua, Kirill Petrenko l-ar alege pe Bernd Alois Zimmermann (1918-1970), pentru că are nişte întrebări despre „Die Soldaten”. Deşi are, iată, curiozităţi faţă de produsul unui compozitor, dirijorul a dat uitării încercarea de a compune el însuşi. 

„Da, chiar am compus două piese la pian în vremea studenţiei, iar după ce le-a văzut, profesorul meu de compoziţie de la acea vreme, mi-a spus «Kirill, trebuie să studiezi neapărat compoziţie». Dar nu am făcut-o şi, până astăzi, nu am mai compus din nou. Dar ar fi frumos dacă aş compune, la un moment dat, o operă“, explica Peternko într-un interviu pe care l-a dat în urmă cu câţiva ani.

Foto: Captură Youtube, canalul Berliner Philharmoniker

Speră că este, în egală măsură, apropiat de muzica veselă, cât şi de cea melancolică. „Sunt de părere că ar trebui să căutăm momentele de iluminare în melancolic şi în jale. Iar în momentele vesele ar trebui să vezi şi momentele triste de asemenea. Nimic nu poate fi doar vesel, şi nimic nu poate fi doar tragic, dramatic, melancolic. Trebuie mereu să încerci să aduci totul în echilibru fără să devii superficial sau să produci vreo stricăciune atunci când o faci”.

Metoda: măsura justă aristotelică

Nu a dirijat niciodată din memorie, iar motivul stă în faptul că nu are memorie fotografică. Trebuie să aibă partitura în faţă, iar după ce i-a trecut prin corp muzica de mai multe ori, o poate lăsa deoparte. 

„Am dirijat din memorie după a 30-a sau a 40-a reprezentaţie a lui «Don Giovanni» la Komische Oper, dar personal, cu greu pot dirija din memorie pentru că nu am o memorie fotografică”.

Petrenko lucrează mult de acasă, iar când studiază o partitură trece prin ea, pagină cu pagină, şi încearcă să şi-o cânte lui însuşi mental. „... lucrând pe ea, îmi spun, de exemplu, «nu, aici vreau mai mult decrescendo», sau «aici, mai mult crescendo». Încerc să-mi imaginez întreaga bucată muzicală în minte”.

În calitatea sa de dirijor, Petrenko încearcă să atingă aşa-numită „măsură justă”, concept despre care vorbeşte Aristotel în „Etica nicomahică“, pe care îl foloseşte în definirea virtuţii etice. „Am citit, acum nu multă vreme, «Etica Nicomahică», a lui Aristotel…Încerc să găsesc măsura justă la toate nivelurile, nu doar între prea tare şi prea delicat, între prea rapid şi prea lent. Asta nu exclude a merge la limită. Dar trebuie s-o faci prin intermediul măsurii juste. Personal, asta e ceea ce încerc în dirijare“.

Orchestra Filarmonicii din Berlin va deschide Festivalul Internaţional „George Enescu”, sâmbătă, 31 august, de la ora 19.30, la Sala Palatului.Va participa Corul Filarmonicii „George Enescu", dirijat de maestrul Iosif Ion Prunner. În programul concertului de deschidere vor fi Rapsodia română nr. 2 în Re major, op.11 nr. 2 de George Enescu şi Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 de Ludwig van Beethoven.

Considerată drept „cea mai bună orchestră din lume" (The Gramophone, 2008), Orchestra Filarmonicii din Berlin este şi una dintre cele mai exigente. La ediţia 2015 a Festivalului Internaţional „George Enescu", 11 tone de echipament au fost transportate la Bucureşti pentru concertul Filarmonicii din Berlin, o greutate record în istoria Festivalului.

Născut în 1972, în Omsk, Siberia, Kirill Petrenko este unul dintre cei mai rezervaţi dirijori, timid când vine vorba de orice altceva în afară de activitatea sa de suflet, muzica. Născut dintr-un tată violonist, originar din Liv, Ucraina, şi dintr-o mamă muzicolog, de mic copil, Kirill Peternko  a studiat pianul, debutul său în calitate de pianist având loc la vârsta de doar 11 ani, cu Orchestra Simfonică din Omsk.  În 1990, odată cu majoratul său, întreaga familie a emigrat în Austria, în landul Vorarlberg, unde tatăl său a devenit profesor şi a cântat în cadrul Orchestrei Simfonice Vorarlberg. (Foto dreapta: festivalenescu.ro) 

Tânărul Kirill şi-a continuat studiile la Conservatorul din Feldkirch, absolvind cu onoruri studiile pentru pian. Ulterior, a mers la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din  Viena, unde printre profesorii săi s-a numărat şi Uroš Lajovic, celebrul dirijor din Slovenia, care s-a ocupat în calitate de dirijor sau director artistic de unele dintre cele mai celebre orchestre europene. Vreme de trei ani, începând cu 1999, Petrenko a fost regizor muzical la Teatrul Meningen. De acolo, a atras atenţia pe plan internaţional, în 2001, odată cu o producţie a lui Wagner, Der Ring des Nibelungen, în regia lui Christine Mielitz. După plecarea de  la Meningen, Petrenko a devenit director muzical general al Komische Oper Berlin, unde a rămas până în 2007.