Postludii la un Festival

A 24 a ediţie a Festivalului ENESCU s-a închis. “Partir, c’est mourir un peu”, zice francezul. Ce sa fac, un faire-part, sau un panegiric? Optez, ca orice cercetător, pentru o analiza; scurtă, nu vă speriaţi!

Sa convenim: modern(ist)ă ar fi muzica primelor 7 decenii ale secolului 20 (roughly speaking); ce vine de atunci încoace ar fi cea contemporană (idem).

Punctele tari ale Festivalului - modern - au fost: 

• Schönberg (2 capodopere, Concertul de vioară şi opera MOSES und ARON) şi 
• Bartok (3 partituri consistente, opera CASTELUL lui BARBĂ ALBASTRĂ, Concertul 2 de vioară, Concertul pentru orchestră).

Nu sunt critic muzical, pot fi exonerat de “sărirea” interpreţilor. Totuşi, nu pot uita virtuozitatea ebluisantă a Patriciei Kopacinskaia/Schönberg, Concertul; ca şi Filarmonica bucureşteană şi corul ei/ MOSES.

Alte doua opere - din zona /numai/ profesionismului înalt - au îmbogăţit peisajul: Die FRAU ohne SCHATTEN de R. Strauss şi PETER GRIMES de B. Britten. Iarăşi, omagii adânci extraordinarului dirijor V. Jurovski / FRAU şi Radioului/GRIMES.

Inutil sa spun că toate operele citate s-au auzit pentru prima oară în România. Incredibil, dar real! Însă...contemporani capitali ai lui Enescu sunt, încă, absenţi, evitaţi, parcă: Webern şi Varese, Ives şi Szymanovski...o cultură adevărată înseamnă cunoaşterea dificilelor explorări ale unui dincolo de habitudini (“apreciez oamenii după cantitatea de adevăr pe care o suportă” - Nietzsche).

Venind, acum, la contemporaneitate, lucrurile se complică. În primul rând, din cauza ambiguităţii conceptului. Am trăit - si trăim - vremuri ciudate: cam pe când un prim om aseleniza, a fost descoperit un trib (în Australia, cred), aflat în epoca de piatră); în fond, barbaria comunistă a fost contemporană unor societăţi extrem de evoluate etc.

O situaţie, aş zice, paradigmatică, mi-a fost oferită de unul dintre concertele cu muzica secolului 21: o compoziţie “contemporană” - de fapt, un “dictionnaire des idees recues”, un concert de vioară - a fost urmat de un vârf absolut al Festivalului contemporan -  aparţinând lui C. Basica, cercetător impenitent al sunetului de la Stanford. Reacţia publicului - tânăr! - a fost directă, a sancţionat plictiseala primei partituri, obsoletă, şi s-a entuziasmat pânş la extaz în faţa celei de a doua.

Trăim vremuri de stagnare,motivele fiind, poate, lipsa personalităţilor de mare calibru şi, sigur, comercializarea totală a instituţiilor de “artă” (filarmonici si opere). Reacţia de normalizare vine din atmosfera de ebulitie a cercetărilor din domeniul fenomenului vibrator, făcute în mari studiouri şi centre universitare (mai ales americane); ştiu aceste lucruri din experienţe personale directe.

O mare carte suscită o exegeză - practic - infinită; un opuscul postmodernist este epuizat de câteva cronicuţe de întâmpinare. Un festival de calibrul celui numit ENESCU trebuie să se străduiască a descoperi, cu un timp mai devreme, ce e premonitoriu şi fertil, azi, pentru mâine. O soluţie ar fi invitarea unor formaţii mici, dar foarte brave (cvartete, de pildă), care sa (re)prezinte cu adevărat contemporaneitatea. Apoi, ar trebui evitată melanjarea aiuritoare a de toate cu de toate, prin gruparea opusurilor după “afinităţi elective “. Last, but not least, publicul ar trebui îndrumat - în special tinerii - prin prezentări imediat prealabile concertelor (ce s-ar putea desfăşura why not? şi în spaţii neconvenţionale).

N. B. Acelaşi scrupul de cercetător mă obligă la o corecţie pentru una din afirmatiile din interviul cu ADEVĂRUL. Menţinându-mi ideea că orchestrele din ţară vin, de cele mai multe ori, fortuit, la Bucureşti, trebuie să adaug, ca noutate, că Filarmonica din Iaşi, cea mai bună din România (citez opinia câtorva  specialişti şi în mod special pe cea a directorului ei), este o excepţie pe mai multe planuri. Am ales-o greşit, zicând de rarele ei apariţii  bucureştene, de necunoaşterea în profunzime a muzicii contemporane şi de aşezarea repertoriului ei pe bazele conformismului... Sunt sigur că cititorul astuţios va şti să înţeleagă exact ce trebuie de aici. A bon entendeur, salut!