Surprize, surprize...

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christian Zacharias, Festival George Enescu 2013 FOTO Andrei Gîndac
Christian Zacharias, Festival George Enescu 2013 FOTO Andrei Gîndac

Alergând de la o sală la alta, în „maratonul” obişnuit în zilele de festival, mult prea multe şi încărcate cu tot felul de manifestări care îşi găsesc sau nu rostul într-o astfel de „construcţie” ce se vrea de elită, am încercat să urmăresc reperele de posibil interes… real.

Am constatat, din nou, că uneori „pe afară era vopsit gardul” sau că „politica” de a anunţa schimbări în distribuţii fără a menţiona şi… cine a fost înlocuit, se menţine pe aceeaşi linie… diplomatică, în timp ce articolele publicate abundă de superlative şi aprecieri extaziate, rezultând deci că totul este „mai mult decât perfect”.

Pe de altă parte, sigur că oricine a observat prezenţa aceloraşi solişti vocali în varii programe, aşa cum, spre exemplu, tenorul Marius Budoiu a apărut şi în rolul titular din cele două spectacole cu Otello la Opera Naţională (pentru că Peter Seiffert nu a mai venit) şi într-o partitură enesciană şi în teatralogia wagneriană sau că baritonul Ştefan Ignat era „singur pe rol” în Iago, urmând să fie şi Oedip în opera enesciană, dar şi Alberich în aceleaşi opere de Wagner (numai că… a fost înlocuit încă de la prima repetiţie…); sigur că uluitoare este brusca solicitare a corului „Preludiu” (pregătit de Voicu Enăchescu) în partituri de o factură în care nu a evoluat niciodată până acum – opera preclasică Orfeu de Monteverdi cu ansamblul „La Venexiana” sau poemul Isis de Enescu-Bentoiu alături de Orchestra din Lucerna -, dar nu mai miră pe nimeni nimic…

Iar corul Filarmonicii a cântat şi sub bagheta lui Daniel Barenboim (care a dat un autograf adresat corului, fotocopiat în comunicatul oficial, dar prezentat  ca… o scrisoare personală de mulţumire a dirijorului, din nou pentru ca totul să fie hiperbolizat), apoi va evolua şi în compania vestitei St. Martin in the Fields şi cu Orchestra Naţională a Rusiei dirijată de Horia Andreescu. Adevărul este că şi Corul Radio (condus de Dan-Mihai Goia) este mult solicitat…

O schimbare de locaţie a determinat „amplasarea” Trio-ului Pinchas Zukerman în incinta Palatului Justiţiei (deşi iniţial recitalul era programat la BNR), prilej pentru a „inaugura” un nou spaţiu cel puţin surprinzător pentru posibile întâlniri muzicale… atipice (de ce?), dar la Ateneu, după trecerea de paza draconică, spectatorii au sufocat sala pentru a-l vedea „în carne şi oase” pe celebrul actor John Malkovich în The Infernal Comedy de Michael Sturminger, precizându-se în mod repetat că se joacă de 5 ani prin lume, deşi sincer, după gestul său de a cere aplauze la apariţia pe scenă, am trăit o permanentă uluire, încercând să înţeleg cum de abordează un asemenea text inconsistent, fără a încerca măcar să-l coloreze cumva, sugrumând din când în când câte o soprană, răsfoind foi de hârtie, aşezându-se în sală, înnodând o sfoară în jurul mesei verzi… Din fericire, cele două soliste – Laura Aikin şi Marie Arnet - au cântat superb (Vivaldi, Haydn, Mozart, Beethoven…) acompaniate de o mică orchestră a Academiei vieneze – bănuiesc că era alcătuită din profesori, pentru că aveau vârste venerabile, asemeni dirijorului Martin Haselbock.

La Palat, Orchestra Simfonică RAI a surprins, de asemenea, agasând în prima seară – în lucrări semnate de mereu aceiaşi Ravel, Şostakovici, dar şi Glass (solistă violonista Anna Tifu) şi Suita nr. 1 de Enescu, destul de „neînţeleasă” -,  apoi şi-a mai „spălat din păcate” a doua zi, tot cu Juraj Valcuha la pupitru, în… (evident) Ravel, precum şi Debussy sau Respighi, mult mai aproape de ceea ce trebuia în paginile de factură impresionistă, dar faptul că publicul a cerut doar un bis spune destule… Întâmplător, au urmat concerte de vis cu o altă orchestră italiană – Accademia di Santa Cecilia -, dovedind astfel cât de contrastant pot evolua ansambluri din aceeaşi ţară, dar cu dirijori diferiţi (din toate punctele de vedere), ba mai mult, cât de mult contează „bagheta” în faţa unei orchestre, pentru că în 2001, Santa Cecilia a fost excepţională sub conducerea lui Myung Whun Chung, în 2003 destul de anostă şi fără relief cu Michel Plasson, iar acum din nou strălucitoare şi fascinantă cu Antonio Pappano, oferind cea mai frumoasă interpretare a unei lucrări enesciene (Vox maris) dintre cele abordate de orchestrele invitate în festival, la fel de impresionant sunând şi opusurile de Ravel sau Dvorak, dar mai ales Requiem-ul de Verdi, în care corul şi orchestra au realizat momente abia sugerate şi secvenţe dramatice de un efect uluitor, cu o bogăţie de nuanţe şi sensuri cum rar am ascultat; deşi nu a avut încărcătura cerută de specifiul religios al partiturii – fie de rugă şi reculegere, fie terifiantă în Dies Irae -, Pappano preferând, poate, o versiune „de concert”, a fost momentul culminant, de referinţă. Maestrul a ales solişti cu glasuri generoase sau bune, dar care nu se prea potriveau între ele, aşa încât cvartetul… nu a fost cvartet, ci doar o alăturare (uneori nefericită) a intervenţiilor unei soprane cu voce prea întunecată şi acut la limita stridenţei, a unei mezzosoprane cu o frazare bine condusă dar cu grave „lăţite” jenant, a unui tenor lirico-spinto cu material calitativ şi intenţii lăudabile şi a unui bas-bariton nu foarte convingător, dar cu câteva accente expresive de mare impact. Dar Pappano şi Santa Cecilia au cucerit tocmai prin expresivitatea impresionantă, prin stilul adecvat fiecărei lucrări, prin fineţea şi perfecţiunea cântului (exceptând scurta interveţie a sopranei-coriste, insuportabil de stridentă în partitura de Enescu), ovaţiile unei săli în extaz fiind răsplătite cu bisuri la fel de încântătoare.

image

Orchestra italiană – „Accademia di Santa Cecilia”, Festival George Enescu  2013 FOTO Andrei Gîndac

Experienţe… variabile am trăit şi în serile oferite de renumita Filarmonică din Londra, cu Vladimir Jurowski la pupitru, rămânând „nemuritor şi rece” într-o parcurgere plată şi fără pic de consistenţă a unor opusuri de fapt foarte ofertante (Korsakov, Prokofiev, Bruckner), colaborând cu o pianistă corectă şi… mecanică - Anika Vavic. În schimb, violonistul Leonidas Kavakos a cucerit în Brahms, aducând lirism şi frazare arcuită şi anvergura necesară, aşa cum cred că nu l-am ascultat niciodată, la fel de rafinat şi în Ysaye şi în Bach; dar ne-a readus la realitatea banală Simfonia nr. 3 de Enescu, foarte conştiincios rezolvată, cu câteva secvenţe în „culoarea” adecvată, Corul Radio (pregătit de Dan-Mihai Goia) încadrându-se în atmosfera generală. Şi mi-am amintit că în ediţia 2005, aceeaşi LPO cu acelaşi Jurowski au contrariat tocmai prin lipsa de percutanţă, expresivitate şi implicare, ansamblul  sunând însă cu totul altfel sub bagheta lui Cristian Mandeal, publicul descoperind că poate avea şi vigoare şi densitate şi supleţe ideatică – dar a revenit acum cu Jurowski… Culmea este că în 2001, dirijată de Kurt Masur, oferise excelente seri (tot) cu Bruckner sau Dvorak şi Enescu…

festival george enescu 2013

Vladimir Jurowsk şi violonistul Leonidas Kavakos

Ne-am reîntâlnit şi cu pianistul Rudolf Buchbinder în integrala Concertelor de Beethoven, mereu într-un tempo mult prea rapid, etalându-şi tehnica performantă, totul fără vreo implicare interioară, dând şi indicaţii dirijorale Filarmonicii bucureştene care astfel a cântat, de fapt… fără dirijor, reuşind să-l acompanieze cu acurateţe în primele patru Concerte, nu şi în Imperialul care, cu multe decalaje şi imprecizii, nu a mai fost deloc… imperial, dar publicul s-a bucurat să reasculte pagini preferate… Pianul şi-a reintrat în „drepturi”, de asemenea la Ateneu, în „nopţile” de vis oferite de Christian Zacharias, nu doar un vrăjitor al claviaturii, ci mai ales un artist şi un muzician adevărat, mult aşteptat de melomanii care au urmărit cele două programe mozartiene, maestrul aflându-se şi de această dată alături de Orchestra de cameră din Lausanne, minunaţi, aşa cum îi ştim. Duminică s-a cântat tot Mozart, dar şi o lucrare de Perez, propuse de Ghislieri Choir&Consort sub titlul Deth and Resurrection, chiar dacă precizarea anului 1774 pentru Mattutino de’ morti nu susţinea deloc intenţia declarată a proiectului „Între baroc şi clasicism”…

Şi tot pian şi tot Ravel a adus Orchestra Il de France, despre care, sincer, nu am prea auzit până acum că ar fi în „top”, dar sigur este că a evoluat cu Enrique Mazzola la pupitru în ambele după-amieze (dirijorul român al cărui nume figurează în caietul-program fiind înlocuit), abordând – ca de la sine înţeles în această ediţie – creaţii din veacul trecut, colaborând însă a doua zi şi cu o violonistă în Concertul nr. 2 de Bartok… Iar la Auditorium, Trio Altenberg din Viena a cântat… Ravel (dar şi Enescu sau Şostakovici), la sala Radio era musai să apară „Hyperion” sau o combinaţie româno-americană eterogenă, din fericire cu un popas în lumea liedului cu soprana Georgeta Stoleriu şi pianista Fausta Dimulescu, aducând o undă de „altceva”, un alt ansamblu despre care nu prea ştim ceva dar sosit din Japonia – Orchestra de cameră „Harmonius” condusă de Otomo Naoto – optând, la Ateneu, pentru Octuorul enescian, o partitură de Akutagawa şi o alta de Jolivet (cu flautistul Ionuţ-Bogdan Ştefănescu); total rătăcit însă prin aces hăţiş contemporan, cvartetul „Voces” a cântat Bach (Arta fugii)!…

festival george enescu 2013

FOTO: Soprana Georgeta Stoleriu şi pianista Fausta Dimulescu

Începând din 1991, Festivalul a avut, la fiecare ediţie, un alt director artistic – ei bine, în 2005, când a împlinit 70 de ani, Ioan Holender a preluat conducerea, rămânând „pe baricade” nu doar până azi, pentru că la finalul regalului verdian, pe fondul ovaţiilor adresate minunaţilor oaspeţi italieni, a apărut pe scenă anunţându-ne că „a fost rugat” şi „a fost împuternicit” de primul ministru să păstreze funcţia şi pentru ediţia 2015, având şi asigurări referitoare la buget, din fericire reducându-se numărul de zile (aşa cum el însuşi clama pe vreme când nu era încă director, dublându-l apoi la o lună) – ei bine, va sărbători atunci 80 de ani şi un deceniu în fruntea festivalului – în fond, la Staastoper Viena a fost director 19 ani…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite