10 repere unice din portofoliul PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Congresul PSD - 2013 nu aduce mari surprize. Poate doar cei 120 de ani de social-democraţie (!?).  Aşa că m-am gândit să identific o serie de elemente din istoria politică a partidului care îi aparţin în exclusivitate.

  • Singurul partid românesc care a reuşit performanţa să deţină monopolul zonei dinspre centrul axei ideologice spre stânga ei. Sub mandatul lui Victor Ponta stânga românească = PSD. Existenţa fizică a UNPR nu pune probleme stângii în niciun fel, întrucât „partidul trădătorilor”, unicul partid creat în Parlament, se întoarce acasă.
  • Singurul partid românesc care a obţinut cel mai mare scor electoral pentru Camera Deputaţilor - 66,31% şi Senat - 67,02%. Alegerile legislative din 20 mai 1990. De reamintit, şi existenţa unui număr de voturi nule extrem de mare: 1.117.859 la Camera Deputaţilor, 869.584 la Senat şi 447.923 la preşedinţie. Pe atunci, nu exista un sistem al numărătorii paralele a voturilor. Deci, şi cea mai mare suspiciune de fraudă electorală, incomparabil mai „vizibilă” decât estimarea lui Daniel Morar, cum că la referendumul din 29 iulie 2012 s-au furat între „5 şi 15%” din voturi (!?).
  • Singurul partid românesc al cărui candidat la preşedinţie a obţinut în primul tur de scrutin cel mai mare scor electoral înregistrat vreodată. Ion Iliescu, alegerile prezidenţiale din 20 mai 1990 - 85,07%.  Asimilarea imaginii preşedintelui Ion iliescu cu FSN/FDSN/PDSR/PSD avea să fie, mai târziu, când se schimba generaţia, ca un fel de blestem.  Adrian Năstase şi Mircea Geoană pierdeau în 2004 şi 2008 alegerile prezidenţiale într-un mod dramatic. Astfel, PSD avea să devină:
  • Singurul partid românesc ai cărui candidaţi au pierdut „la mustaţă” alegerile prezidenţiale.
  • Singurul partid românesc care a avut cei mai mulţi premieri în funcţie (Petre Roman - FSN, Theodor Stolojan- FDSN, Nicolae Văcăroiu - FDSN/PDSR, Adrian Năstase - PSD, Victor Ponta-PSD ).
  • Singurul partid românesc care, deşi a dominat scena politică, a stat cel mai mult în opoziţie. 12 ani în opoziţie, 11 ani la guvernare (aproape un an la putere, în alianţă cu PD-L).
  • Singurul partid românesc care nu a coborât sub 20%. Cel mai slab scor înregistrat vreodată a fost cel din alegerile europarlamentare din 2007, 23,11%.
  • Singurul partid românesc mare cu cel mai tânăr preşedinte de partid. Victor Ponta, 41 de ani. Restul sunt istorie politică. Poate Mircea Geoană să mai aibă o şansă, cândva.
  • Singurul partid românesc al cărui preşedinte de partid şi fost premier al României a fost condamnat de o instanţă judecătorească şi a executat pedeapsa. Adrian Năstase, 265 de zile.
  • Singurul partid românesc cu preşedinţi de partid care au publicat cărţi. Mai mult sau mai puţin originale. Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Năstase (cel mai prolific), Mircea Geoană şi Victor Ponta toţi au avut contribuţii scriitoriceşti. Să nu se mai plângă stânga intelectuală, de stânga politică.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite