„2 pentru România”. Prima parte: Victor Ponta
0
Acest articol comentează şi analizează documentarul lui Florin Iepan, „2 pentru România”, prezentat miercuri seară, la Digi TV. Articolul are două părţi, iar în această primă parte este analizată personalitatea şi parcursul candidatului Victor Ponta.
L-am cunoscut pe Florin Iepan în 2002, când coordonatorul lucrării mele de licenţă mi-a sugerat să mă întâlnesc cu el. Am făcut-o. Mi-a povestit atunci că are nevoie de o echipă de oameni tineri, pentru „Decreţeii” şi „Odessa”. Am schimbat două idei despre situaţia politică şi despre viitorul României. Nu cred că ştia atunci că va realiza acest documentar.
Este primul documentar din România ultimilor 25 de ani care face portretul celor doi candidaţi la fotoliul de la Cotroceni. Aseară am văzut pe Digi 24 o altă faţă a celor doi candidaţi la Preşedinţie, mai umană, mai personală, un documentar marca Iepan, care face cât o mie de dezbateri televizate sau articole scrise despre cei 2. Regizorul a fost întrebat dacă filmul poate schimba natura votului, iar Florin Iepan a răspuns că poate schimba motivaţia de a merge la vot.
Chiar dacă opţiunea mea de vot e clară, consider că documentarul poate influenţa natura votului, iar pentru indecişii care caută argumente solide (din păcate dezbaterile nu au oferit acest lucru) recomand acest documentar.
Victor Ponta
Prima parte a documentarului este despre Victor Ponta. Filmul începe cu piesa „O fortuna” şi îl prezintă în câteva ipostaze pe liderul PSD în timpul lansării candidaturii la Preşedinţie de pe Naţional Arena Bucureşti. Imaginile liderului PSD proiectate pe un ecran uriaş, mulţimea de oameni cu steaguri roşii fluturând, pe fundalul „O fortuna” sugerează grandoarea şi megalomania de care este înconjurat Victor Ponta, probabil viitorul Preşedinte al României. La finalul melodiei, se aude vocea lui Ponta acompaniată de zumzetul mulţimii prezente pe stadion, iar imaginile prezintă un Bucureşti trist, în întuneric, cu blocurile comuniste pline cu afişe electorale, ce ne aduce aminte de România de dinainte de `89. Peste aceste imagini se aude vocea lui Ponta „Mai avem foarte puţin. Vedeţi că iese soarele şi în ţara noastră!”, iar apoi următorul cadru este cu mama lui Victor Ponta, Cornelia Naum, care spune despre fiul ei că nu e pregătit să ajungă Preşedinte şi că ar trebui să mai facă şcoală ca premier.
Documentarul continuă cu viaţa lui Ponta de când s-a născut, prezentându-i arborele genealogic. Am fost surprins plăcut să descopăr cât de cosmopolit poate fi un bucureştean ca şi Ponta, get-beget. Bunicul din partea tatălui venea din Trieste, Italia, iar cel din partea mamei din Albania, Naum fiind un nume specific aromânilor şi zonei Balcanilor. Filmul continuă cu copilăria normală a lui Ponta, din Bucureşti, cu vacanţele de la ţară, cu poze şi imagini din vremea respectivă, presărate cu povestiri ale oamenilor ce i-au fost aproape în acei ani (vecini, profesori,colegi). Apoi se vorbeşte despre el în acea perioadă de copilărie-adolescenţă ca fiind un băiat carismatic, energic, popular, ce aduna tot timpul în jurul său multă lume. Apoi se vorbeşte despre pasiunea sa despre baschet şi despre rezultatele bune pe care le-a avut ca sportiv, remarcându-se ca lider de echipă. „Tot timpul a ajutat pe toată lumea”, spune una dintre vecinele şi prietenele de familie. Avea o capacitate de a reţine lucruri foarte mare şi era implicat în multe chestii, spun colegii lui de şcoală şi de facultate. Era vocal ca un fel de personaj colectiv, înconjurat tot timpul de mai multe persoane. La revoluţie a ieşit în stradă şi a protestat, iar în `90, alături de mama sa a protestat împotriva regimului Iliescu, fiind solidari cu mişcările studenţilor din Piaţa Universităţii. Cornelia Naum recunoaşte ca „a luat-o pe spinare” alături de fiul ei în `90.
În toate aceste povestiri ale vieţii dlui Ponta sunt interpuse imagini cu liderul PSD din ziua de astăzi, cu vizitele sale din campanie. E frapantă diferenţa între cele două imagini: povestea vieţii lui Ponta, una normală, a oricărui tânăr din acele vremuri şi vizitele sale de partid, la uzine sau în pieţe făcute în prezent ca preşedinte PSD, asemănătoare cu vizitele lui Ceauşescu din trecut.
Victor Ponta a fost membru PNL în `90 şi milita pentru răsturnarea lui Iliescu. În clasa a XI-a plecat în Franţa pentru o excursie de 2 săptămâni, care s-a transformat într-o şedere de 8 luni. A spălat vase, a dormit în gară, însă până la urmă a reuşit să se angajeze legal. Probabil a încercat să rămână mai mult, însă după 8 luni s-a întors acasă şi părea că ştie ce vrea să facă. Avea plete atunci şi asculta Janis Joplin, spune un prieten.
A intrat la Drept la Bucureşti, unde erau 21 de candidaţi pe un loc. După ce termină facultatea, face armata la Lugoj pentru 6 luni, iar apoi se angajează procuror stagiar la Parchetul de pe lângă judecătoria sectorului 1.
În 1997 apare prima oară la televizor într-o emisiune realizată de Tatulici, „Ambasadorii României”, în care erau promovaţi tineri din diverse domenii, Ponta fiind cel mai tânăr procuror. El însuşi recunoştea atunci că atuul său este că nu este „atins” de sistem şi de sistemul neocomunist care domina societatea în acea perioadă.
Ca să ajungi la Parchetul General în mod obişnuit îţi trebuie 8 ani de experienţă, lui Ponta i-au trebuit doar 3 ani. Să-l fi ajutat oare faptul că a fost agent acoperit aşa cum a declarat Băsescu anul acesta? 13 cazuri a judecat Ponta în cei 3 ani de activitate de la parchetul de pe judecătoria sectorului 1, toate cazuri minore. În 2001, este ales şef al Corpului de Control.
Cornelia Naum: A venit sa îşi cumpere 3 costume. Dar pentru ce iţi trebuie atâtea costume? Ponta: Va trebui sa fiu îmbrăcat totdeauna oficial pentru că mi s-a oferit să lucrez ca şef al Corpului de Control. Cornelia Naum: Bine Victore, şi de-aia am mâncat noi bătaie pe 15 iunie? Ponta: Au fost singurii care mi-au dat o şansă!
<
Restul e istorie! M-a surprins parcursul lui Ponta şi am realizat clar că aici s-a produs ruptura între tânărul idealist din anii `90 şi actualul politician, crescut la umbra lui Năstase. Mihai Tatulici spunea în documentar că „el ca tânăr e mai dur decât confraţii lui din PSD aşa-zişii vechi comunişti, deşi aparent nu pare”. Imediat după această frază, apar cozile interminabile de la votul din primul tur din diaspora. Un fost coleg al său de facultate concluzionează la sfârşitul documentarului: „Nu ştiu dacă omul acesta are un program politic propriu, vreun program pentru ţara asta. Eu şi prietenii mei nu ne dăm seama. Probabil e un om absolut normal care vrea şi el să lucreze la stat, în meseria de Preşedinte.”
Pentru mine, viaţa lui Ponta este asemănătoare lui Julien Sorel, personajul principal din cartea lui Stendhal „Roşu şi Negru”. Victor Ponta, ca şi Julie Sorel, ilustrează tipul arivistului dotat cu calităţi excepţionale: inteligenţă, frumuseţe, voinţă si ambiţie. Umilinţa lui Julien Sorel îndurată în casa părintească este asemănătoare cu umilinţa lui Victor Ponta de la începutul carierei sale politice alături de Năstase. Imposibilitatea de a obţine o slujbă pe măsura calităţilor sale din pricina originii sociale (Julien Sorel fiind fiu de ţăran, Victor Ponta fiul unei familii normale din Bucureşti) îi declanşează ambiţia de a parveni cu orice preţ. În vederea atingerii acestui ţel, el nu se dă înapoi de la nimic, acţionând fără scrupule, în mod calculat. Pentru el nu contează doctrina liberală sau socialistă, ci contează persoana sa şi cât de mult poate urca pe culmile puterii. El o să fie probabil viitorul Preşedinte al României.
Se încarcă comentariile...
