2017 - Anul Incertitudinilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

10 ani de la aderarea la UE. 20 de ani de Parteneriat Strategic cu SUA. O economie care creşte cu 5%. O majoritate stabilă, un guvern solid, un Preşedinte care nu cedează tentaţiilor de abuz de putere, caracteristice predecesorului său.

În noul Parlament, partidele anti-sistem nu şi-au găsit locul. Tranziţia de la un guvern la altul se derulează civilizat. În comparaţie cu vecinii săi, România pare un exemplu de succes.

Şi totuşi, 2017 se anunţă drept cel mai complicat an din istoria recentă a României. Din motive interne, dar mai ales externe. În plan global, 2017 va anul marilor incertitudini. Administraţia Trump pare hotărâtă să iasă din tiparele - şi predictibilitatea - predecesorilor săi, punând sub semnul întrebării însăşi esenţa ordinii mondiale de după al Doilea Război Mondial şi de după Războiul Rece. Relaţiile cu Rusia, China, Europa, NATO, Israel, Iran şi Orientul Mijlociu pot merge în orice direcţie, cu consecinţe potenţiale incalculabile. Acasă, noua guvernare pleacă de pe o bază de încredere şi suport electoral fără precedent. Aşteptările, ca şi ambiţiile, sunt pe măsură. Ca şi riscurile, de altfel. Campania prezidenţială a început, iar ciclul politic care debutează va fi comprimat şi intens. A face previziuni, în lumea de astăzi, este prin definiţie dificil, „viaţa bătând filmul” mai de fiecare dată. Pentru ordonarea discuţiei, vă propun trecerea în revistă a provocărilor cu risc de mare perturbare (Lebede Negre), a celor care ne pot afecta şi care deţin un grad moderat de probabilitate (Lebede Gri), dar şi a oportunităţilor pentru România care apar în astfel de vremuri în schimbare (Red Herrings).

Provocări structurale & Lebede Negre:

  • Găsirea unui nou model de creştere şi dezvoltare inclusivă.

România a ajuns la maximul potenţialului actualului model economic şi de guvernanţă a ţării. Ne apropiem cu paşi repezi de încheierea ciclului economic de după Marea Recesiune. Guvernanţa în sectorul public rămâne submediocră. Guvernanţa în sectorul privat este chiar mai slabă decât cea din sectorul public. Exporturile au ajuns la un palier peste care nu pot trece fără o infuzie de capital, tehnologie, management, inovare, forţă de muncă calificată şi diversificare de motoare de creştere şi de pieţe. Piaţa internă este limitată la cele 12 mari aglomerări urbane. Peste 70% din populaţia din mediul urban mic şi mijlociu şi din ruralul profund” fiind în afara circuitului economic modern. Serviciile publice sunt în continuu declin, la fel ca şi populaţia activă şi raportul acesteia cu pensionarii ţării. Infrastructurile fizice şi intangibile sunt în suferinţă, accentuând sentimentul de frustrare şi de lipsă de încredere al cetăţenilor în sistemul de instituţii şi în ordinea politică actuală. Liviu Dragnea şi guvernarea PSD îşi asumă cel mai ambiţios program economic şi social din ultimii 25 de ani, folosind pârghiile fiscale şi de stimulare a consumului. Cele 90 de miliarde de euro pentru investiţii prevăzute pentru perioada 2017-2020 sunt posibil de obţinut, însă nu cu actualul model economic şi de dezvoltare. A nu înţelege acest lucru şi a nu acţiona pentru a inova cu curaj în materie de politică economică reprezintă echivalentul promisiunilor cu 1000 de km de autostradă sau 1.000.000 de locuri de muncă.

  • Demonizarea PSD, slăbiciunea Opoziţiei şi asceniunea extremelor.

Slăbiciunea Opoziţiei este la fel de periculoasă ca şi riscul derapajelor Puterii. Anti-pesedismul nu mai poate fi unica raţiune de a fi a Dreptei româneşti. După eşecul utopiei tehnocrate şi al dogmatismul neo-liberal, deşi nu va fi pe placul unora, PSD devine ultima linie de apărare în faţa forţelor radicale care vor apărea după o eventuală încercare nereuşită a social democraţilor de a atenua inegalităţile şi polarizarea din societate. Preşedintele Iohannis îşi va asuma rolul de lider al opoziţiei, cu un rol de locotenent mefistofelic în Parlament din partea lui Traian Băsescu. Nimic nu garantează găsirea unui lider providenţial sau o transformare profundă la Congresul PNL.

Ciclul politic marcat de victoria categorică a PSD va fi extrem de comprimat. Vom avea un Guvern Grindeanu pentru următorii 4 ani? Vom afla, probabil, în curând dacă liderul PSD va revendica funcţia de prim-ministru, ca trambulină pentru o candidatură în 2019 sau va prefera să conducă după modelul polonez, de la partid şi de la Parlament. Apropierea alegerilor prezidenţiale, dar şi riscurile guvernării, vor inflama natural sau cu un ajutor din partea prietenilor opinia publică către o nouă stare de emoţie şi explozie socială. Pendulul simpatiilor în opinia publică va continua să oscileze tot mai accelerat. În acest context, primele 100-180 de zile ale noii guvernări vor fi decisive pentru succesul sau insuccesul întregului ciclu dominat azi de PSD. În pofida celei (şi probabil datorită) celei mai zdrobitoare victorii la alegerile din decembrie, problema câştigării turului 2 al alegerilor de către un candidat PSD rămâne la fel de valabilă. Această realitate strategică va domina gândirea politică a liderului, conducerii şi a guvernării PSD.

  • Capacitatea de guvernanţă şi reechilibrarea puterilor şi instituţiilor în statul român.

Aşa cum oferta economică a PSD nu poate fi realizată fără o nouă politică economică, ansamblul promisiunilor de dreptate socială şi trai decent nu pot fi realizate cu actuala capacitate de operare a administraţiei şi a instituţiilor statului. Serviciile publice sunt în continuu declin, la fel ca şi populaţia activă şi raportul acesteia cu pensionarii ţării. Simpla creştere de salarii în sectorul public nu este suficientă pentru un salt substanţial în calitatea serviciilor publice. România are nevoie de proiecte complexe de investiţii, de o rezolvare a managementului deficitar al companiilor de stat sau al mamuţilor birocratici de genul CNDNAR/CNIR. Atât cele două proiecte-fanion din programul PSD - Fondul Suveran şi Banca de Dezvoltare, cât şi evoluţiile din domenii cruciale precum sănătatea şi educaţia vor fi elocvente pentru voinţa/capacitatea de statului de administrare a fondurilor publice şi public/private. Nu pot fi ignorate şi alte eventuale evoluţii, de genul riscului de declanşare a procedurii de deficit excesiv, a aplicării corecţiilor la fondurile europene sau costul suplimentar al finanţării datoriei publice şi private după scumpirea finanţării economiilor emergente ca urmare a anticipării politicilor de stimulare economică şi fiscală a noii Administraţii a SUA. Cauzele pentru care Planul Juncker nu a funcţionat sau pentru care PPP-urile nu decolează în România trebuie să dea serios de gândit noilor guvernanţi.

Lupta împotriva corupţiei şi găsirea unui nou echilibru între prevenţie şi coerciţie va fi cea mai complicată şi politizată operaţiune a noului ciclu politic. Alegerile recent încheiate nu au fost câştigate, cum simplist şi interesat au apreciat unii, de cei care spuneau că lupta împotriva corupţiei trebuie să înceteze, ci de cei care au spus că lupta împotriva corupţiei nu este suficientă pentru o viaţă mai bună pentru cetăţeni.

  • Asigurarea securităţii naţionale în lumea G Zero.

Necunoscuta Trump şi intrarea în ceea ce Ian Bremmer numea o lume G Zero”, fără o putere globală dominantă care să definească şi impună setul de reguli proprii ordinii mondiale, obligă (şi) România să intre în perioada scenariilor alternativeAmerica First” în era Trump poate însemna orice, dar, în mod sigur, va fi revenirea la un realpolitik de tip Kissinger. Cele peste 50 de relaţii de alianţă şi parteneriate strategice ale SUA în întreaga lume, ca şi instituţiile multilaterale de la NATO la ONU sau G20 vor fi reanalizate cu lentile proaspete. Cei 20 de ani de Parteneriat Strategic cu SUA pe care îi marcăm în iunie 2017 trebuie să ne găsească pregătiţi cu o strategie de reangajare a relaţiei cu SUA într-o logică de alianţă bilaterală. Simpla noastră relevanţă strategică nu mai poate fi principala motivaţie a relaţiei româno-americane. Componenta economică şi investiţională, dar şi cea a relaţiilor politice dincolo de Washington, vor fi determinante în logica mercantilă” a noii politici economice a SUA. Revizitarea Strategiei de Apărare a Ţării în scenarii alternative şi devansarea alocării a 2% din PIB pentru apărare trebuie avute în vedere. Planificarea militară în logica multianuală de tip Quadrennial Defense Review trebuie începută imediat de noul Guvern, aprobată în Parlament, în logica unei noi analize CSAT.

  • Criza Europei şi dificultatea acceptării României în nucleul dur al unei Europe cu mai multe viteze.

Evadarea României de la periferia politică, strategică şi economică a Europei reprezintă o provocare mai complexă decât însăşi aderarea ţării nostre la UE. Decizia strategică actualei administraţii de la Bucureşti de a ne alătura nucleului dur european - în antiteză cu fibrilaţiile centrifuge ale Grupului Vişegrad - este linia care trebuie susţinută în continuare. Aşa cum menţionam şi mai sus, între definirea nivelului nostru de ambiţie” şi capacitatea de a juca şi de a fi acceptaţi la „liga mare” este o distanţă semnificativă. Pe lângă lipsa de competitivitate economică şi de capacitate de guvernanţă, problema reputaţiei României în Europa atârnă ca o piatră de moară în orice încercare de operaţionalizare a ambiţiei declarate a Bucureştiului.

Lebede gri

  • Dublul risc de coabitare „hard” şi de nefuncţionare/gripare a mecanismului cu „dublă comandă” Partid/Parlament - Guvern

Ambele, separat şi împreună, pot încetini ritmul şi profunzimea reformelor sistemice indispensabile saltului de dezvoltare al ţării, cu o fereastră de oportunitate pe cale să se închidă rapid.

  • Repetarea scenariului din 2012

De această dată, motivul poate fi legea răspunderii magistraţilor şi numirea procurorului-şef DNA. Acest lucru poate conduce şi la blocarea de facto a comisiei prezidenţiale privind Proiectul de Ţară. Declanşarea unui război de influenţă cu ramificaţii externe poate apărea şi în eventualitatea înlocuirii guvernatorului BNR.

  • Radicalizarea relaţiei Putere Opoziţie

Nerespectarea algoritmului politic la alocarea funcţiilor în institutiile ce ţin de Parlament. Perpetuarea politicii introduse de PDL şi continuată de USL, în logica câştigătorul ia totul.

  • Declanşarea procedurii de deficit excesiv
  • „Defectarea” unui membru fondator al UE şi al Zonei Euro (Franţa, Olanda), în urma alegerilor sau o nouă criză a Zonei Euro prin agravarea situaţiei financiare a Italiei/Greciei
  • Deraierea relaţiilor UE - Turcia şi agravarea crizei refugiaţilor. Dispersarea ISIS după înfrângerea din Raqa'a, Mosul şi Siria şi amplificarea atentatelor teroriste, inclusiv în regiunea noastră
  • O eventuală decizie a Republicii Moldova de acceptare a planul Kozak revizuit privind Transnistria, în schimbul alăturării la zona CSI
  • Viitorul sancţiunilor împotriva Rusiei, statulul Estului Ucrainei şi al Crimeei şi declanşarea unui nou război de sfere de influenţă în Balcani şi Europa Centrală şi de Sud-Est
  • Cei 3 NU: Nu Schengen, Nu ridicării MCV, Nu ridicării de vize pentru SUA.

Red Herrings

  • Posibilitatea continuării creşterii cu 5%/an pentru următorii 4 ani. Un PIB de 200 miliarde de euro este realist de obţinut
  • Lansarea şi execuţia cu succes a unei ample operaţiuni de reclădire a reputaţiei României în logica Centenarului Marii Uniri
  • Începutul inversării tendinţelor de emigrare şi intrarea în era „brain-regain”
  • Aderarea la OECD
  • Negocierea cu succes a unui pachet de asistenţă financiară, transfer de tehnologie militară şi cu uz dual şi relansarea industriei de apărare într-o ecuaţie europeană şi a unei trilaterale America - Israel - România
  • Crearea „Romania Infrastructure Corporation”, entitate public-privată destinată investiţiilor accelerate şi finanţării pe termen lung a infrastructurii şi logisticii necesare transformării României în Poarta Europei (Romania Gateway) şi folosirea geografiei şi resurselor noastre pentru transformarea României într-o economie de frontieră.

România poate evolua într-o direcţie sau alta cu o relative uşurinţă. Depinde de înţelepciunea celor care astăzi conduc destinele ţării.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite