2019 – Câteva deconturi neîncheiate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu prea plăcut de oamenii simpli, de unii antipatizat de-a dreptul, socotit însă de analiştii politici un an de turnură, 2019 a plecat lăsând în urmă multe deconturi neîncheiate.

Ultimele zile ale anului  au fost şi ele încărcate de evenimente a căror soluţionare trebuie să se petreacă obligatoriu în cursul anului ce a început miercuri. Asta dacă mai aspirăm la mult invocata normalitate.

 Aleg la întâmplare doar două dintre ele. Las, pentru moment, la o parte pe cea mai arzătoare. Aceea a alegerilor anticipate. Care a revenit în actualitate ca urmare a unei declaraţii a prim-vicepreşedintelui PNL, dl. Rareş Bogdan. Cunoscut îndeosebi în ipostaza de goarnă a Cotroceniului. Adică a voinţei preşedintelui Iohannis în raport cu PNL. Voi reveni asupra ei în zilele viitoare. 

Abordez astăzi alte probleme care, vrem, nu vrem, sunt şi ele tangente politicului.

Iată, de pildă,  scandalul de la Spitalul Floreasca, cu medicul Mircea Beuran în frunte, a dovedit- a câta oară?- precaritatea sistemului naţional de sănătate. Au mai ieşit o dată la vedere nenumăratele nereguli şi complicităţi care persistă în ierarhia medicală românească, sclavajul şi legea tăcerii plasate la loc de cinste în clinicile universitare, un întreg complex de reguli nescrise al căror rost este evident  acela de a păstra privilegiile aşa-zişilor şefi de şcoală medicală.  Cu aceeaşi tristă ocazie au ieşit deopotrivă la iveală încă o dată lipsa de importanţă acordată pacientului, riscul pe care ţi-l asumi atunci când te  adresezi, în speranţa că te vei face bine, unui spital public. Care funcţionează şi datorită taxelor şi impozitelor plătite de tine.

Faptul că doctorul Mircea Beuran a devenit profesor universitar în pofida faptului că în anul 2003 a fost dovedit drept plagiator fără ruşine arată deopotrivă cât este de debil sistemul universitar din România. Şi, atenţie!, dl. Beuran este profesor universitar nu la cine ştie ce amărâtă de universitate înfiinţată îndată după Decembrie 1989 în te miri ce capitală de judeţ eminamente spre a satisface orgoliile locale şi a le da astfel baronilor de acolo şansa de a scrie pe cartea lor de vizită titlul altminteri nemeritat de prof.univ. dr., ci la una dintre cele mai reputate, mai vechi, mai galonate instituţii de învăţământ superior din România.  Or, asta arată că pe plaiurile mioritice poţi să plagiezi în voie, că după ce trece furtuna lucrurile continuă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Totul e să ai asigurată protecţia necesară. Care trebuie să fie în primul rând una de natură politică.

Am tot auzit în zilele din urmă că „afacerea Beuran” ar fi una intens politizată. Că dl. Emanuel Ungureanu, primul care a făcut publică întâmplarea îngrozitoare de la Spitalul Floreasca, profită şi îl atacă pe respectivul domn doctor în primul rând datorită sau din cauza calităţii lui de parlamentar al USR. Or, USR-ul este duşmanul de moarte al PSD-ului, partid cu care se identifică respectivul profesor. Indiferent dacă îi mai este ori nu îi mai este membru. Numai că în 2003, atunci când s-a petrecut tărăşenia cu ghidurile traduse ad litteram din limba franceză şi prezentate drept scrieri perfect originale, inserate ca atare în lista de cărţi şi de lucrări didactico-ştiinţifice graţie cărora dl. Beuran dorea să acceadă la statutul de profesor nu tot politicul a intrat în scenă? Nu dl. Adrian Năstase, premier şi preşedinte de partid, nu ministrul Educaţiei din acea vreme, el însuşi membru al unui guvern politic, au sărit ca să-l salveze de la concediere şi eliminare din sistem pe cel prins cu mâţa-n sac?  

În ziua de 30 decembrie 2019, în ultima şedinţă de guvern, Executivul  Orban a luat decizia  desfiinţării aşa-numitului Institut al Revoluţiei. Creat în anul 2004 din voinţa lui Ion Iliescu şi care îl avea de ceva vreme drept director pe straniul, pe controversatul Gelu Voican Voiculescu. S-a pus astfel capăt unei aberaţii.  Existenţei unei instituţii finanţate din banul public, creată, pasămite, spre a desluşi adevărul Revoluţiei atâta doar că şi Iliescu, şi Voican-Voiculescu sunt trimişi în judecată pentru crimele comise în orele şi zilele de după fuga lui Nicolae Ceauşescu. Aceasta însemnând că respectivii sunt direcţ interesaţi să nu se ajungă cu nici un chip la aflarea adevărurilor cu pricina.  

Dincolo de toate acestea, interesantă este motivaţia din decizia guvernamentală de desfiinţare. Se spune şi se scrie negru pe alb că “activitatea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de Stat prin intermediul transferurilor realizate  din bugetul Senatului României”.

Numai că din acelaşi buget se hrăneşte, de pildă, şi Institutul Levantului. Creat din vrerea şi la propunerea d-lui Călin Popescu-Tăriceanu spre a-i face un cadou din bani publici fostului preşedinte al României, dl. Emil Constantinescu, drept recompensă pentru omagiile şi temenelile acestuia. Tocmai de aceea mi se pare mai mult decât firească întrebarea următoare. Pe când o desfiinţare şi a acestui institut şi el cu rezultate zero? Şi el înzestrat cu prea multe conotaţii politice.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite