Politică

articolul anterior

2024 – Modernizarea României sau conservarea unor interese mărunte?

8
12 May 2022 10:44:36
Adrian Niţă
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

O ştire proaspătă venită din Bulgaria, ce va trece la moneda euro din 2024, ne pune pe gânduri: oare, România, chiar a ajuns ultima ţară din Europa? Oare, românii nu au deloc mândrie?

Anul 2024 este un an extrem de important pentru România, deoarece vor avea loc toate cele patru feluri de alegeri, locale, parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare. Aşadar, toate într-un an – o situaţie politică şi administrativă fără precedent.

Oare, se va moderniza România începând cu 2024 sau se va chinui să conserve interesele mărunte, meschine, mercantile sau, pur şi simplu, interlope?

Vedem cum, în ultimii ani, atât Bulgaria, cât şi Moldova au făcut paşi decisivi, hotărâţi şi ireversibili întru spiritul european, adică o bună guvernare, o orientare spre modernizarea instituţiilor statului, spre eliminarea corupţiei, pentru întărirea statului de drept sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor omului.

Ce face, în schimb, România, în ultimii ani? Simplu spus, România se chinuieşte să îi spele pe plagiatori, să pună în fruntea guvernului o persoană care este bănuită de furt intelectual. Mai mult, la adăpostul războiului, corupţia, furtul, inflaţia etc. cresc spre cer. Dacă spune cineva că nu are legătură creşterea inflaţiei cu nivelul de corupţie, cu neştiinţa şi dezinteresul  guvernanţilor este rugat să meargă la bibliotecă şi să citească 2-3 texte (din miile de studii pe aceste teme).

În acest context, o privire asupra competiţiei prezidenţiale – cea care este decisivă atât pentru toate alegerile din 2024, cât şi, în genere, pentru spiritul românesc, ne arată ceva extrem de interesant şi provocator.

In urmă cu câteva zile, un reporter l-a întrebat pe Sorin Grindeanu dacă va dori să candideze pentru preşedinţia României. Politicianul a răspuns că nu ia în calcul această posibilitate şi a arătat că PSD şi PNL au oameni mult mai potriviţi pentru această funcţie importantă. El i-a nominalizat pe Marcel Ciolacu, Alexandru Rafila şi Gabriela Firea. Cu alte cuvinte, coaliţia de guvernare începe să ia în serios în calcul refacerea USL şi să pregătească candidaţi comuni pentru alegeri - nu neapărat formal, pe baza unei alianţe politice înregistrate la Tribunal, ci mai ales, neformal, pe baza unui acord politic.

Lista enunţată de Grindeanu este, într-adevăr, relevantă. Ciolacu, fiind preşedintele partidului de guvernare, ar fi îndreptăţit să candideze, dar el are o slabă aderenţă publică; cota lui de simpatie este extrem de scăzută. Nu este prezidenţiabil nici măcar în ochii simpatizanţilor PSD. Firea, in schimb, şi Rafila, sunt adevaraţii candidaţi ai PSD-PNL.

Bătălia pentru Primăria Capitalei este indiscutabil extrem de importantă pentru orice partid politic. Inclin să cred că Gabriela Firea se va concentra pe această direcţie, mai ales că are şanse să revină împotriva lui Nicuşor Dan. De ce spun asta? Pentru că actualul primar al capitalei are o cotă de simpatie ce tinde spre zero – contraperformanţă absolută în toată lumea. Nu cred că există vreun bucureştean care să spună altceva despre Nicuşor – este o dezamăgire absolută. Nu are curaj, este ezitant, nu are nerv, nu are nimic. Este ca o moluscă – exact aşa cum a fost şi este ca om politic.

Rămâne pe listă Alexandru Rafila. Deşi este un om politic care nu a făcut, şi nu face nimic, deşi a fost (şi este) contra vaccinului, anti-certificatist etc, Rafila este genul de tip simpatic, cu priză la public. Poate fi chiar şi şmecheraş de cartier sau (mai mult sau mai puţin) corupt, simpatia pentru Rafila ar rămâne intactă.

De la opoziţie, Cătălin Drulă, Dan Barna, Dacian Cioloş sau George Simion ar putea fi candidaţi redutabili. Despre Simion, toată lumea a înţeles că apără interese obscurse, ba chiar ale ruşilor; mai grav, preşedintele partidului extremist AUR este un extremist sadea.

Dacian Cioloş a dispărut  în ultimele luni de pe scena politică, la fel cum a fost cazul înainte de a fi presedintele USR Plus – acest semn de inconstanţă arată o trăsătură proprie, manifestată nu numai în activitatea politică. Deşi este bun expert, şi un om de caracter, nu pare să fie interesat de aspectele politice proprii unui candidat la preşedintia României. Nu are cum să fie presedintele tuturor. In caz că va candida, va primi un dezamăgitor scor electoral.

Opoziţia rămâne în cursă cu Cătălin Drulă şi Dan Barna – unul din ei va fi, probabil, viitorul preşedinte al USR. Dar nu e obligatoriu să fie şi candidatul la preşedinţia României. Fie că va fi presedinte al USR, fie că nu, Dan Barna este un politician redutabil, bun expert, cu o viziune politică excelentă. In caz că va fi candidat pentru preşedintia României, este evident că puterea îi va inventa noi dosare, va arunca pe piaţă noi minciuni şi dezinformări,  şi va contribui decisiv la influenţarea scorului său electoral.

Înclin să cred că tânărul Drulă, deşi nu are experienţa lui Dan Barna, va putea fi candidatul ideal al opoziţiei. Ajung astfel la o posibilă confruntare in turul doi între Rafila şi Drulă, adică exact între spiritul conservator, mercantil şi obscur (era să scriu ,,obscurantist”; nu aş fi fost prea departe de adevăr) şi spiritul european, modernist şi democrat.

Un tur doi între Rafila şi Drulă ar arăta exact situaţia politică a României din ultimele 2-3 decenii. Ce vor alege românii – ştiind că alegerile nu sunt niciodată raţionale? Vor reuşi să depăşească manipulările, dezinformările sau minciunile ce vor fi aruncate pe piaţă sau vor reuşi să facă ce au făcut bulgarii? Vor reuşi românii să iasă din zodia obscură şi medievală sau vor reuşi să păşească cu încredere şi optimism în zona europeană modernă şi democrată? Vom trăi şi vom vedea.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

West
12.05.2022, 15:33:49

Monstruasa coalitie inloc sa modifice constitutia in sensul eliminarii mai usoare a pensiilor speciale in beneficiul romanilor,sau a reformei administrativ teritoriale... monstruasa coalitie isi exercita puterea, modifica constitutia in sensul de a elimina puterea electoratului de a-si alege pesedintele, ca sa poata ei in urma unei colaitii monstroase girate de servicii, in urma tradarii electoratului, sa numeasca un .. Ma-Ciuca special, in postul de presedinte! un special ca Ma-ciuca(plagiatorul) nu ar avea NICIODATA sanse sa ajunga presedinte! psd nua putut niciodata si nu poate da presedintele romaniei, nici pnl (care a luat drumul pntcd) in urma tradarii electoratului nu mai poate da urmatorul presedinte! ei(monstroasa coalitie antireformista, girata de servicii) stiu acest lucru si incearca sa impiedice ajungerea in postul de presedinte a unui Drula reformist! Calculul monstroasei coalitii atireformista, si iubitoare de speciali si clientela politica bugetara, este cinic si in detrimentul electoratului roman!

+1 (1 vot)
Toma Mowshowitch
12.05.2022, 16:34:44

au vazut grecii ce au patit atunci cand au trecut la euro

0 (2 voturi)
Tamas Szabadi
12.05.2022, 15:43:24

Dacă e să răspund la întrebarea retorică din titlu: „Modernizarea României sau conservarea unor interese mărunte?” atunci am două variante posibile: 1.Dacă ascult pe experiența/evoluția (politică) de până acum, văzând și evoluțiile actuale din (guvernarea în gașca numită coaliție, desemnarea membrilor CCR, mușamalizările și risipele curente, păpușăriile de la Cotroceni etc.) atunci rațiunea mea îmi spune că băieții de la cârma țării (și partidelor guvernamentale, inclusiv udmr) vor vota pentru menținerea privilegiilor. 2.Dacă ascult pe inima și nu pe rațiune, atunci zic că țara asta ar merita mai mult și mai bine. Dar îmi pun și o întrebare complementară: DE LA CINE AȘTEPTĂM SOLUȚII ADECVATE? De la PSD sigur nu. De la PNL nici atât (că ne-au înșelat amarnic de mai multe ori!) De la udmr ioc, sau deloc. De la AUR nici atât. De la alte partide obscure deloc. Poate de la USR, dacă vor reuși să se concentreze pe problemele (sarcinile) curente și de perspectivă ale României în mod inteligent, și vor propune soluții bune și inteligibile și pentru omul de rând. În caz contrar rămânem în mlaștina dintre orient și occident, cu democrația (cleptocrația) noastră originală.

+2 (2 voturi)
Dan Plesoianu
12.05.2022, 17:45:22

Dan Barna, "politician redutabil"?! Fabulati... Nu mai stie nimeni de el, si nu il vrea aproape nimeni... Cum nu a fost vrut nici inainte...

+1 (1 vot)
UN OM DE STANGA
12.05.2022, 19:55:01

Pina in 2024 cum vom supravietui cu scumpirile astea?. Pina unde pina cind? Si PNL si PSD am vazut ce-au facut. Trebuie sa vina altii. Eu ca si multi altii dorim masuri radicale, mergand pina la nationalizari.

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările