Toată lumea văzuse poezia lui Mircea Dinescu despre Zelenski şi declaraţiile lui Sorin Lavric despre Putin apărătorul creştinismului. Dinescu, poet revoluţionar, devenise de mult timp un saltimbanc; Lavric, fiul păltinişenilor, scrisese de multă vreme nişte lucruri teribil de conservatoare şi de încuiate.

Cred totuşi că important este altceva. Dinescu şi Lavric arată extremele în care pot cade nişte fenomene. „Revoluţiile îşi mănîncă fiii”, mai ales dacă ei sunt oricum nişte autodevoratori. Un poet interesant şi vulcanic, Mircea Dinescu scrie orice numai să fie în centrul atenţiei. Şi-atunci din păcate se rescrie trecutul: oare într-adevăr libertatea fusese atît de importantă pentru el înainte de 1989, sau era şi la vremea aceea ce este şi acum şi de bună seamă că o dictatură nu poate permite existenţa unor marginali centripeţi, ca să zic aşa?

Lavric, crescut în şcoala păltinişeană, dusese mai departe firul gardist al „bunicului” Noica. Scrisese încă Steinhardt despre „trufia” noiciană; despre naţionalismul misticist al multora din generaţia 27 scrisese multă lume de la Mihail Sebastian la Gáspár Miklós Tamás. Faptul că te crezi „ales” într-ale inteligenţei şi te comporţi ca un sfînt picat pe pămînt poate să te transforme, iată, într-un fel de Iuda românesc.

Pentru că, să ne înţelegem: niciun război nu poate fi motivat de niciun creştinism. Nu există scuză pentru uciderea nici măcar a unui singur om, darmite a multora. Nu există scuză pentru suferinţa pricinuită oamenilor care într-o zi au o casă şi o masă şi în cealaltă zi se refugiază care unde pot dacă nu sunt ucişi înainte de a putea fugi.

Nu există scuză pentru nişte versuri de Cîntarea României care fac ironii pe seama victimei. Nu e nici creştin, nici român, nici uman să te laşi furat de orgoliul tău penibil şi să te dai mare poet de război cînd numai pacea poate fi demnă de poezie.

Şi să nu credem că e vorba de lucruri inocente. Cine nu-şi dă seama de inepţia şi ruşinea războiului, nemaivorbind de cinismul lui ucigaş în sensul cel mai concret al cuvîntului, să fie bun şi să tacă. Cine nu-şi dă seama că nu e nimic creştin în a-l numi pe ticălosul de la Kremlin salvatorul creştinismului să tacă şi el. Nici 24 de arginţi nu merită să te transformi într-un monstru.