Politică

articolul anterior articolul urmator

29 de ani de la Marea Mineriadă

37
13 Jun 2019 08:53:19
Mircea Morariu

Se împlinesc zilele acestea 29 de ani de la Marea Mineriadă. Cea din 13-15 iunie 1990 despre care nici acum nu ştim încă tot adevărul.

La fel cum nu ştim încă adevărul complet, necenzurat nici despre Revoluţie, deşi procurorul general al României a declarat finalizat dosarul acesteia, nici despre evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş, nici despre boicotul ordonat de Puterea provizorie la adresa Proclamaţiei de la Timişoara, nici despre acţiunile concertate şi comandate de Palatul Cotroceni şi de Palatul Victoria vizând compromiterea Pieţei Universităţii.

În decembrie 2014, după şi în elanul prilejuit de rezultatul alegerilor prezidenţiale, ni s-a promis din nou redeschiderea tuturor acestor dosare fără lămurirea cărora nu vom avea niciodată o explicaţie reală şi nu vom putea identifica marii vinovaţi pentru cei şapte ani pe care îi va pierde România în şchiopătândul proces de democratizare. Proces împiedicat, mutilat, manipulat, stopat, estropiat de Ion Iliescu şi regimul său. Au trecut de la aceste promisiuni aproape cinci luni, răstimp în care dl. Iliescu a fost de câteva ori deranjat de la domiciliu şi poftit să dea noi declaraţii şi cam atât.

Într-un anume fel, întâmplările, chiar şi enigmele din România de până la Marea Mineriadă aveau o anumită logică. O logică determinată de interesele puterii provizorii de a se eterniza la putere prin alegeri democratice. În perspectiva cărora a manipulat în aşa fel lucrurile încât, în rândul electoratului, să se creeze sau, mai exact spus, să fie întărită impresia că doar FSN şi numai Ion Iliescu ar putea gestiona prezentul şi viitorul ţării. Că doar dl. Iliescu şi partidul neocomunist creat şi condus de domnia-sa ar fi în stare să ofere garanţii de stabilitate.

Alegerile de la 20 mai 1990 au certificat reuşita manipulării şi eşecul celor ce propuneau o ofertă alternativă la cea avansată de fostul, de fapt, eternul aparatcik comunist şi cei din jurul său avându-l ca ideolog pe Silviu Brucan. Poate că nici nu se putea altfel, poate că românii nu erau pregătiţi să accepte o altă ofertă. Poate că îndoctrinarea şi orele de învăţământ politic suportate de majoritatea dintre noi în cei 45 de ani de comunism au fost mai profunde decât ne puteam imagina în 22 decembrie 1989. Poate că descreierisirea aferentă a fost mai eficientă decât se aproxima până în clipa în care s-a aflat verdictul urnelor.

Partidele istorice şi-au recunoscut înfrângerea în alegeri, rezultatele acestora au fost la rândul lor recunoscute şi acceptate şi de marile cancelarii occidentale, iar liderii Pieţei Universităţii au decis, justificat şi logic, retragerea manifestanţilor din zona liberă de comunism. Au mai rămas în Piaţă, e drept, un număr redus de manifestanţi cu care Puterea legitimată de alegeri a refuzat orice fel de dialog. Şi a refuzat, de asemenea, orice fel de logică. În 13 iunie 1990 s-a dispus evacuarea în forţă a Pieţei Universităţii, însă cum operaţiunea nu s-a desfăşurat aşa cum şi-o doriseră comanditarii ei, s-a făcut apel la mijloace din afara ordinii de drept. Puţin i-a păsat atunci d-lui Iliescu că apelul la ajutorul populaţiei civile putea duce oricând la declanşarea unui război civil în Bucureşti.

Încă şi mai în afara oricărei logici ori, mai exact în afara acelei logici în care să conteze cu adevărat interesul naţional, a fost descinderea în forţă a minerilor. Sau a aşa-zişilor mineri. Care, din nou contrar oricărei logici şi sfidând legea, şi-au arogat dreptul de a face ordine în Bucureşti. Ba chiar au fost încurajaţi de Ion Iliescu şi de oamenii FSN să o facă. Nimănui, nici d-lui Iliescu, nici d-lui Petre Roman, nici altor decidenţi ai vremii, nici partidului care dispunea de o majoritate confortabilă în Parlament nu i-a păsat că a da voie unei părţi a populaţiei civile să îşi asume misiunile Poliţiei, ar fi de discutat dacă şi ale Armatei, să legitimeze cetăţeni subiectiv calificaţi drept suspecţi, să îi terorizeze, ba chiar să opereze arestări e în afara oricărui joc democratic.

Ziarul Adevărul, aflat sub totalul control al FSN şi al d-lui Iliescu, şi sub conducerea nefastă, interesată şi total antidemocratică a lui Darie Novăceanu, s-a mulţumit atunci să tragă la răspundere Poliţia şi Armata şi să vorbească despre recursul la „mijloace absolut nedorite”. Numai că Adevărul din acea vreme a preferat să nu adâncească defel analiza şi să nu scoată un cuvânt, aşa cum s-ar fi cuvenit, despre adevăraţii vinovaţi pentru barbaria acelor zile, pentru bătăile bestiale şi schingiurilor aplicate populaţiei civile de către cei salutaţi în mod iresponsabil de însăşi conducerea ţării, în frunte cu acelaşi Ion Iliescu. Care, aşa cum scrie Vladimir Tismăneanu într-un articol publicat iniţial la data de 13 iunie 2013 pe Contributors şi antologat în cartea Efigii ale unui coşmar istoric, crescut fiind în cultura bolşevismului, a rămas constant prizonierul ei. Firesc, aşadar, să dorească anihilarea oricărei opoziţii.

În zilele acelea, dar şi mai târziu, Ion Iliescu şi ai săi au căutat să arunce răspunderea în seama altora. Au fost rând pe rând acuzaţi presa de opoziţie,  inventaţii legionari, intelectualii din opoziţie, rămăşiţele vechii securităţi. În funcţie de inspiraţie, de interesele de moment, de interlocutor, chiar de contextul internaţional.

Fireşte, nimeni cu scaun la cap nici din ţară, nici din străinătate nu a acceptat astfel de gogoriţe. Simptomatică pentru reacţia Occidentului, un Occident de care România avea atunci atâta nevoie, a fost boicotarea reprezentanţilor misiunilor diplomatice la Bucureşti ale acestuia a ceremoniilor prilejuite de începutul lucrărilor noului Parlament, de jurământul prezidenţial sau de instalarea celui de-al doilea guvern condus de Petre Roman. Perioada 1990-1992 a fost, pe toată durata ei, extrem de tensionată în privinţa relaţiilor României cu Occidentul, rezervele acestuia faţă de ţara noastră menţinându-se destul de puternic încă patru ani după aceea.

Nota de plată a fost, la acea vreme, achitată de toţi românii. Firesc ar fi ca adevăraţii vinovaţi să fie totuşi, măcar acum, traşi la răspundere.

Cum spune acelaşi Vladimir Tismăneanu în articolul deja menţionat „regimul Iliescu a fost întemeiat pe amnezie, pe siluirea istoriei şi pe minciună”.

La 29 de ani de la Marea Mineriadă normal ar fi fost ca minciuna să fie în fine evacuată şi adevărata istorie să fie pusă în drepturile sale. Încă nu s-a întâmplat asta. S-a întâmplat doar că la 28 de ani de la mineriadă să se întâmple ceea ce s-a întâmplat la 10 august 2018. Şi nu întâmplător atât în 13-15 iunie cât şi în 10 august implicat a fost acelaşi partid politic. FSN-ul de ieri, PSD-ul de astăzi.    

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

37 Comentarii

Constantine Constantine
13.06.2019, 10:44:25

Ei domnule Mircea: unii stiu dar se prefac ca a fost vocea poporului (minerii) carora Iliescu le-a multumit dupa ce si-au terminat treaba. Care treaba? Nu aia care s-a vazut si acer ne-a comunicat-o mass media.Minerii au venit pe post de cal troian pentru a crea o mare diversiune: arderea dosarelor politice de la prefectura politiei care tocmai venisera de la Pitesti cu o zi doua in urma.De ce era neecsara aceasta operatiune? Simplu, baietii rai (securistii, turnatorii, colaboratorii) deveneau baieti buni si puteau pune in aplicare planul lui Iliescu care a dorit neaparat puterea politica si acedat-o elementelor fostei securitati pe cea economica.Concret marii oameni de afaceri de azi sint securistii de ieri.

+6 (6 voturi)
Papa Raţă
13.06.2019, 11:09:28

Ei a 1000 oară când strig la justiția handicapată și procurorii surzi : Bodyguarzi, puneți-le cătușele ! Acuma vor trebui încătușați și bodyguarzii .

+3 (3 voturi)
Vanatorul/d.c.
13.06.2019, 11:06:17

”S-a întâmplat doar că la 28 de ani de la mineriadă să se întâmple ceea ce s-a întâmplat la 10 august 2018. Şi nu întâmplător atât în 13-15 iunie cât şi în 10 august implicat a fost acelaşi partid politic.” Fals..! In 10 august au fost implicate 2 (doua) mafii nationale (pesedista si iohannist-limberla) prcum si oamenii lor lor din Servicii, Ministerul de Interne, mass media, etc. Haideti sa ne reamintim cum au stat lucrurile cu adevarat, si mai ales de ce propagandistii iohannisti tin neaparat ”sa bage in aceeasi oala” evenimentele de la Mineriade si cele din 10 august anultrecut, de la ”Mitingul celor 1 milion de disporeni”:)) Voi reposta un ..cometariu facut atunci, ”la cald”, comentariu care avea..titlul ”Milionul din mintea unei propagande sclerozate”. Toti politrucii ”dreptei” au primit ordin sa ..reîncalzeasca cioarba propagandistica cu ..Diaspora, si sa-i ”divinizeze” intens, zile la rand, pe cei ”un milion de diasporeni” care, chipurile, urmau sa puna de un minting-protest, care miting-protest ar fi trebuit sa-i alunge de la putere pe mafiotii pesedisti si sa-i glorifice pe mafiotii iohannisto-limberali, care mafioti iohannisto-limberali urmau, ”fara nicio indoialam, desigur”, sa rezolve toate problemele socio-politico-economice ale tarii, probleme pe care numai mafiotii pesedisti le-au adus pe capul romanilor, chiar daca, de guvernat (a se citi ”devalizat economia si avutia nationala”) au guvernat impreuna, de doua ori, pe timpul celor mai mari tunuri si jafuri, adica in timpul guvernarilor Nastase-Tariceanu si Ponta-Antonescu ..! Sigur ca pana acum, pe aceiasi politruci ai ”dreptei” i-a durut taman in dos de diasporeni, adica in acelasi loc unde i-a durut si pe cei ai ”stangii”..! Ce ”visau”, ce voiau de fapt politrucii ”dreptei” si mafiotii limberal-iohannisti sa faca cu asa zisul miting al ”milionului de diasporeni”..? Ei bine, voia sa-i ”stârnească” cu adevarat pe diasporeni, pentru ca acestia sa vina in numar mare la diversiunea securistica organizata de servicii si propagandistii iohannisti, si sa le faca faca lor, lui Iohannis si celorlalti mafioti aflati in spatele lui, treaba murdara cu care sperau sa-i alunge pe mafiotii pesedisti de la butoanele guvernarii ..! Adica, romanii de afara, despre care diversionistii iohannisto-limberalo-sereisti sperau ca ”vor pune botul” la manevrele lor mizerabile si vor veni ”in masa” la diversiunea cu mintingul ”celor un milion de diasporeni”, ar fi trebuit sa purceada imediat la violente, lupte de strada si distrugeri materiale, toate comise ”la dimensiuni suficient de impresionante” pentru a-i face pe mafiotii PSD sa renunte la putere si sa-i ofere pe tava un ”guvern al meu” lui Iohannis si grupurilor de interese mafiote care l-au plantat la Cortoceni..! Ce-a iesit in final..? Exact ce spuneam inca de cand am auzit de planificarea acestei diversiuni: circ in cel mai pur stil securistico-sereisto-iohannist. Diasporeni adevarati..? O mie, hai doua mii de oameni, care, daca tot au venit acasa in concedii, si-au dorit si ei un pic de ..actiune, ca sa aiba ce povesti la intoarcere..! Restul participantilor..? Mitingisti ”profesionisti”, plus huliganii galeriilor de fotbal, plus provocatorii cu epoleti ascunsi vederii (”specialisti” in instigare la violente), plus cateva sute de ..lesinati din ”activul de partid” al PNL (adusi din teritorii), plus cateva mii de bucuresteni bine intentionati si la fel de bine..manipulati..! Logistica video-audio si materiale tiparite asigurate ONG-uri si ”organizatii civice” aflate in custodia serviciilor de informatii..!Asta a fost marele miting de ”un milion de diasporeni”: o facutura de tip securistic si un..fiasco care a mustit de amatorism crâncen, improvizatii retarde si violente gratuite provocate de catre ”mitingistii profesionisti”, propaganda pionereasca..! Ca a fost o diversiune iohannist-sereista de doi bani o demonstraza chiar si denumirea data de randasii mediatici făcăturii respective: ”mitingul Diasporei” sau ”protestul Diasporei”.. NICIO ORGANIZATIE SERIOASA A DIASPORENILOR ROMANI, CARE FUNTIONEAZA SI E INREGISTRATA CA ATARE IN TARA SAU AFARA, NU A ANUNTAT SAU REVENDICAT ORGANIZAREA MANIFESTATIEI SI NICI NU SI-A CHEMAT MEMBRII LA BUCURESTI ..! Practic, mafia sereist-iohannist-liberala, a incercat o noua lovitura de stat, cu ajutorul strazii, ”impingandu-i” de data asta ”la inaintare” pe diasporeni. In caz de reusita, ca si in caz de esec, tot ei, diasporenii, ar fi trebuit sa platesca toate oalele sparte..! O marșavie care poarta stampila Securitatii de rit nou, iohannist. Jenant..! Daca tot ce mai poate face mafia penelist-iohannista, cu sprijinul serviciilor si a randasilor mediatici, e sa mobilizeze si sa manipuleze doar un numar INSIGNIFIANT de diasporeni, sperand ca acestia, ”dublati” si dirijati de ”mitingistii profesionisti” ai ”Directiei manipulare si diversiuni”, vor ..speria mafia pesedista pana-ntr-acolo incat mafiotii de-alde Dragnea, Tariceanu si restul baronilor pesedist-aldisti isi vor cere iertare pentru toate mânăriile si, profund rusinati si roși de remuscari, vor preda guvernarea, benevol si cu mii de scuze, pe mana lui Iohannis si Sica Mandolinu, deci, daca chiar credeau si sperau asta, atunci e clar ca nu merita sa ajunga la cascavalul guvernarii..! Altminteri, tot ce s-a intamplat in ultima saptamana, avand ca ”cireașa de pe tort” bluful cumplit de prost regizat si orchestrat cu ”mitingul a un milion de disporeni”, a fost doar propaganda sclerotica si circ pentru ochii si urechile iobagimii electorale a mafiei limberal-iohanniste, iobagime care inca isi mai inchipuie ca nulitatea politica de Iohannis si țambalagii smenari politici de mana a doua care-si zic PNL ar mai putea fi ”solutia izbavitoare” pentru Romania, circ pentru ochii si urechile celor care inca mai cred in abureala propagandistica din care reiese ca mamaliga-marioneta de la Cotroceni si lesinatii lui de gargaragii limberali sunt..geniali strategi si eroici si neobositi luptatori care infrunta cu succes mafia ailaltă, mafia pesedista ..!:) Aiurea..! PSD si PNL tot ”un drac” e..! Numai ca cel pesedist e mai ”oț” si mai bine consiliat in materie de..”manevre”..! Da..! De rasul lumii..! Dupa plecarea lui Coldea, Iohannis si profesionistii experti in „orchestrarea si instrumentarea” de manevre stradale nu mai sunt in stare sa puna un miting ”al opozitiei de dreapta” mai de..Doamne ajuta..! :)) La ultimul miting grandios al PNL, au fost doar..Sica Mandolinu si vreo 20 de gargaragii ofiliti din gasca lui de fripturisti ofiliti.. Insa, cu diversiunea ceva mai..ampla, pe care si-o doreau mai putin pionereasca, cea cu ”mitingul a un milion de disaporeni”.. au dat lovitura, pentru ca in mod cert aceasta va intra in ”Antologia celor mai tampe diversiuni si provocari puse la cale de serviciile intelligence si ..comandantul lor suprem”..!:) In plus, asa zisa ”opozitie” (cu nulitatea de Iohannis pe post de ”far calauzitor”) e..”muci” inclusiv in sondaje..! Iar dupa ”chixul ” dat cu ”mitingul celor un milion de diasporeni”, nu vor mai ajunge nici macar de-o..biluță:)) In conditiile astea nimic nu poate sta in calea mafiotilor PSD..! Nici macar SUA sau UE. Pentru ca ”money talks” oriunde si pentru oricine, iar ”money” – adica banul public in cazul asta (contractele, achizitiile, participatiile sau garantarea unor investitii, etc) – e in mana mafiei pesediste. Restul, toata ..opinteala din mass media si tot ..delirul propagandistic de pe forumuri al randasilor celeilalte mafii nationale (limberalo-iohannsto-sereiste), care a fost si care va urma inca vreo saptamana zile dupa esec, i-a deranjat pe mafiotii pesedist-aldisti cam tot atat cat deranjeaza un pârț fâsâit scăpat de o rață gălagioasă trotilată cu borhot de vișinată aruncat prin ograda, pe o hiena care se pregatește s-o înhațe. Am vazut ca cei care îi invart cheița si ii scriu fituicile lui Iohannis, negri de suparare ca nu le-a iesit pasienta cu lovitura de stat data cu ajutorul ”mitingului milionului de diasporeni” au postat pe contul de Facebook al marionetei lor cotroceniste in timp ce aceasta le soilea vârtos , un scurt textuleț care le trada ”amaraciunea esecului”, textuleț in care ..infierau isterizati ”intervenţia puternic disproporţionată” a Jandarmeriei, din Piaţa Victoriei. Propagandisti de doi bani..! Cum reactineaza fortele de ordine din Germania, Franta, Anglia, Spania, Italia, SUA, etc, atunci cand sunt provocate si ATACATE de diferite grupuri violente de manifestanti..? Mai..”bland”..? Sa spunem multumesc ca nu s-a lasat cu moarte de om..! Prin alte parti se intampla si asta..! Plus incendieri, plus..etc. Fortele de ordine au un consemn si niste protocoale de respectat..! Dincolo de ceea ce spune propaganda iohannista, jandarmii au gestionat bine situatiile conflictuale. Punctual si ”cu masura”..! N-a murit nimeni (spre disperarea lui Iohannis si a regizorilor diversiunii), nu s-a incendiat nimic, distrugerile materiale au fost minore..! Restul e gargara..! (In ultimele 2 saptamani, pe diferte căi, am fost intrebat de mai multi prieteni aflati in diferite tari din UE si SUA (Anglia, Irlanda, Germania, Italia, Spania, Franta, Austria, California, New York, etc) daca am primit vreo invitatie, sa particip impreuna cu ”ai mei” la mitigulul celor un ”milion de diasporeni”, pentru ca nici ei nu primisera nimic dar toti observasera ca respectivului ”protest al milionului de disporeni” incepuse sa i se faca ”atmosfera” pe rețelele de socializare. La toti le-am spus acelasi lucru: nu am primit nicio ”invitatie” , dar daca am fi primit ne-ar fi durut taman la adidasi de ea, pentru ca nici eu si nici ”ai mei” nu suntem dispusi sa facem sacrificii (bani cheltuiti, timp pierdut, oboseala drumului) doar pentru a participa ca ..”masa de manevra” la diversiuni, inscenari si provocari de tip securistic si, oricum, nici prin cap nu ne trece sa scoatem din foc cu mainile noastre castanele pe care si le doresc cei care ne-au tradat imediat dupa ce i-am ajutat sa castige atunci cand nimeni nu mai credea in ei si nimeni nu le mai dadea nicio sansa..! S-au inconjurat de lachei si lichele, cu astia sa scoata castanele din foc..!)

-4 (6 voturi)
Vanatorul/d.c.
13.06.2019, 11:14:40

Si apropo..! Pentru tupeul de a vorbi in numele lor si de a-i face responsabili pentru ceea ce trebuia sa se intample atunci, la 10 august”, Iohannis si ”partidul meu” (mafia penelista) au luat-o tare de tot in freza de la disaporeni, care au votat pe 26 mai anul asta (atatia cat au apucat) Alianta 2020..!

-5 (5 voturi)
1mike
13.06.2019, 11:16:56

Tin minte ca incepand din '90 pana la mieriada am participat la aproape fiecare miting din Piata Universitatii impreuna cu mama mea si alti amici de-ai nostri. Aveam cam 11 ani in '90 si imi placea sa strig si sa cant alaturi de ceilalti, chiar daca nu intelegeam atunci intregul fenomen. La un moment dat am incetat sa mai mergem la mitinguri. Stiam doar ca nu se mai organizeaza din diverse motive, insa nu stiam ca avusese loc o mineriada urmata de un macel. Ulterior, profesorii de la Universitate ne spuneau la cursuri cum niste indivizi , nicidecum mineri din Valea Jiului care traiau si munceau in bezna subterana, au intrat in facultate si au furat numai anumite parti esentiale ale microscoapelor, nu si intregul microscop. Apoi cum cunosteau fiecare birou si cum au cautat doar anumite documente in birouri. Astfel de oameni nu puteau fi mineri. La cativa ani am discutat cu cineva care fusese acolo si care a fost luat la pumni doar pentru ca avea barba, iar "minerii" credeau ca este vreun intelectual care pune la cale rasturnarea guvernului. Omul chiar era un intelectual erudit si doctor in stiinte. Apoi, cineva l-a recunoscut printre "minerii" care bagau in dube oameni nevinovati pe unul care lucrase pentru fosta Securitate inainte de '89. Atunci mi-am dat seama ce s-a intamplat de fapt. Cei care au organizat Revolutia in decembrie '89, au organizat si mineriada din '90.

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (37)