8 martie, data limită impusă de PSD pentru salvarea USL. Ponta: Atunci expiră interimatul la MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că, în cazul în care liberalii îşi vor menţine poziţia de a ieşi de la guvernare, va numi miniştri interimari din actuala componenţă a Guvernului şi l-a asigurat pe Antonescu că nu va fi schimbat din funcţia de preşedinte al Senatului.

"Facem un apel către PNL să păstrăm guvernarea USL, facem un apel la solidaritate politică. mNu merită sacrificată ideea de USL pentru un proiect personal. În măsura în care decizia PNL este de a se retrage din Guvern, voi numi miniştri inerimari din actualii membri ai Cabinetului şi voi încerca să găsesc o soluţie politică până pe 8 martie, când expiră interimatul domnului oprea la MAI, şi nu mai putem numi un nou ministru interimar“, a spus Ponta, după şedinţa PSD.

Liderul PSD l-a asigurat pe Crin Antonescu că nu va fi schimbat din funcţia de preşedinte al Senatului, chiar dacă va ieşi de la guvernare. „Dacă se va produce inevitabilul, voi merge în parlament cu o structură a guvernului care să respecte protocolul USL şi voi avea o mână întinsă către PNL. Nimeni din USD nu va propune revocarea domnului Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului“, a mai spus Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite